Oltchim şi-a diminuat pierderile de 15 ori

ALINA TOMA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 mai 2015

Combinatul vâlcean Oltchim a reuşit, în primul trimestru, să-şi diminueze pierderile de 15 ori faţă de perioada similară a anului trecut, la 3,7 milioane lei, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti. Veniturile din exploatare au urcat la 178,2 milioane lei în perioada analizată.

Cifra de afaceri a companiei a fost de 184 milioane lei în primele trei luni ale anului, fiind asigurată în proporţie de 73% de exporturi. Afacerile companiei au crescut cu 35% faţă de trimestrul I din 2014, conform administratorilor judiciari ai societăţii.

75% din exporturi merg către ţări din Uniunea Europeană, 14% către restul Europei şi 8% către Orientul Mijlociu inclusiv Turcia.

De asemenea, 73% din afaceri au fost asigurate de produsele petrochimice, iar 17,5% de cele clorosodice.

Administratorii arată: "Înregistrarea unor valori pozitive ale indicatorului EBITDA începând cu luna octombrie 2014 a permis Oltchim să îşi diminueze datoriile acumulate după intrarea în insolvenţă. Societatea a reuşit să-şi dezvolte afacerile din surse proprii, prin valorificarea rapidă a producţiei realizate. Singura finanţare obţinută după intrarea în insolvenţă a fost de 1,5 milioane euro, în urma încheierii unui contract de asociere în participaţiune cu RCS&RDS, prin care a fost finanţată revizia generală şi repornirea instalaţiei de oxo-alcooli în septembrie 2014. S-a reuşit, astfel, atingerea unui grad de utilizare a capacităţii de producţie la 26%, care, coroborată cu conjunctura externă favorabilă de pe piaţa externă de polioli-polieteri, a permis societăţii înregistrarea de rezultate pozitive în activitatea operaţională".

Principalii trei creditori ai Oltchim sunt Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), Electrica şi BCR. Planul de reorganizare al Oltchim a fost aprobat de Tribunalul Vâlcea în data de 22 aprilie 2015.

Combinatul vâlcean Oltchim are o producţie lunară de peste 6.000 de tone de polioli, după ce a reuşit să încheie, anul trecut, contracte pe un an pentru vânzarea produselor sale, ne-a declarat, recent, avocatul Gheorghe Piperea, unul din administratorii judiciari ai societăţii.

Veniturile Oltchim sunt acum în creştere, iar EBITDA (profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) a depăşit un milion de euro pe lună, a mai spus domnia sa, subliniind că societatea reuşeşte să-şi plătească integral facturile curente şi încă 3 milioane de lei lunar din facturile restante pentru utilităţi.

Planul de reorganizare a Oltchim a fost aprobat fără varianta de conversie a creanţelor în acţiuni. Gheorghe Piperea ne-a precizat că tribunalul a admis doar varianta prin care vindem activele viabile prin intermediul unui SPV, unde Oltchim SA este acţionar majoritar. "Acum nu mai suntem în contratimp cu vânzarea combinatului, care nu mai este în aceeaşi situaţie ca în 2013. De aceea spun că şansele de vânzare către un investitor s-au îmbunătăţit considerabil. Am trimis deja prezentări către primii 50 de jucători mondiali din domeniul petrochimiei şi aşteptăm răspuns", a continuat avocatul.

Creditorii au aprobat vânzarea Oltchim la un preţ minim de 307 milioane euro. Datorii totale înscrise la masa credală sunt de circa 800 de milioane de euro. Astfel, o parte din aceste datorii vor fi şterse.

Ministrul Economiei, Mihai Tudose, a declarat, recent, că trei companii sunt interesate de privatizarea combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea, două din China şi una din Europa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb