O bancă centrală de toată ruşinea

Guvernul Australiei a lansat un program de evaluare a activităţii şi performanţei băncii centrale, Reserve Bank of Australia (RBA), pe care o consideră "de toată ruşinea", după cum se arată într-o ştire recentă de la Financial Times.

Principala critică la adresa băncii este aceea că a menţinut dobânda de politică monetară la un nivel mult prea scăzut, chiar şi în condiţiile creşterii accelerate a inflaţiei (vezi graficul 1).

La o rată a inflaţiei de 6,1% în T2 2022, cea mai mare din ultimii 21 de ani, banca centrală a răspuns cu majorarea dobânzii de politică monetară până la 1,85%.

După ce a menţinut dobânda la minimul istoric de 0,1% mai bine de un an şi jumătate, RBA a anunţat majorări cumulate de 175 de puncte de bază în ultimele patru luni într-un context extrem de nefavorabil.

Conform unei ştiri recente de pe site-ul postului naţional de radio-televiziune ABC, preţurile de pe piaţa imobiliară rezidenţială înregistrează cea mai rapidă scădere de la criza financiară din 2008 şi de la recesiunea din anii "80. Acest declin se poate accelera semnificativ în perioada următoare, în condiţiile în care punctul de plecare este vârful unei bule imobiliare fără precedent, iar perspectiva unei "amortizări" pe baza relaţiilor comerciale bilaterale cu China are o cu totul altă natură decât aceea din perioada crizei financiare globale.

Acelaşi calificativ, "de toată ruşinea", a fost utilizat chiar şi de guvernatorul băncii centrale pentru a caracteriza performanţa prognozelor publicate de RBA.

"Evaluarea activităţii RBA ar putea avea ca rezultat cea mai semnificativă schimbare a funcţiilor băncii centrale din ultimele trei decenii, când supervizarea bancară a fost atribuită unei noi instituţii", scrie Financial Times.

Ministrul de finanţe Jim Chalmers a declarat că vor fi evaluate performanţa băncii centrale, compoziţia consiliului de administraţie şi strategia de ţintire a inflaţiei. RBA este una dintre primele bănci centrale din lume care au adoptat ţintirea inflaţiei, în 1993, cu intervalul ţintă 2% - 3%.

FT mai scrie că procesul de evaluare a RBA, ale cărui rezultate vor fi anunţate în martie 2023, a fost declanşat în urma criticării dure a politicii de menţinere a dobânzii la minimul istoric, în ciuda creşterii accelerate şi a persistenţei inflaţiei.

Pe marginea ştirii din Financial Times, Zerohedge întreabă, probabil retoric, dacă astfel de evaluări vor fi lansate şi pentru Federal Reserve, BCE, Banca Japoniei sau Banca Angliei.

Un articol recent de la Bloomberg, "Here's How Badly Central Banks Failed to Spot Inflation Shock", a prezentat "performanţele" principalelor bănci centrale din lume din punct de vedere al prognozării inflaţiei.

"Băncile centrale globale au înregistrat unul dintre cele mai mari eşecuri de prognoză prin subestimarea magnitudinii şi duratei celei mai mari inflaţii din ultimele decenii", scrie Bloomberg, iar revizuirea permanentă a prognozelor a condus la subminarea gravă a credibilităţii acestora.

Deci se poate spune, şi nu doar din punctul de vedere al divergenţei dintre prognoze şi realitatea inflaţionistă, că toate marile bănci centrale sunt de toată ruşinea.

Exemplul oferit de Banca Angliei este mai mult decât edificator. În februarie 2021, "specialiştii" de la Banca Angliei prognozau, pe baza unor modele cu adâncă bază ştiinţifică, că rata inflaţiei va fi de 2% în iunie 2022. A fost 9,4%, conform datelor Biroului Naţional de Statistică (ONS).

Prognoza din februarie 2022 arăta o inflaţie de 7% în iunie 2022, iar cea din luna mai 2022 arăta o inflaţie de 9,1%. După cum se observă, "performanţa" este aşa de mare că nici prognoza de la o lună nu are nicio valoare (vezi graficul 2).

Probabil că datul în bobi sau cititul în măruntaiele animalelor ar fi dat rezultate mult mai bune şi ar fi fost, cu siguranţă, mult mai ieftine.

Cu toate acestea, guvernatorul Andrew Bailey a respins şi respinge toate criticile conform cărora Banca Angliei a acţionat prea lent împotriva inflaţiei, după cum arată Bloomberg.

Mai mult, acelaşi guvernator avertizează, cu o extraordinară neruşinare şi aroganţă, că angajaţii din economie nu trebuie să ceară majorarea salariilor, deoarece astfel ar contribui la creşterea presiunilor inflaţioniste. Oare nu ar fi trebuit să vină guvernatorul Bailey cu un exemplu de sacrificiu pentru clasa muncitoare şi să propună reducerea cu 50% a salariilor din Banca Angliei până când se va reveni la stabilitatea preţurilor, adică şi după perioada de deflaţie care să anuleze creşterile masive de preţuri din ultimii ani?

Mervyn King, fost guvernator al Băncii Angliei, a explicat că revenirea la ţintă a prognozelor Băncii Angliei este determinată de modul eronat în care sunt construite modelele de prognoză, care arată că "inflaţia pe termen lung este determinată de ţinta oficială de inflaţie".

Din păcate, erori similare şi ipoteze greşite se află în toate modelele de prognoză ale băncilor centrale, inclusiv la nivelul Băncii Naţionale a României.

Modul în care Banca Naţională a României a înţeles să-şi îndeplinească mandatul, prin ignorarea lui completă şi concentrarea doar pe asigurarea unei stabilităţi artificiale a monedei naţionale şi a unei solvabilităţi la fel de artificiale a statului, o plasează, cu siguranţă, tot în categoria băncilor centrale de toată ruşinea.

În cazul BNR, divergenţa dintre dobânda de politică monetară şi rata anuală a inflaţiei arată chiar mai "bine" decât în cazul RBA (vezi graficul 3).

Dar oficialii de la BNR nu trebuie să-şi facă probleme. Nimeni nu va propune formarea unei comisii independente care să analizeze performanţa instituţiei monetare a statului român în ceea ce priveşte asigurarea stabilităţii preţurilor şi a puterii de cumpărare a cetăţenilor şi nici nu vor exista consecinţe, deoarece ar reprezenta, probabil, o încălcare gravă a independenţei BNR.

"Este greu de imaginat un mod mai stupid sau mai periculos de a lua decizii decât de a pune acele decizii în mâinile unor oameni care nu plătesc niciun preţ pentru că greşesc", a avertizat în lucrările sale profesorul american Thomas Sowell.

Avertismentul său este mai actual ca niciodată, iar această problemă fundamentală pentru societăţile actuale, în care băncile centrale şi-au asumat rolul planificatorilor centrali prin manipularea fără scrupule a preţului timpului şi banilor, nu mai trebuie şi nu mai poate fi ignorată.

"Bancherii centrali trebuie să reflecteze adânc asupra managementului politicii monetare din ultimii doi ani şi să-şi evalueze modelele, ipotezele şi judecăţile", a subliniat Graeme Wheeler, fost guvernator al Băncii Noii Zeelande, într-un raport preluat de Bloomberg.

În opinia sa, "principala cauză a presiunilor inflaţioniste este reprezentată de erorile de judecată ale bancherilor centrali în aplicarea politicii monetare în perioada pandemiei".

Atunci nu ar trebui asumate şi nişte responsabilităţi? Nu ar trebui să existe şi nişte demisii?

Nu ar trebui să existe şi o anumită formă de răspundere materială, corespunzătoare costurilor masive impuse economiilor naţionale, pe fondul inducerii unor dezechilibre majore în urma deciziilor care vin, în cele mai multe cazuri, de la incompetenţi aroganţi şi neruşinaţi?