Oligarhul Petro Poroşenko a câştigat alegerile prezidenţiale în Ucraina

E.D.
Internaţional / 26 mai 2014

Miliardarul Petro Poroşenko se clasează pe primul loc în scrutinul prezidenţial din Ucraina, cu 55,9%, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, iar fostul premier Iulia Timoşenko a obţinut 12,9% din voturi, transmite presa internaţională.

Potrivit acesteia, la ora 15.00, rata de participare la vot era de 38,5 la sută.

Oligarhul ucrainean Petro Poroşenko a câştigat din primul tur alegerile prezidenţiale din Ucraina, cu o victorie detaşată, arată datele exit poll-ului. Conform sondajelor de la ieşirea din secţiile de vot, el a obţinut aproape 56 la sută din sufragii. Poroşenko şi-a revendicat mandatul în faţa poporului ucrainean.

"Toate sondajele arată că alegerile s-au desfăşurat într-un singur tur, iar ţara are un nou preşedinte", a declarat candidatul la prezidenţiale, Petro Poroşenko.

În prima sa declaraţie publică, Petro Poroşenko a mulţumit ucrainenilor că i-au acordat un mandat pentru a continua cursul de integrare europeană. Totuşi, miliardarul în vârstă de 48 de ani a subliniat că în primul rând va merge în estul Ucrainei pentru a pune capăt conflictului provocat de separatiştii proruşi.

"La începutul preşedinţiei, primii paşi vor fi îndreptaţi către oprirea războiului, haosului, dezordinii şi restabilirii păcii pe pământul ucrainean", a mai adăugat Poroşenko.

La distanţă mare, pe locul doi se află Iulia Timoşenko, creditată cu 12,9 la sută din sufragii. Surpriza scrutinului este însă preşedintele Partidului Radical, Oleg Liaşko, care a obţinut votul a opt la sută dintre alegători.

Restul candidaţilor prezidenţiali au acumulat mai puţin de 6 la sută din sufragii. În cadrul sondajului realizat de Institutul Internaţional de Sociologie de la Kiev, au fost intervievaţi 17.000 de oameni, iar marja de eroare statistică este de 3,5 la sută. Potrivit Comisiei Electorale Centrale de la Kiev, prezenţa la vot a constituit peste 55 la sută.

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, duminică, un mesaj în care salută victoria în alegerile prezidenţiale din Ucraina a lui Petro Poroşenco, şeful statului arătând că România va recunoaşte rezultatele oficiale, imediat după finalizarea numărării voturilor. "Preşedintele României, Traian Băsescu, salută victoria în alegerile prezidenţiale din Ucraina de duminică, 25 mai a.c., a domnului Petro Poroşenco. Alegerile au fost libere şi corecte chiar dacă, în unele zone, separatiştii au încercat să zădărnicească prezenţa la vot", se arată în mesajul preşedintelui Traian Băsescu, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Şeful statului felicită autorităţile ucrainene pentru modul în care au reuşit să organizeze alegerile, în condiţiile date. "România va recunoaşte rezultatele oficiale ale alegerilor prezidenţiale imediat după finalizarea numărării voturilor", se mai arată în mesajul preşedintelui Traian Băsescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb