Numărul românilor care pleacă în concediu s-a înjumătăţit

(Emilia Olescu)
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 8 iulie 2010

Aproape două treimi dintre români nu mai pleacă în vacanţă anul acesta - 49,19% declară că nu au bani de călătorii şi stau acasă, iar alţi 13,24% nu îşi permit să-şi ia concediu. Potrivit sondajului efectuat de unul dintre site-urile de recrutare, numărul românilor ce renunţă la vacanţă în 2010 este dublu faţă de anul trecut, când doar 24,13% dintre cei chestionaţi declarau că nu pleacă deloc în concediu în sezonul estival. De remarcat, însă, este că un sfert dintre angajaţii de la noi preferă turismul autohton: 7,75% afirmă că merg la ţară pentru că este mai ieftin, în timp ce 17,12% pleacă, anul acesta, pe litoralul românesc sau la munte. Conform aceluiaşi sondaj, doar 12,7% dintre români mai aleg o destinaţie în străinătate pentru concediul din 2010. Sondajul a fost efectuat online, la nivel naţional, în perioada 21-30 iunie 2010, pe un eşantion reprezentativ de 3000 de respondenţi. Dintre aceştia, 55% sunt bărbaţi şi restul de 45% femei. Predomină respondenţii din Capitală - 29% şi cei din categoria de vârstă 21-35 de ani (53%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb