"Oedipe'' de Enescu - în premieră la Opera Naţională Bucureşti cu prilejul Zilei Culturii Naţionale

F.D.
Cultură / 9 ianuarie

"Oedipe'' de Enescu - în premieră la Opera Naţională Bucureşti cu prilejul Zilei Culturii Naţionale

Opera Naţională Bucureşti celebrează Ziua Culturii Naţionale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda şi sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat şi împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Opera enesciană aduce în prim-plan arhicunoscutul mit al lui Oedip - potrivit căruia fiul regelui din Teba îşi ucide propriul tată (Laios) şi se căsătoreşte cu propria mamă (Iocasta) -, într-o manieră reinterpretată de geniul marelui compozitor român, dar care păstrează proaspătă, până în contemporaneitate, semnificaţia şi relevanţa idealului tragediei greceşti.

Un aspect fascinant al acestei opere este modul în care Enescu a reuşit să îmbine influenţe din repertoriul tradiţional românesc cu tehnici componistice moderne specifice sonorităţilor muzicale ale secolului XX (ceea ce face ca această splendidă operă să poată părea, uneori, oarecum inaccesibilă la o primă şi singură audiţie). Partitura abundă - mai ales în actul I - în teme folclorice, motive lirice şi dansuri bucolice (lesne identificabile ca aparţinând universului muzical românesc atât de îndrăgit de George Enescu), care se împletesc armonios cu pasaje orchestrale dramatice şi impresionante sau cu arii de o adâncime emoţionantă şi răscolitoare.

Un alt element mai puţin cunoscut despre Oedipe este profunzimea analizei psihologice a personajelor din celebrul mit al antichităţii greceşti. Enescu a explorat cu pricepere şi compasiune conflictele interioare ale personajelor, oferindu-le o umanitate reală şi o sensibilitate caldă în locul unei amplitudini hieratice şi răceli mitice, fapt ce face ca drama să fie şi mai tulburătoare, dându-i astfel operei o autentică valoare universală (recognoscibilă în mod natural de către oameni din toate spaţiile culturale şi mediile naţionale).

În distribuţia premierei enesciene, îi regăsim pe următorii artişti lirici: Ionuţ Pascu (Oedipe), Marius Boloş (Tiresias), Dan Indricău (Creon), Andrei Lazăr (Păstorul), Ion Dimieru (Marele preot), Leonard Bernad (Phorbas), Ştefan Lamatic (Străjerul), Daniel Filipescu (Thesee), Andrei Petre (Laïos), Oana Andra (Jocaste), Sorana Negrea (Sfinxul), Daniela Cârstea (Antigone), Andreea Iftimescu (Merope), Zoica Şohterus (o femeie tebană). Alături de regizorul Stefano Poda şi dirijorul Tiberiu Soare, din echipa care va monta Oedipe pe scena Operei Naţionale Bucureşti, mai fac parte: Paolo Giani (regizor asociat), Silvia Sisto (asistent coregrafie), Mircea Pădurariu (asistent dirijor), Paula Stoica şi Claudia Machedon (asistenţi regie).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb