Novartis cumpără compania de biotehnologie The Medicines, pentru 9,7 miliarde de dolari

M.A.I.
Companii / 25 noiembrie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Novartis cumpără compania americană de biotehnologie The Medicines pentru circa 9,7 de miliarde de dolari, a anunţat producătorul elveţian de medicamente, pentru a-şi extinde portofoliul de medicamente pentru tratarea afecţiunilor cardiovasculare, relatează Reuters.

Acordul este aşteptat să contribuie la susţinerea dezvoltării în continuare a companiei, pusă în pericol de expirarea brevetelor.

Novartis va plăti 85 de dolari pe acţiune, în numerar, sumă cu circa 24% mai mare faţă de preţul de închidere al acţiunilor The Medicines de pe 22 noiembrie.

Compania a anunţat că acordul a fost aprobat de consiliile de administraţie ale ambelor companii şi va fi finanţat prin numerarul disponibil şi prin împrumuturi pe termen scurt şi lung.

Principalul produs la The Medicines este medicamentul inclisiran pentru reducerea colesterolului la pacienţii cu afecţiuni cardiace, care ar putea completa afacerile Novartis cu medicamentul Entresto, ale cărui vânzări anuale au depăşit 1 miliard de dolari.

Novartis anticipează finalizarea acordului în primul trimestru al anului 2020 şi că medicamentul inclisiran va începe să contribuie la vânzăfile grupului din 2021, având potenţialul să devină unul dintre cele mai vândute produse din portofoliul său.

Acordul arată că Novartis este dispus că cheltuiască miliarde de dolari nu doar pe tratamente pentru boli rare, aşa cum a procedat în 2018, când a plătit 8,7 milairde de dolari pentru a cumpăra compania specializată în tratamente genetice AveXis, dar şi pentru tratamente destinate afecţiunilor cardiovasculare destinare unor milioane de pacienţi, transmite Reuters.

Novartis are în mod tradiţional o franciză puternică de medicamente cardiovasculare, dar a pierdut teren atunci când Diovan, care aducea în trecut vânzări de 6 miliarde de dolari, a pierdut protecţia brevetului în 2012, iar compania a rămas fără un produs inovator care să îl înlocuiască.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb