Oltchim, "oligarhii roşii" şi torpila lui Băsescu

VICTOR RONCEA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 septembrie 2012

Oltchim, "oligarhii roşii" şi torpila lui Băsescu

Încercarea echipei de "spin-doctori" şi a minţii versate a lui Traian Băsescu de a se folosi de jurnalistul bun la toate Dan Diaconescu ca de o torpilă asmuţită spre burdihanul cuirasatului USL, care trece cu o mândrie în curs de ştirbire printre epavele şi bărcuţele de salvare ale PDL, s-ar putea transforma într-o fâsâială, dacă "proiectilul submarin prevăzut cu motor propriu şi cu încărcătură explozivă" nu va exploda chiar la ţintă.

Dan Diaconescu a dovedit deja că, pentru a deveni erou şi a-şi creşte corespunzător valoarea contului bancar, este în stare să petreacă un timp oarecare în închisorile democraţiei capitaliste de azi.

Acesta este cazul cel mai probabil în "Scandalul Oltchim" dacă ţinem cont de informaţiile, parvenite din surse proprii, că Dan Diaconescu a introdus, din grabă sau diletantism, acte şi informaţii false în oferta sa pentru privatizarea combinatului de la Râmnicu Vâlcea. Marea dilemă şi, totodată, provocarea maximă a lui Victor Ponta şi a consilierilor săi speciali este, dacă îşi pot permite din punct de vedere politic, la distanţa actuală de alegerile parlamentare, să aprobe dispunerea arestării lui Dan Diaconescu şi transformarea lui într-un mega-erou, care va detona din interior tot angrenajul USL.

Jocul de poker, în care este prins aproape până la strivire "micul Titulescu", îl depăşeşte cu siguranţă.

Cacealmaua jucată cu dexteritate de "bietul jurnalist"- orchestră pare să fie doar prima mutare a unei strategii de dezordine bine organizată, care ameţeşte oponentul şi creează premisele unei bubuituri finale extrem de bine elaborate.

Miza: subminarea "ciocoilor" USL şi preluarea puterii la toamnă, printr-o foarte posibilă alianţă politică PPDD-PDL/ARD-UDMR-minorităţi. Combinaţia şocantă a fost deja testată prin emisiunea fantasmagorică de la OTV, în care prolificul Dan Diaconescu s-a întreţinut elevat cu mini-politicus Mihai "Horia" Neamţu. Mai rămâne ca neo-otevistul să-l lege pe DDD de MRU cu o funie de ustoroi şi Guvernul OTV să înceapă să ardă ca o lumânare pe coliva României.

Pentru a para lovitura brusc taciturnului Băsescu, Victor Ponta şi ai lui trebuie să aibă toate datele problemei.

Acesta este (posibil) şi motivul pentru care, pe lângă ajutorul primit de la şeful SIE, ambasadorul Rusiei s-a deplasat ieri la un oficiu guvernamental, pentru a transmite personal şi direct că în spatele politicianului-acrobat Dan Diaconescu nu stă nici o mare companie rusească şi că, potrivit surselor noastre, jurnalistul-jucător nu a solicitat viza pentru Federaţia Rusă, nici pentru el, nici pentru vreun membru al familiei, după cum au telenovelizat posturile de ştiri, ieri, pe la gardurile ambasadei SUA.

O companie gigant din Rusia, cum ar fi Gazprom, de exemplu, care a înregistrat anul trecut cel mai mare profit din lume, nu are nevoie să se joace "de-a v-aţi ascunselea" prin studiourile OTV de la Bucureşti.

Şi totuşi, cine este pisica care trage de coadă şoricelul nostru năstruşnic, trimiţându-l, dintr-o lovitură de labă, ba la negocieri cu investitori misterioşi din Germania şi Austro-Ungaria ba la plajă pe Coasta de Azur?

Singura informaţie reală din acest păienjeniş este, culmea, cea dată de omul de afaceri Gigi Becali, care a invocat în primele zile ale scandalului Oltchim un nume: Victor Adam.

Personaj anost, la prima vedere, scos de urechi de Gigi Becali, chiar din jobenul întunecat al lui Dan Diaconescu.

Pentru că numai de la acesta putea să ştie europarlamentarul despre existenţa nominală a necunoscutului "investitor strategic".

Într-o intervenţie telefonică de la RTV, dată "la cald", ieri, chiar la aterizarea cărăcăleanului de pe plaja de la Nisa, Gigi Becali a mărturisit că Dan Diaconescu nici nu-i mai răspunde la telefon, "probabil ca să nu se mai scape cu ceva".

Omul de afaceri american cu un nume internaţional, Victor Adam, a dezminţit (normal) că ar avea vreo legatură cu Afacerea Oltchim.

Însă fum fără foc nu există.

Întâmplător sau nu, majoritatea companiilor în care a lucrat acesta au legături diverse cu un personaj notoriu al lumii finanţelor murdare mondiale, multi-miliardarul Marc Rich, unul dintre vectorii privatizărilor frauduloase din fosta URSS, care au facut ca moştenirea iluzorie a "poporului sovietic" să intre legal în mâinile unor moştenitori autentici ai fostului KGB.

Una dintre companiile în care a activat Victor Adam, ARAMCO (Arabian American Oil Company) se află în miezul afacerii deconspirarii agentului CIA Valerie Plame, aflată, potrivit unor dezvăluiri recente, în centrul unei investigaţii a Agenţiei americane de informaţii, care privea extragerea de petrol din zone nedemocratice de către Rich şi complicii săi, unii aflaţi în poziţii înalte în Administraţia şi Armata SUA.

Marc Rich, pe numele său întreg Marcell David Reich, este cunoscut şi ca personaj principal al ultimului decret semnat de fostul preşedinte american Bill Clinon, soţul actualei secretare de stat a SUA, Hillary Clinton, care, asemenea cazului lui Ion Iliescu şi Miron Cozma, în ultimele sale ore de mandat, l-a exonerat pe afaceristul oneros de crimele sale economice comise pe teritoriul Statelor Unite.

Marc Rich, care a tranzitat România şi pe vremea regimului comunist, nu este deloc străin nici de România post-revoluţionară, la fel ca şi George Soros, ambii aterizând în birourile lui Petre Roman şi Silviu Brucan, chiar din primele luni de după decembrie 1989, obţinând facilităţi guvernamentale directe pentru afacerile lor.

Firma lui Rich a beneficiat de contracte fără licitaţie cu Petromidia, iar numele lui a fost asociat cu afacerea privatizării ALRO-Slatina şi pomenit în conexie cu intenţiile companiei Trigranit în România.

De altfel, în linii mari, întregul Modus Operandi din spatele afacerii DDD-Oltchim pare să poarte amprenta unei minţi alambicate experte în operaţiuni economice "terminatoare", precum cea a lui Marc Rich.

Supranumit, chiar prin titlul unei cărţi ce i s-a dedicat, "Naşul Kremlinului", pe vremea lui Boris Eltin, Rich este pus acum la index de conducerea noii Rusii, a "ruşilor bruni" ai lui Putin, fiind trecut pe-o lista neagră alături de "oligarhi roşii" indezirabili ca Boris Berezovski sau Mihail Hodorkovski.

Intervenţia directă a ambasadorului Rusiei pare să aiba exact acest substrat: delimitarea "ruşilor bruni" de pretutindenarii "roşii".

"Şoricelul" Dan Diaconescu nici nu trebuie să ştie cine este pisica, atât timp cât îşi ameţeşte toţi conaţionalii. Şi totuşi, dacă supoziţiile se vor adeveri, rămâne întrebarea: pentru ce îşi doresc "oligarhii roşii" ca PDL să ajungă, din nou, la guvernare? Controlul asupra resurselor naturale ale României, pentru care în alte colţuri ale lumii se duc războaie clasice?

Sau şi altceva?

Opinia Cititorului ( 21 )

  1. Lumea mediatica, inspirata de frustrarile lumii politice, nu poate judeca singura. Daca USL o ia pe coaja, din cauza propriei tampenii si a aranjamentelor tot proprii, de vina este tot Basescu. Cine i-a pus pe mai marii USL sa schimbe caietul de sarcini? Cine i-a pus sa blocheze privatizarea Oltchim care in aprilie era la jumatatea drumului? USL declara atunci ca vrea sa analizeze caietul de sarcini, sa dea de pamant cu strategia PwC. De ce Basescu? Pentru ca astfel USL iese neshifonat din rahatul facut de alianta?

    1. Valoarea reala a OLTCHIM-ului este de cca 6,6-7,5 miliarde euro iar Pwc si-a batut joc de guverul V.Ponta. Contraziceti-ma ,daca puteti dlor...

      nu functioneaza asa logica. daca vii cu o afirmatie atunci o sustii cu argumente, altfel nu conteaza. Nu arunci raspunderea sustinerii afirmatiei tale (prin contrazicere) pe umerii altora. E ca si cum as spune ca pe plaja la Mamaia exista un fir de nisip de culoare verde. Ma poti contrazice? Oltchim are valoarea negativa, adica cineva ar trebui sa primeasca bani ca sa-l ia in proprietate. Ma contrazice cineva? cu argumente?

      De acord cu aceasta opinie. Poate n-o valora chiar atat, dar nici 13 milioane euro cat a dat PCC. Nu vi se pare totusi suspecta suma atat de mica oferita de PCC, care se lupta de cativa ani sa ia Oltchimul?Deasemenea nu vi se pare suspecta tacerea lor totala si chiar graba cu care au afirmat ca licitatia din 21 sept. s-a desfasurat in conditii total transpareante?

      abureala de doi lei. daca spui ca oltchim face mai mult de 13 milioane vino cu argumente. Pe ce te bazezi? Eu zic ca face minus 3 milioane de lire sterline. Convinge-ma ca nu e asa. Ca ti se pare tie suspect nu e decat un semn ca nu esti informat, nu ca ar fi ceva suspect in realitate.

      PCC a oferit 13 milioane de lei nu de euro pentru actiuni si cele doua creante scoase la vanzare.

      D-lor, Oltchim poate are valoare contabila negativa la ora asta cand nu functioneaza. Dar ia sa-l punem in functiune, sa scoatem capusele si nepoatele si alti pupincuristi, sa cautam contracte transparente pe piete si atunci care va fi valoarea de piata??? Bunurile nu se tranzactioneaza la valoare contabila!!! Eu zic ca in faza actuala, avand in vedere modernizarile aduse la instalatii, plus celellate imobile sub 1 MILIARD Eur este bataie de joc sa fie vandut. In contract se pot adauga clauze sa fie mentinut 5 ani personalul, sa fie aduse investitii de minim 300 milioane de eur si sa fie vandut cu 500 milioane de eur. Asta ar fi o afacere corecta. Sper ca m-am facut inteles.

      Draga M,

      in cazul in care iti doresti o istorie a M&A iti recomand studiul actualei crize.Pentru a calcula valoarea unei firme exista doua variante majore. 1. mergi la restaurantul Capsa, ii cinstesti pe prietenii tai, iar dupa ce primesti nota de plata calculezi numarul de pahare de whisky necesare pentru a nu mai putea face distinctia intre DBA Danger Mouse si James Bond , sau 2-a varianta calculezi drept multiplu EBITDA (ceea ce in cazul actual nu se poate face caci este denaturat datorita conflictelor interetnice dintre brutele romane si gulerele scrobite europene. Ar mai ramane WACC combinat cu valoarea de substanta a intreprinderii. Aici trebuie sa facem clara distinctie intre parerile avand atributul falimentar, dezastruos , neperformant si cealalta varianta sub forma enorm potential sau functionare integrata. In momentul de fata avem insa de lucru cu o mediatizare extrema a unor nonsensuri a la dom Sova ca aceea referitoare la castigul de 130 milioane din 2004 cum a declarat cu doua zile la o televiziune care prezinta realitatea de zi cu zi. Acest combinat a fost salvat in momentul in care UE a hotarat aplicabilitatea in temeiul legilor concurentiale, pe care unii domni inca mai au nevoie de putine meditatii pentru a face referire corecta atunci cand parasc la domnul invatator deoarece paraciosul poate deveni penibil cand nu stie ca 87 in noua baza de calcul europeana 108 inseamna. Intrebarea este daca invingatorul a inteles ca invinsul a pierdut. O evaluare a firmei ar fi interesanta a fi pusa la dispozitia opiniei publice. Asa vom vedea daca consultantul a fost prezent in cercul nostru de prieteni sau a studiat constiincios manualul FACTORY SHOPPING. O versiune in varianta lui Mefisto la nevoie as contribui cu mare placere.  

      cu active la sf anului de 500 mil euro, datorii de 600 milioane, pierdere de cateva zeci de milioane euro, scaderea vanzarilor de la an la an, fara activitate in acest moment, normal ca valoreaza miliarde.......

      in sfarsit o opinie pertinenta. total de acord, se va sti cat face doar pe baza analizei de cash-flow-uri, la un nivel de functionare normala. asta vom vedea dupa un proces de insolventa/ decapusare, si cu un management privat si profesionist. Totusi, sa nu exageram cu miliardul de euro. De ex, Fondul Proprietatea valaoreaza cam 2.8 miliarde EUR din ce zic ei si cam 1.5 pe bursa. Oltchim, in 2004, unul din cei mai buni ani daca nu ma insel, a avut profituri de 95 mil RON. (cand era integrat cu Arpechim). Daca ne gandim la un multiplu de 3 - la cat a fost vandut recent Azomures, ajungem pe la 285 mil RON.

      aberatii de narcoman, ca de altfel toate comentariile pe care le-am vazut pana acum. Ce trebuie sa fumeze cineva ca sa ajunga la nivelul asta de incoerenta? si cat?

      Urmeaza Alro Slatina dupa Mechel ... Deja salariatii stau cu lumina stinsa si fara aer conditionat si s-au taiat toate achizitiile igienico sanitare ...

      altfel nu ne baga nimeni in seama atunci cand folosim notiuni legate strict de materie. Incoerenta tine si de cititor nu numai de autor. Probabil ca in conceptia dumneavoastra teoria relativitatii se poate incadra tot in domeniul incontinentei literare, de aceasta data in sfera putin mai abstracta a profesiunilor pentru care se vor construi in cel mai scurt timp instalatii complexe ca la NASA, dar care vor fi utilizate de capsunari si lucratori in constructii pe glia roditoare sau schelele pana la nori ale statului numit Europa. Daca stau si iau la puricutzi comentariul dvs. de la 1.6 observ ca aveti aprox. aceleasi norme de evaluare ca si mine(cash flow) , ba in plus chiar il corectati pe marele artist dom' Sova cand afirmati cat a fost profitul de data asta fiind RON si de fapt de 3 ori mai mic decat in transmisie directa. Si de ce va ganditi dvs. la un multiplu de 3 , eu as fi pus 1,8 sau 3,9. Se pare ca am plecat fiecare de la Capsa cu propria sa parere. Cvorumul s-ar fi dovedit util. Si ca sa vedeti cum sunteti influentat de ce spune Mister Guru , sau Monsieur One putem deduce chiar din propozitia dvs. "Fondu Proprietatea valoreaza CAM 2.8 miliarde EUR". Care este ecartul pentru eroare la dvs. plus minus 1 , 2 sau 3 (din moment ce va incredeti in ei "din ce zic ei"). Si fiindca tot ma ajutati sa ma perfectionez pentru a nu mai da bani degeaba pe aceste ticuri narco care vad a nu va induce in eroare ca nu sunt altceva decat un DD insa in domeniul declaratiilor neinteligibile poate ma ajutati dumneavoastra sa-mi spuneti cand a fost trecuta prin AGA hotararea de micsorare a capitalului social in anul de gratie James Bond in Double Pack. Exista deja la dumneavoastra semne de nervozitate cauzate de citirea unor afirmatii inerte precum gazele si va simtiti purtat intr-un zepellin va rog frumos a-mi comunica medicatia necesara pentru a va deconta aceasta cheltuiala. As vrea insa in acelasi timp sa va fac atent la faptul ca o incoerenta astazi poate insemna maine un castig enorm de intelegere si poimaine unul financiar care oricum il aveti citind ziarul Bursa care nu va face milionar, ci doar un invingator!

      ma dau batut..nivelul asta de imaginatie artistica nu e pentru mine :)) [putem dezbate la infinit pe multipli si sa avem fiecare dreptate, dar comparatiile cu FP si profitul Oltchim din 2004 nu se doreau o evaluare serioasa ci doar o punere in context a miliardelor de euro la care viseaza colegii de forum. Nu stiu cat face, dar sigur mai putin de 1 miliard (de orice)

      vrei sa cumperi ALR ieftin?

      care sunt batausi in sensul bun al cuvantului, adica de a se lupta pentru o idee prin argumente si nu prin expresii de genul celor Mircica Karatistul sau a emisiunilor in care facem referendum pentru o noua inregistrare in buletin drept Monsieur Givenchy, Dior sau alte acareturi pentru nasurile fine. Ieri s-a pus problema imaginii si vreau sa-ti spun ca am fost vrajit(in sensul efectului asupra inimii) de catre o doamna ale carei contributii editoriale la intelegerea mecanismelor economice ale Romaniei moderne. M-a uimit cu finetea, sensibilitatea si in acelasi timp forta care razbatea din discursul domniei sale. Pentru a te putea lupta cu balaurul numit investitor trebuie sa-i intelegi miscarile, sa-i cunosti declaratiile pe de rost si sa ai aceasta imaginatie artistica pentru ca pana la urma nota se da, ca si in orice domeniu la IMPRESIE ARTISTICA. Crede si nu cerceta ne invata doctrina crestina. Daca aveti vreodata curiozitatea incercati sa numarati numarul crezurilor pe care un analist financiar sau orice alta profesie aparent onesta survin intr-un text de prognoza, fie ea demografica, financiara, etc. Involuntar dorim sa ne atribuim puteri supranaturale pentru a-i convinge si pe ceilalti ca noi stim ADEVARUL si ceilalti trebuie sa ni se supuna. Cu cateva luni in urma am facut un comentariu care m-a facut celebru in lumea gugalailor. Atunci am pus problema care este relatia temporala si cantitativa intre austeritate si crestere economica.Am primit pe loc un raspuns ambiguu, am inteles ca trebuia amintita si Republica de la Ploiesti, insa peste cateva zile, maxim o saptamana am auzit si raspunsul sincer pe care l-as fi primit atunci probabil daca nu ar fi fost incorsetarea functiei . Astazi citesc intr-un blat economic cum domnul Roland Berger salvarea monedei Euro se bazeaza pe doua notiuni: Economisire si Finantare. Sau Austeritate si Crester Economica care la randul ei nu poate fi obtinuta fara finantare. Daca ai timp, cunostiitele in materie iti stau mai mult decat la indemana fa te rog a analiza si obtine pretul pentru firma. Stiu ca o sa spui ca pe de-a moaca nu se merita, insa in cazul in care nu o sa primesti nici o oferta pe masura mi-ar face placere sa lucram impreuna. Si intr-o zi cand vei intelege ca o gluma poate fi de un 1miliard (de orice) mai valoroasa decat o afirmatie seaca lipsita de atributul pasiunii , atunci cu siguranta imi vei face cinste cu noua bautura a lui JB pentru care ar fi platit compania zice-se vreo 35 de milioane (de orice). Si ca sa termini seara intr-o maniera optimista iti dau un pont.Concernul care finanteaza pe Daniel Craig si ale lui Bondutze si-ar dori sa se listeze la Bursa pentru a profita de lansarea la apa din acest an. Cel putin cu acest lucru sa ne laudam: James Bond vine la Bucuresti. Nu sa salveze lumea.Ci sa salveze BVB. O seara buna dear M :-)

      Tratati problema simplist .., Prin prisma bursei de valori. Ca si Guvernul V.Ponta. Repet: TOT ceea ce reprezinta Oltchim valoreaza intre 6.5- 7,5 miliarde euro . TOT ce reprezinta Oltchim dlor ! Daca faceti un inventar a ceea ce reprezinta Oltchim ajungeti la aceeasi concluzie.Cifrele mi-au fost date de cei care au construit combinatul. Va sugerez sa va informati mai bine .. pentru a avea o imagine mai buna despre Oltchim. Oltchimul nu trebiue privatizat ci trebuie create conditiile necesare ca sa functioneze Pentru Arpechim trebuiesc 75de milioane de euro,de exemplu,la inceput. Solutii,exotice oarecum ,s-ar gasi,de exemplu pentru Arpechim dar cumatra UE nu doreste asa ceva. Iar pentru Guvernul V.Ponta conteaza mai mult traznaile Barrosiene decat Oltchim.. Inclusiv functia de vicepres. zonal al socialistilor din Europa si aiurea. In ceeace-l priveste pe D.Diaconescu,este greu, deocamdata, sa stim cum vor evolua lucrurile....

      dandu-ne posibilitatea sa ne ajutam singuri. Dupa mai mult de 2 ani si jumatate de tergiversari, de luari de atitudine, mai mult sau mai putin obiective, am primit in sfarsit unda verde pentru transformarea de tip DEBT EQUITY SWAP. Avand ,asa cum spuneti dumneavoastra stimati BG o privire de ansamblu putem intelege ce inseamna pentru macroeconomia Romaniei existenta complexului integrat OLTCHIM. Este pacat a lua in deradere actiunile fiecaruia dintre noi, care cu mai mult sau mai putin charm, o doza mai mare sau mai mica de ironie incercam sa ne facem auziti , negandindu-ne pentru nici un moment ca aici nu mai este vorba de bani multi sau putini, ci de destine infrante sau in cel mai bun caz ajunse la limita disperarii. Felicitari dumneavoastra pentru comentariul echilibrat si pentru invitatia la a trata o chestiune complexa avand o abordare pe masura. Lucratorii de la Oltchim, combinatul au castigat batalia pentru locurile lor de munca si pasiunea pentru care marea majoritate lucreaza de o viata pe platforma, problema insa care se pune este de a duce la bun sfarsit acest proces de transformare care fara a lasa loc parerilor tehnice este din ce in ce mai incorsetat in tactici juridice demne de o cauza mai nobila...

      "mi-a zis unii care zice ca stie" ne e un argument. poate atat a costat, dar valaorea actuala e cu totul altceva. Si o masina noua poate fi 10 000 EUR,dar daca ai facut 10 km cu ea deja e 8000. Eu am venit cu niste calcule simpliste (la 1.9). Vino si tu macar cu ceva la fel de simplist, dar cifre, nu vorbe. si discutam. sunt foarte dispus sa ma las convins, dar cu argumente.

    Ma amuza urmatorul citat: "Acesta este cazul cel mai probabil în "Scandalul Oltchim" dacă ţinem cont de informaţiile, parvenite din surse proprii, că Dan Diaconescu a introdus, din grabă sau diletantism, acte şi informaţii false în oferta sa [...]". Informatiile sunt "parvenite" (nicidecum provenite) din surse proprii. Domnule Victor Roncea, cat v-a costat bac-ul?

    "Şoricelul" Dan Diaconescu nici nu trebuie să ştie cine este pisica, atât timp cât îşi ameţeşte toţi conaţionalii.

    " - Nu. Toţi concetăţenii! Conaţionali sunt doar etnicii români între ei. DD nu este etnic român. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb