O divergenţă curioasă la New York Stock Exchange

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 noiembrie 2022

O divergenţă curioasă la New York Stock Exchange
Călin Rechea

Acţiunile SCI au crescut cu peste 60% la New York Stock Exchange de la începutul anului 2020 până în prezent, în timp ce acţiunile LNC au scăzut cu peste 38% în acelaşi interval.

Dinamica a fost influenţată semnificativ de evoluţia puternic divergentă din ultimele zile, determinată de publicarea rezultatelor financiare pentru cel de-al treilea trimestru (vezi graficul).

Conform acestor rapoarte financiare, Service Corporation International (SCI), cea mai mare companie de servicii funerare din Statele Unite listată la bursă, a obţinut un profit de aproape 500 de milioane de dolari de la începutul anului 2022, pe fondul creşterii semnificative a numărului "clienţilor".

Thomas L. Ryan, preşedintele şi directorul executiv al companiei, a declarat pentru investitori că evoluţia din acest an a fost neaşteptată, în condiţiile în care sectorul serviciilor funerare are o evoluţie predictibilă, iar posibilitatea creşterii profitului pentru o firmă ca SCI vine mai ales din cumpărarea altor firme din acelaşi sector.

În 2020, numărul cererilor pentru servicii funerare a crescut cu circa 20%, pe fondul extinderii pandemiei de coronavirus, iar ulterior oficialii SCI aşteptau o revenire la o normalitate marcată de fluctuaţii anuale de 1% sau 2%.

Dar nu s-a întâmplat aşa ceva. În T3 2022, numărul cererilor pentru serviciile companiei a crescut cu 15% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, iar directorul SCI a explicat fenomenul prin "degradarea pe scară largă a stării de sănătate a populaţiei".

"Considerăm că cererea excesivă pentru serviciile noastre va avea o natură permanentă, pe baza combinaţiei dintre factorii demografici, îmbătrînirea populaţiei, riscurile mai mari şi a stilului de viaţă mai puţin sănătos adoptat în perioada pandemiei", a mai declarat Thomas L. Ryan.

În opina sa, cifra de afaceri şi profiturile companiei SCI vor continua să fie ridicate şi în anii următori, deoarece "astfel de tendinţe sunt greu de inversat rapid".

Aceste informaţii au fost prezentate iniţial pe site-ul jurnalistului american independent Alex Berenson şi au fost preluate de Zerohedge.

Berenson a fost exclus la mijlocul anului trecut de pe platforma Twitter, iar decizia cenzorilor companiei a fost justificată prin răspândirea informaţiilor false despre pandemie şi efectele tratamentelor experimentale cu ARNm.

În articolele sale, Berenson a criticat în termeni foarte duri carantina totală pentru prevenirea transmiterii virusului, obligativitatea purtării măştilor şi a mandatelor de vaccinare.

Cu câteva luni în urmă, o serie de documente interne ale companiei Twitter au ajuns la Berenson. Documentele arată că administraţia Biden a exercitat presiuni asupra oficialilor de la Twitter pentru a-i închide contul încă de la începutul anului trecut. Într-o declaraţie ulterioară, Alex Berenson a subliniat că va da în judecată administraţia Biden pentru încălcarea drepturilor prevăzute în Primul Amendament al Constituţiei americane, prin presiunile exercitate asupra Twitter pentru închiderea contului său.

Zerohedge scrie că numărul mare al deceselor în exces faţă de mediile multianuale nu este un fenomen prezent doar în Statele Unite, ci se observă din Germania până în Australia, iar apoi oferă o informaţie suplimentară, care vine dintr-un sector "complementar", respectiv sectorul asigurărilor de viaţă.

Lincoln National (LNC), cu active totale de 387,3 miliarde de dolari la sfârşitul anului trecut, ocupă un loc important în acest sector, iar cele mai recente rezultate financiare arată o pierdere neaşteptată de circa 2,6 miliarde în T3 2022, faţă de un profit de 318 milioane în aceeaşi perioadă a anului precedent.

În primele nouă luni din 2022, pierderea cumulată a fost de 2,23 miliarde de dolari, faţă de un profit de circa 1,19 miliarde în perioada similară din 2021.

Compania a mai raportat pierderi nerealizate de 13,5 miliarde la nivelul portofoliului de titluri financiare în primele trei trimestre din 2022, faţă de câştiguri nerealizate de 14,6 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă din 2021, pe fondul creşterii puternice a randamentelor obligaţiunilor guvernamentale.

Pierderea raportată de LNC este considerată şocantă, iar analiştii de la Wells Fargo descriu rezultatele companiei de asigurări drept "o catastrofă, dar nu de genul celor naturale", după cum scrie Wall Street Journal.

Plăţile aferente poliţelor de asigurare vândute clienţilor din intervalul de vârstă 18 - 64 de ani au fost de 500 de milioane de dolari în 2019, iar în 2020 au crescut cu 9%, până la 548 de milioane. Plăţile au crescut cu 163% în 2021 şi au depăşit 1,4 miliarde de dolari.

Oare este şi aceasta o tendinţă care nu poate fi inversată uşor, la fel ca în cazul companiei de servicii funerare?

Misterul nu poate fi rezolvat decât de un Sherlock Holmes care trebuie să caute şi apoi să explice de ce nu a lătrat câinele.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Felicitari pentru articol! Buna ideea comparatiei! Probabil si la noi cainele nu a latrat sau nu a fost auzit de catre decidentii (ce;s plini de incompetenta)!

    FELICITARI PENTRU ARTICOL!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb