O explozie înregistrată astăzi într-un restaurant din statul Madhya Pradesh din centrul Indiei s-a soldat cu cel puţin 104 morţi şi 60 de răniţi, a anunţat poliţia indiană, potrivit AFP.
"O sută patru morţi au fost confirmaţi pentru moment. Optzeci şi două de corpuri au fost examinate şi alte 22 urmează să fie analizate. Conform informaţiilor mele, 60 de persoane au fost rănite, dar numărul ar putea fi mai mare", a declarat M. L. Gond, responsabil al poliţiei din Jhabua, districtul unde a avut loc catastrofa.
Numărul mare de morţi se explică şi prin faptul că în apropierea restaurantului se afla o staţie de autobuz, pe un traseu foarte frecventat de localnici.
Deflagraţia s-a produs la ora locală 08:30 (03:00 GMT). Echipele de salvare caută în continuare oameni printre grămezile de moloz, deoarece clădirea în care se afla restaurantul s-a prăbuşit din cauza exploziei.
La câteva ore după explozie, autorităţile locale au evocat un accident drept cauză a acestei tragedii, în condiţiile în care în subsolul clădirii unde se afla restaurantul era stocată dinamită folosită în industria minieră.
Premierul indian Narendra Modi a reacţionat pe contul său de Twitter, declarându-se "extrem de îndurerat de pierderile de vieţi omeneşti în explozia de la Jhabua", mai precizează sursa citată.