OMS avertizează că relaxarea măsurilor nu înseamnă finalul pandemiei

M.A.
Miscellanea / 21 aprilie 2020

OMS avertizează că relaxarea măsurilor nu înseamnă finalul pandemiei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat luni că relaxarea măsurilor nu înseamnă finalul pandemiei şi directorul Tedros Adhanom a anunţat că peste 600 de spitale din lume ar putea înscrie pacienţi în studii clinice pentru medicamente împotriva Covid-19.

În conferinţa de presă susţinută luni, Tedros a spus că relaxarea restricţiilor nu reprezintă finalul niciunei epidemii şi că va fi nevoie de "efoturi susţinute" din partea guvernelor şi oamenilor.

Măsurile de izolare pot ajuta o ţară să reducă presiunea epidemiei, dar nu o pot opri, a spus el. Guvernele trebuie să se asigure că pot "detecta, testa, izola şi îngriji fiecare caz şi că poate să îi urmărească pe toţi cei care au avut contact cu un bolnav".

Tedros a adăugat că peste 600 de spitale din lume pot fi gata să înscrie pacienţi în teste clinice ale OMS pentru medicamente şi că organizaţia va trimite ţărilor 180 de milioane de măşti chirurgicale luna aceasta şi luna viitoare.

El a subliniat că organizaţia pe care o conduce pune la dispoziţie toate datele pe care le are şi că fiecare viaţă este importantă.

"Suntem deschişi şi nu ascundem nimic... Vrem ca toate ţările să primească acelaşi mesaj imediat, pentru că asta le ajută să se pregătească bine şi să se pregătească repede... Nu doar SUA, ci toate ţările primesc informaţia imediat", a sus Tedros.

El a adăugat că "oricine moare este tatăl sau bunica cuiva". "Este viaţă şi din acest motiv preferăm să vedem indivizii, figurile şi oamenii. Nu sunt numere sau rate, sunt oameni. Din acest motiv nu avem secrete şi de îndată ce avem informaţii le transmitem. Vrem să salvăm vieţi, chiar dacă este vorba despre o singură viaţă".

Şeful OMS şi-a început conferinţa mulţumind artiştilor care, în weekend, au susţinut evenimentul organizat împreună cu Global Citizen, "One World: Together at Home", care a generat donaţii de aproximativ 128 de milioane de dolari. Suma va fi alocată în sprijinul lucrătorilor sanitari din prima linie în lupta împotriva Covid-19, transmite News.ro.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Daca e "relaxare" pe model Streinu Cercel, cu izolarea tuturor persoanelor sănătoase, peste 40 de ani, la domiciliu sau in alte locuri, fara a fi testate, e clar.

    Ati fost pacaliti.. nu va fi nicio relaxare, nicio repornire a economiei. De ce? Pentru ca nu despre asta este vorba. Nu este vorba despre economie, nu este vorba despre bani, nu conteaza cu cat scade bursa sau ca petrolul va ajunge sa balteasca pe strazi.. E vorba de cu totul altceva. Cei care incearca sa va induca in eroare ca e vorba de vreo repornire a economiei, sa nu-i credeti.

    1. nici pe tine nu te crede nimeni

    finalul omenirii din clasa medie si de jos, nu a pandemiei. De fapt asta se vrea prin toate masurile antipandemie. Sa ramina bogatanii iar restul mizerabili saraci inglodati in datorii si boala.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb