Numărul ucrainenilor care au intrat în România începând din 10 februarie 2022, inclusiv în perioada preconflict, a trecut de 4,6 milioane, după ce duminică 14.894 de cetăţeni ucraineni au fost înregistraţi pe sensul de intrare în România, informează news.ro.
"În data de 18.06.2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 291.800 de persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 68.300 de mijloace de transport, pe ambele sensuri", anunţă luni Poliţia de Frontieră.
Pe sensul de intrare în România, au fost 142.201 de persoane, dintre care 14.894 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 18.06.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 4.606.487 cetăţeni ucraineni.
În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, Poliţia de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.06.2023, 14:51)
"Fanii razboiului" chiar sunt total NEPASATORI la sufetinta
zecilor de milioane de oameni nevinovati ???!!!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.06.2023, 17:10)
Pai au intrat aia care constituiau "minoritatea romaneasca" din Ucraina si careia ii duceati voi mujicii grija:-)