O nouă încleştare între activişti şi autorităţile locale pentru aurul din Certeju de Sus

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Industrie Extractivă / 30 octombrie 2014

O nouă încleştare între activişti şi autorităţile locale pentru aurul din Certeju de Sus

Mining Watch suspectează nereguli în autorizare, iar primarul Cîmpian susţine că se va consulta cu Deva Gold pentru a publica autorizaţiile

Reprezentanţii ONG-ului Mining Watch România susţin că primarul din Certeju de Sus a refuzat să îi lase să studieze autorizaţiile de construire eliberate pentru exploatarea minieră auriferă din localitate realizată de compania Deva Gold.

Ei arată, într-un comunicat: "Am avut, în data de 27 octombrie, o întâlnire cu primarul comunei Certeju de Sus, Petru Cîmpian, căruia i-am solicitat accesul la autorizaţia de construire pentru lucrările comandate de Deva Gold SA în cariera Coranda. Am dat curs invitaţiei lansate în presă de primar şi am dorit să verificăm dacă respectiva autorizaţie există şi dacă respectă rigorile legilor relevante. În timpul discuţiilor, domnul Cîmpian a ţinut în braţe trei dosare pe care le-a prezentat ca fiind documentul de autorizare, dar a refuzat să ne ofere şansa studierii sau măcar a vizualizării lor. Documentele de autorizare a lucrărilor de construcţie sunt publice, autorităţile neavând niciun temei legal pentru care acestea să nu poată fi studiate de cetăţeni".

Contactat telefonic de ziarul BURSA, Petru Cîmpian ne-a declarat: "Vorbim de autorizarea unui proiect minier, nu a unei case. Trebuie să mă consult cu Deva Gold, beneficiarul lucrărilor, ca să văd ce informaţii pot publica din aceste autorizaţii. Există riscul ca documentele să conţină date sensibile despre exploatarea aurului. Consider că cei de la Mining Watch au un singur punct de vedere. Eu am autorizat construcţia halei de carote, a staţiei de epurare a apei şi a organizării de şantier".

Activiştii de la Mining Watch suspectează că refuzul vehement al primarului de a face publică autorizaţia se datorează faptului că actul ascunde, în fapt, grave nereguli şi ilegalităţi. Examenul legalităţii acesteia de către instanţa competentă ar avea, cel mai probabil, drept consecinţă anularea sa şi ar scoate la iveală abuzuri ale autorităţilor, mai susţine ONG-ul în comunicat, precizând că aşteaptă cu interes rezultatele verificărilor Inspectoratului de Stat în Construcţii, pe care l-a sesizat în data de 15 octombrie 2014 şi care încă nu a oferit un răspuns cererii.

Pentru a asigura publicarea dosarului complet al autorizaţiei şi punerea sa la dispoziţia publicului interesat pentru consultare, Mining Watch a depus la Tribunalul Cluj o acţiune de chemare în judecată a primăriei pentru a o forţa să respecte legea liberului acces la informaţii.

Pe 17 octombrie, reprezentanţii ONG-ului Mining Watch România au reclamat faptul că proiectul minier pentru exploatarea aurului de la Certej a început ilegal, fără autorizaţii. Ei au susţinut, atunci, că zeci de utilaje ale Deva Gold, subsidiară a companiei canadiene Eldorado Gold, desfăşoară deja lucrări de construire la prima platformă industrială a proiectului minier, precum şi pentru ridicarea depozitului de carote, arată aceştia într-un comunicat, în care susţin că nici una din aceste activităţi nu este autorizată.

La vremea respectivă, primarul din Certeju de Sus a declarat pentru ziarul BURSA că Deva Gold nu a început exploatarea aurului şi a afirmat că activităţile de construcţie existente sunt autorizate.

Mining Watch România a atacat în instanţă şi acordul de mediu pentru exploatarea aurului de la Certej şi aşteaptă un prim termen de la Tribunalul Cluj pentru a putea solicita sistarea oricăror lucrări până la soluţionarea cauzei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb