EXCLUSIV: INTERVIU CU SORIN OVIDIU VÎNTU   "Izolaţi-l pe Băsescu, domnilor!"

A consemnat MAKE
Ziarul BURSA #Politică #Media-Advertising / 9 august 2010

 "Izolaţi-l pe Băsescu, domnilor!"

Regulat, speculatorul Sorin Ovidiu Vîntu reintră în atenţia presei, aşa cum se întâmplă şi acum.

Regulat, dar şi în ocaziile oportune, preşedintele Traian Băsescu îl invocă pe Sorin Ovidiu Vîntu drept simbol al răului, aşa cum a făcut-o cu Mircea Geoană, în marea confruntare de dinaintea turului al doilea a prezidenţialelor - o manevră care a contribuit la victoria sa.

Regulat, măcar o dată pe an, Sorin Ovidiu Vîntu acordă un interviu ziarului "BURSA" (după cum o afirmă, preferă "BURSA" pentru "mediul steril" pe care îl asigură ziarul nos-tru).

Înconjurat fiind de atâtea regularităţi, poţi glumi că Sorin Ovidiu Vîntu nu este un "fenomen" al societăţii româneşti, ci o "lege" a ei.

Săptămâna trecută, Vîntu a acordat ziarului "BURSA" interviul care urmează.

"Ziariştii au tot dreptul să fie militanţi"

Reporter: Domnule Sorin Ovidiu Vîntu, eşti din nou subiect de presă - mass media publică liste lungi de ziarişti plătiţi, într-un moment sau altul, de trustul tău de presă, căutând să arate că, uneori, se aflau în conflict de interese.

Sorin Ovidiu Vîntu: Nu mă mai miră să fiu ţinta atacurilor lui Traian Băsescu şi a acoliţilor lui. Nu le mai trebuie nici un motiv.

Reporter: Dacă te simţi nedreptăţit, atunci de ce nu-i dai în judecată?

Sorin Ovidiu Vintu: Iubesc atât de mult libertatea, încât o admit chiar şi duşmanilor mei. Este dreptul lor să mă înjure, este dreptul lor să îl susţină pe Băsescu. Din acest motiv, nu am dat niciodată în judecată vreun ziarist. Şi nici nu o voi face vreodată.

Reporter: Ne asmuţi.

Sorin Ovidiu Vîntu: Ha, ha, ha! Încercaţi-mă! Este surprinzător, însă, ca, din dorinţa să mă atace pe mine, ziariştii să-şi sacrifice proprii confraţi.

Altfel, este dreptul vostru să fiţi militanţi când luptaţi pentru o cauză. În acest moment, presa este profund militantă politic: de o parte, un grup de instituţii media care îl iubesc pe Băsescu şi îi susţin, la grămadă, toate iniţiativele - B1TV, Evenimentul zilei, HotNews; de cealaltă, grupurile Realitatea şi Intact, care-şi permit să semnaleze toate derapajele puterii.

Nimeni nu vă contestă, domnilor jurnalişti, dreptul să fiţi militanţi. Oricine susţine altceva este sărman cu duhul.

Reporter: A fi militant pentru o cauză nu înseamnă nici să distorsionezi informaţia, nici să atribui faptelor semnificaţii pe care nu le au şi nici să te foloseşti de sofisme şi agresivitate în talk- show-uri.

Sorin Ovidiu Vîntu: Dacă te referi, cumva, la talk-show-urile Realităţii TV, atunci vei avea o surpriză; eu, unul, nu le-am impus nici o linie politică. Criticismul la adresa lui Băsescu este opţiunea ziariştilor şi numai a lor. A existat momentul, când, chiar şi mie mi s-a părut că exagerează, dar ziaristul în cauză mi-a răs-puns că asta este convingerea sa. Situaţia este delicată, nu poţi cenzura convingeri.

Desigur, criticismul ziariştilor mei la adresa lui Băsescu mă bucură, dar nu am nici un rol în asta.

"Băsescu, o mediocritate nervoasă"

Reporter: De ce îl urăşti pe Băses-cu?

Sorin Ovidiu Vîntu: Stimate domn, nu îl urăsc, ceea ce înseamnă că, în relaţia mea cu preşedintele, nu există reciprocitate. Sentimentul de ură îmi este oricum străin, iar în cazul particular al lui Băsescu ar însemna, chiar, un consum sentimental fără rost. Omul este mărunt. Funcţia lui este importantă, dar omul este mic. Deşi unora poate că le creează o altă impresie, Băsescu este o mediocritate. O mediocritate nervoasă.

Reporter: Sugerezi că Traian Băsescu te urăşte.

Sorin Ovidiu Vîntu: Dincolo de orice bănuială.

Reporter: De ce ar face asta?

Sorin Ovidiu Vîntu: Pentru Traian Băsescu, lumea se împarte în două: obedienţii decerebraţi (pe care îi dispreţuieşte în secret, dar nu-i atacă la vedere) şi restul. Restul "se bucură" de deplina ură a domniei sale.

Fac parte din "restul". Mă atacă periodic, în această logică fără silogisme. Aburcat pe piedestalul unei "înalte moralităţi", acest "titan al democraţiei româneşti" face ce face şi cade de pe cal.

Reporter: Dacă nu mă înşală memoria, în primii doi ani ai primului său mandat de preşedinte, aţi fost apropiaţi, a vizitat studiourile Realităţii TV, iar trustul tău de presă l-a sprijinit.

Sorin Ovidiu Vîntu: Domnul meu, am fost un apropiat nu al omului Băsescu, ci al programelor de modernizare a României pe care preşedintele le-a afişat.

Reporter: Programe necesare.

Sorin Ovidiu Vîntu: Absolut. Ideea de modernizare a sistemului de sănătate este absolut necesară, iar preşedintele a promovat-o absolut corect. Tot aşa, ideile de modernizare a sistemului de învăţământ şi a sis-temului de pensii. Modernizarea Codurilor penal şi civil. Modernizarea mediului rural şi industrializarea agriculturii prin unităţi de procesare plantate la sate. Toate astea sunt absolut necesare.

Din nefericire, nu a reuşit să modernizeze nimic. A căzut de pe cal. E obiceiul lui Băsescu.

Reporter: Cum explici eşecul?

Sorin Ovidiu Vîntu: În momentul în care îţi lipseşte metafizica, degeaba ai putere. Ideile sunt valoroase, dar nu sunt ale lui. Lui Băsescu îi lipseşte convingerea din spatele ideilor. Ideile nu sunt suficiente, prin sine, ci sunt împinse de convingerile din spate, iar convingerile provin dintr-o viziune. La rândul ei, viziunea iradiază dintr-o metafizică. Cabotin, Băsescu şi-a însuşit doar ideile, dar nu deţine nimic din ceea ce ar trebui să se afle îndărătul lor. Nu are convingeri. Nu are acces la viziune. Şi este departe de orice metafizică.

În schimb are puterea politică.

Să foloseşti uriaşa putere a Preşedinţiei doar pentru a-l pune pe Maior să asculte telefoanele şi pe Morar să-i aresteze pe duşmani, asta ilustrează o mentalitate măruntă, de chelner care strică afacerea, pentru ciubuc.

"Cel mai < ciudat > guvern, de la fanarioţi încoace"

Reporter: Având o astfel de imagine despre preşedinte, mă întreb dacă ţi-au mai rămas calificative pentru premier...Boc ce este, picolo?

Sorin Ovidiu Vîntu: Într-adevăr, în România se întâmplă numai atât cât îl duce capul pe Traian Băsescu, acţionând prin mediocritatea subalternă a lui Emil Boc şi prin Elena Udrea. Grupul nu poate fi suspectat de "viziune".

Este cel mai "ciudat" guvern al nostru, de la fanarioţi încoace. Nu banii lipsesc guvernului acestuia, ci minimum de inteligenţă. Creier, nu bani.

Reporter: Elena Udrea susţine un program care prevede construirea a 25.000 de case la sate. Mie, unuia, mi se pare un program admirabil.

Sorin Ovidiu Vîntu: Da.

Reporter: Ea spune că urmăreşte ca, astfel, să stăvilească exodul oamenilor calificaţi de la sate, spre oraş. Mi se pare în regulă.

Sorin Ovidiu Vîntu: Da.

Reporter: Atunci, de ce te supără Elena Udrea?!

Sorin Ovidiu Vîntu: Programul Elenei Udrea face sens. Doar că este un program prea mic. Este un derivat dintr-un program cu mult mai amplu, pe care eu l-am propus, prin lobby politic, tuturor partidelor. Faptul este notoriu, la vârfurile politicii noastre.

Proiectul ar fi una din pârghiile care să ridice România din groapa crizei şi porneşte de la ideea economică de bun simţ că, în criză, este necesar ca statul să facă o comandă de mare amplitudine economiei naţionale, ca să o deblocheze. Am propus partidelor constituirea unui fond naţional de locuinţe, la nivelul a 150.000 de case, gata mobilate, care ar urma să fie date cu o chirie modică. Este un program în valoare de circa opt miliarde de euro. Sunt zeci de mii de întreprinderi din toate domeniile care şi-ar găsi desfacerea într-un astfel de program.

"Axa răului"

Reporter: Înţeleg că, în ochii tăi, Băsescu este răul României.

Sorin Ovidiu Vîntu: Acest om este un rău care trebuie izolat pe scena politică românească. Izolaţi-l pe Băsescu, domnilor!

Reporter: Este un ceva anume la preşedintele Traian Băsescu pe care tu, totuşi, să-l apreciezi?

Sorin Ovidiu Vîntu: Da. Capacitatea de a menţine relaţia cu SUA este a lui şi numai a lui. Este o relaţie valoroasă, care ne-a dat posibilitatea să folosim colacul de salvare reprezentat de FMI.

Faptul că, însă, Băsescu a contribuit din plin la afundarea noastră, până ce ne-a făcut să avem realmente nevoie de colacul de salvare FMI, asta-i altă poveste.

Reporter: Curbele de sacrificiu în prilejul înţelegerilor cu FMI fac să se vorbească insistent de schimbarea Cabinetului Boc, ceea ce, de altfel, ţine de logica politicului în astfel de situaţii.

Sorin Ovidiu Vîntu: Băsescu trage de timp. Mă îndoiesc că mai are puterea să-şi numească un nou premier.

Reporter: Ce?!

Sorin Ovidiu Vîntu: PDL-iştii au conştientizat că Băsescu nu mai reprezintă un "activ", ci este un bolovan legat de picioarele partidului. Majoritatea PDL-iştilor îi urăşte pe Băsescu, Boc şi Udrea. Pentru majoritatea PDL-iştilor, grupul celor trei este identificat drept "axă a răului".

Reporter: De unde ştii?

Sorin Ovidiu Vîntu: Aşa cum Băsescu este alimentat cu informaţii de serviciile "de casă" pe care le are - şi aici mă refer la SRI şi SPP -, tot aşa şi eu sunt perfect informat de lipovenii mei din Deltă.

"O ţară întristată, un popor abrutizat"

Reporter: Viitorul imediat cum arată, din perspectiva ta?

Sorin Ovidiu Vîntu: Nu sunt Pythia. Ştiu doar că, după opt luni din noul mandat de preşedinte al lui Băsescu, ne aflăm într-o ţară întristată, cu un popor abrutizat. Viitorul nu ni-l putem cunoaşte. Suntem complet impredictibili - ni se pot întâmpla lucruri minunate, tot atât de bine pe cât am putea trăi dezastre.

Reporter: Care ar fi lucrul minunat care ni s-ar putea întâmpla?

Sorin Ovidiu Vîntu: Izolarea lui Băsescu pe scena politică.

Reporter: Şi dezastrul?

Sorin Ovidiu Vîntu: Să ne trezim cu o gospodină deraiată de la cratiţă drept premier.

Reporter: După tine, care ar fi semnele că s-ar apropia ieşirea din depresiunea economică?

Sorin Ovidiu Vîntu: Semnele ţin de schimbarea de atitudine. Trebuie ca, mai întâi, să ne acceptăm pierderile. Când vom spune "Asta am fost, asta am ajuns", vom începe să ne căutăm noile căi. O vom lua de la început. Viaţa curge înainte. Viaţa este tare. Eu nu cânt prohodul României. Este, astăzi, într-adevăr, o conjunctură nefericită. Dar, România ne va supravieţui, domnule.

Reporter: Sper.

Opinia Cititorului ( 63 )

  1. tipul asta-i dus rau

    de ce dupa alegerile prezidentiale nu amai iesit pe post cu un comunicat asa cum a promis?????.iar un alt fator pt ca basescu sa iasa iar presedinte se numeste r turcescu care nu a putut sau asa a vrut sa acorde spatiu marinarului in emisiunea televizata ,trbuia sa aiba instalat in intrerupator sa nu poata vorbi cat vrea basescu ce ziceti de acest fapt?????????

    Ca sa-i iei un interviu lui S.O.V. este o performanta! Desi este putin cabotin S.O.V. merita sa fie ascultat. Este un observator atent si un fin psiholog. Dupa mine , locul lui este la racoare... Alaturi de adversarul sau...In prezent ,el este mai favorizat de soarta decat adversarul sau. In mod sigur va trai ceva mai mult decat Basescu!...In mod sigur! Apreciez franchetea lui S.O.V. ,privind presa. Dovada este ca la Realitatea tv , au aparut multi adversari ai lui Basescu., precum Corneliu Vadim Tudor, Adrian Paunescu..s.aApreciez ca fiind corecta remarca lui S.O.V. ca la ziarul bursa ,mediul este steril. Adica total neutru. Si grupul nostru a remarcat acest fapt ,cand si-a exprimat deschis opiniile privind o tema sau alta. Si o va face la fel daca interesele tarii sunt afectate de de guvernarea postdecembrista. Rosie sau portocalie! In premiera, semnalam niste initiative criminale de sfartecare a tarii, venite pe filiera masoneriei franceze, via Ungaria si biserica catolica! Este implicata loja lui Chirovici si varfuri politice PSD si PNL! Pe bune! SRI cunoaste problema! Urmarim cu atentie si varfurile masonice de la Peris. Cu aceiasi franchete ne vom spune opinia de fiecare data. In ceea ce priveste sursele de informare ale lui S.O.V., stim si noi de oamenii sai din delta... Nu supravietuia atat daca nu avea un serviciu propriu de informatii. Politice si economice. Redutabil. Dar penetrabil!

    1. Sfirtecarea tarii, maica, Doamne-fereste!!! Si virfuri de la PSD si PNL - ca doar n-or fi de la PDL, minca-i-ar mama pe ei de patrioti mici! Si masonii, pe de-asupra...Phiuuuu...Ah, si catolicii....

      heiiiiiiiiii trece si PDL-UL se poate sa il dai deoparte tocmai acum cand este la guvernare cu UDMR-UL ?!

    un conartist.aberatiile lui economice nu sunt diferite de cele ale unui corijent la economie. vorbiti de servicii! hai sa fim seriosi. pe piata aia sunt escroci care isi vand "informatiile" asa cum sunt pietari in Militari. cine plateste beneficiaza de ele. sunt redundante iar indivizii niste panarame, dar este "cool" sa fii legat de unul sau de altul pentru ca da bine la imagine. tipul este un escroc, nimic mai mult. problema lui este ca nu mai are bani si nici nu mai poate sa faca bani. este FALIT. atat. disperarea omului care a pierdut o avere facuta pe furaciune, pardon "munca 16 ore pe zi" . La racoare, domnule vantu!

    1. Izolaţi-l pe Băsescu, domnilor!

    Concluzia mea privind articolul:

    MAKE cred ca a fost "MAK-IT".

    PS Unde este numele REAL al ziaristului-formator de opinie?! 

    1. ha! ha! alt prost care se uita la deget cind ii arati luna!

      din pacate adevaratii prosti isi pun chipie de margaritar ca tre sa le luceasca cutia ignorantei. Scuze. Fara intentie de jignire. Da, a fost un "Make-it". Iar Basescu a prostit jumatate de tara, deci toata stima tot respectul domnu' Base. Ne-o meritam acum ca suntem mult prea prosti.

    Izolati-l pe Basescu si asta cat mai repede ca altfel SOV intra in faliment ! Strigatul asta de disperare il tot aud si la SOV si la Patriciu si la Nastase si la Felix motanul ! In spatele lui sta de fapt REALITATEA CRUDA : daca Basescu nu este indepartat rapid atunci SOV si Felix nu mai au bani sa supravietuiasca , Patriciu si Nastase sunt asteptati in instante si risca ani grei de inchisoare ! Si Basescu nu cedeaza ! Asta ii face sa turbeze si sa strige pe la televiziuni si in presa ca Basescu reprezinta axa raului . Eu as admite si aceasta idee ! Numai ca in acest caz "axa binelui " ar fi reprezentata de SOV , Felix, Patriciu , Nastase adica aceea care au tradat si au furat cam 80% din economia romaneasca ! Drept ar fi sa mearga astia la inchisoare iar cand Basescu termina mandatul sa fie si el judecat pentru faptele sale .

    1. basescu nu trebuie sa fie judecat ptr.faptele sale la sf.mandatului.el nu va minti si nu va fura atunci.BASESCU NU TREBUIA SA APARA CA SI SECURISTII DE CARE SPUI.DE 20 ANI FURA SI MINTE CA SI CEILALTI.fara sa vrei prb.ai obs.ca se bat potentele economice pe politica.SUNT GRUPURI DE HOTI CARE NE MANIPULEAZA PE NOI,CEI MULTI CINSTITI DAR PROSTI.

      ai mare dreptate si te sustin.

      cine-l mai judeca dupa ce-si termina mandatul? caci noi suntem vanduti cu tara cu tot

      la terminarea mandatului sa fie tras la raspundere ?! pai pana atunci noi putem fi exterminati . basescu poate distruge pana si o tara

      =))))))))))) da dragul(a) meu, suntem o tara de inculti si ignoranti, de aceea meritam ce ne face securistul de Base, si toata perioada prin care o sa trecem. Cine stie, cum a vandut flota , poate ne vinde si pe noi, oricum suntem ceva de aruncat.

    d.le Vantu

    cred ca platesti de pomana pe cei de la realitatea, pt ca atunci cand distorsionezi spusele guvernantilor , cand injrti mereu si cand e cazul si cand nu , cand azi injuri ca-s multi bugetari care nu fac numic si miine injuri ca-i mai da afara vro 2 , nu mai esti credibil; eu ma uitam acu 1-2 ani ,dar vazind ca spun acelasi lucru ,cu aceiasi kibiti ofticati , am inceput sa trec repede prin r-tv; am inceput sa stiu ce vor zice ; si atunci cind telespectatorul e in stare sa faca o emisiune ,nu se mai uita la ea;

    mai nuantat fratilor , mai faceti-va ca ziceti si realitatea. 

    1. Insasi Realitatea TV sustine ca "fabrica stirile". Este penibil ca un intreg si voluminos trust de presa, care numara ziaristi faimosi, nu este in stare sa controleze semantica titlului uneia dintre rubricile sale importante si permanente. Fabricati-le, domnilor! Dar, mai ecologic, ca poluati deontologia, morala publica si constiinta sociala. Faptul ca Basescu s-a compromis cu ocazia crizei, nu este decit o coincidenta cu politica voastra complet neprofesionista. Dupa ce va iesi din scena Basescu, vi se va vedea si mai evident descalificarea.

      basescu nu s-a compromis cu ocazia crizei.s-a compromis inainte de 89.dar din 2004........?ati uitat de erbasu.anghelescu,udrea boc, ETTTTTTTTTC ?uitati asa repede ca nu a facut nimic ptr.cei care l-au votat ?i-a spus clar lui tariceanu ca nu a vrut sa fie de partea lui,pacat ca a ales[tariceanu]alte grupuri de interese.nu e clar .CIT MAI MINTITI ?

      asa este

    1.De ce nu l-ai intrebat, stimate ziarist, daca are de gand sa plateasca datoriile la buget...

    Vedea-te-as la puscarie escroc nenorocit !Tu dai lectii ba nenorocitule ?Turnatorule si vagabondule!

    1. PE CARE DIN CEI DOI IL INJURI ? DE MERITAT O MERITA AMANDOI, DAR DACA NU PRECIZEZI make VA CREDE CA TE REFERI LA vantu SI INVERS. 

    Atentionam (si criticam) acum catva timp derapajul lui Make- make-up. 

    Cui s-a adresat Make pentru ca noi prostii sa vedem cine-i Basescu sau cum stau treburile in tara ?. 

    Unui hot si descreierat care 16 ore pe zi in fata calculatorului pierde timpul (am vazut ca unul semnaleaza si pierderea averii; dea Domnul, ptr. ca a facut-o furand cupoanele a milioane de nevoiasi), perde contactul cu realitatea (nu cu Realitatea TV !) iar Make in lipsa de inspiratie sau nestiind cum sa ne invete ceva bun - solutii de iesire din criza, de ex., ne aduce in prag de (alta) criza cu tampenile ce ni le asterne in ziar.

    Oare ce care conduc "Bursa" dorm sau sunt plecati cu totii in concediu ??. 

    1. Alt prost care nu pricepe. Domnule Make, stiam ca Bursa e citita de oameni de calitate, de ce-i lasi pe toti prostii?!

      Dar tu doar doua fraze esti in stare ? si in plus singurul lucru de care esti in stare este de a-l intreba pe cel criticat. Daca nu esti in stare sa emiti o idee, o propunere mai buna decat "prostii" inseamna ca esti sub ei bine de tot. 

    La banii lui si la modul cum justitia romana i-a "facut dreptate" nu ma mai mira tupeul de "doi bani" a acestei creaturi din societatea romana, din tara noastra natala.

    Make....cake, pake...cam inconstant autorul in formula de adresare. tare am impresia ca l-a vizitat pe vantu cu o seara inainte, au baut ceva impreuna apoi au pus-o de un interviu.

    1. de ce nu te uiti tu pe AXN, axl? ca vad ca esti pupinbasesc si tot ce nu-ti convine e de vina...felicitari pentru prostie.e rara

    Ori de cate ori ii veti mai lua un interviu lui SOV, trebuie neaparat sa ii cereti detalii despre delapidarea pentru care a facut puscarie inainte de '89 (ca sa isi reaminteasca cititorii cu cine au de a face).

    Stiu ca SOV nu recunoaste ca in puscarie a fost racolat de catre securitate, spunand ca altii i-au fabricat ulterior un dosar. 

    Este totusi interesant ca printre "lipovenii" lui angajati la Gelsor s-au aflat atat de multi securisti, probabil fost colegi inainte de '89.

    Este de remarcat faptul ca Make are exclusivitate 89% in a obtine interviuri de la Sorin Ovidiu Vantu(nu S.O.V.).Asta e!Cine poate, poate!

    Vad interviul ca pe un mesaj pe care cine poate sa-l inteleaga, il va intelege.S-a intamplat in 1996 ,in 2000 cu Nastase, s-a intamplat si cu Basescu in 2004 si 2009.Bate vantul schimbarii!Asta simt.Cred ca, dupa cele 4-5 experimente nereusite, cei din "laboratoare" sa fi stabilit formula optima pentru o guvernare/administrare pe care sa o resimtim cu totii ca fiind cea mai buna.In rest, cainii latra, ursul merge...

    sa gasit sa vorbeasca ,mizeria cea mai mare a pietei de afaceri din tara asta,Vantu!!!!Cine ne sfatuieste!!!rasul ,rasului!!! nu exista caractere mai mizere ca acest vantu si multi alti imbuibati facuti miliardari peste noapte din furaciuni si excrocherii!!!

    Ma mir ca nu este ,inca,in puscarie!!!dar intro tara fara justitie,politie si fara caractere integre un vnatu,Voiculescu,Patriciu nu au cum sa faca puscarie pe viata.Ei traiesc liberi ca sa improaste cu noroi in oamenii de caracter ai acestei tari. 

    1. Intrebare pentru braunn: cine sunt marile caractere ale acestei tari?? Si un raspuns (tot pentru braunn): hoti, escroci si talhari exista peste tot in lume, dar numai in Romania ajung presedinti, ministri, sau secretari de stat!!

      nene iancule informeaza-te mai bine si mai corect despre hotii si escrocii din Romania, caci am impresia ca esti plin de ura sau nu mai poti fura atat de mult.

      Da,se fura peste tot in lume si chiar cei mari in ranguri inalte,fura cel mai mult,dar...........diferenta intre cei de dincolo si ai nostri este ca aia mai au obraz si fura putintel in timp ce ai nostri fura totul si nu lasa nimik in urma,decat prapad.Adevarati fanarioti de ferentari. Referitor la Presedinte si numai la el,tin sa-ti precizez ca Basescu este garantia catre cei din Vest ca sa mai fim ajutati cu un credit,altfel...............er am in pamant cu economia.Uita-te cum a pendulat FMI-ul si la invitatia cui vine in tara????La Geoana nu venea nici dracu,ca de bolsevici e satula lumea.aproape 16 ani am fost furati de PSD si acuma astia ne tin morala???de ce nu mai exista ,acuma un FMI??Nu se mai poate.Este Basescu la putere.Sic!!!

      braunn... invata intai ce inseamna scrierea corecta in limba pe care o practici (dar am vazut ca analfabetismul se poarta azi : exp. EBA)... si apoi scrie ceva prefacandu-te ca ai habar de ce indrugi acolo.... ps... si eu ma mir ca Basescu care trebuia sa faca puscarie pt ca a vandut flota a fost reales... dar daca tara e plina de oameni ca tine, incep sa ma conformez

    Esti tare nene !

    Dar salariile cind le platesti la amariti aia de ziaristi . 

    ca intotdeauna d vantu superclasa dar romani sant 80% comunisti si sant alaturi de ei.asculta de ciuma portocalie si de cei mai talhari care conduc acum ro! dar o sa le vina lor mintea la cap,mai dureaza dar o sa le vina...cei care conduc ro acum sant oameni de mana a 2a si a 3a din psd si pnl.

    1. treaba cu metafizica e tare si s-ar putea sa fie adevarata

      ce poate sa iasa amestecand:vadim,ghetele reciclate ale lui kant si mustata rasucita pe oala a tiganului batran?-vantu!daca tot ne tutuim hai sa-ti spun ceva,Esti doar un personaj!Cu cat iesiiesi mai des din vizuina cu atat mai mult te faci de ras,Aveai oarecare haz ,atunci cand nu tr vedeam!sa-ti fie rusine!Lipovenii tai sau deontologii aia pe care-i platesti din greu,altfel nu te-ar servii ,mai bine te-ar invata un lucru simplu:taci dracu din gura!

      Dimpotriva,si-a calculat foarte bine iesirea,exact cind Basescu e la pamint. Cu un ecou cu reverberatii,asta- i bobirnacul care l-a trecut pe presedinte pe lumea ailalta.

      Toate informatiile sunt verificate din varii surse. Fiti siguri toti care cititi opinia aceasta ca nu este de gluma! Ultima gaselnita a lui Tokes este cererea autonomiuei tinutului secuiesc, facuta la ONU. In calitatea pe care o are. De vicepresedinte a PE! Fiti convinsi ca printre cei implicati in intentia criminala de sfartecare a tarii sunt destui pdl-isti,unpr-isti,unii GUVR-isti,etc. Vedeti site=ul exploziv-nevs si luati act de o realitate tinuta ca gunoiul sub pres!De PSD, PNL,si in special de PDL ,inclusiv de T.Basescu!

    Cum isi permite acest puscarias securist Nus, care a lasat pe drumuri sute de mii de oameni, sa-si dea cu parerea nu numai despre Basescu, ci despre orice altceva din aceasta tara ? cine il asculta pe acest excroc de cea mai joasa speta ? Banii nu-ti pot cumpara si onorabilitatea, tot un detinut de drep comun ranine.

    1. Nu te mai enerva cetatene, cum e turcul si pistolul, se critica cei doi mari titani intre ei. Iar de intrat la puscarie, Vintu, o sa intre cind o da banii inapoi pe flota Basescu. In rest sa auzim numai de bine, vorbe, vorbe si iar vorbe.

    Cine il cunoaste pe NUS si citeste cele de mai sus isi da seama ca Make este de fapt NUS. Deci fratele Vantu si-a scris singur interviul (sau doar l-a superviat). De acord si cu cele scrise de Orwell - are mare dreptate.

    1. Pai n-ati retinut, la final scrie clar:a consemnat Make; deci el doar a consemnat, adica s-a conformat. Tot mai ascultator, baiatul !. 

    Tot cea mai rămas din fabricile noastre ,este emisiunea „FABRICA”,de la Realitatea Tv,unde mulți dintre noi muncim în stil nou,uitîndu-ne la emisiuni de genul „te uiți și cîștigi”.....manipu lare.

    Are dreptate SOV cand zice de "popor abrutizat": daca vreun roman mai "inghite" diversiunile cu masoneria, Nastase, Felix Motanu si alte prostii de acest gen la 20 de ani de la Revolutie, dupa 6 ani cu Basescu in fruntea tarii, atunci e cazul sa ne internam...

    Cat despre SOV, acest "capitalist", era bun cand il sustinea cu varf si indesat pe Marlan...acum, cand il critica, nu mai e "bun"? Lasa ca-i mai "bun" G.C. Paunescu, cu Bancorexul lichidat cu tot! Fanaticii, de oricare parte ar fi, sunt la fel de ticalosi, criminali si imbecili. Asa ca uschiala, jegurilor, ca n-avem nevoie de voi! 

    Vrem premier o gospodina deraiata de la cratita!

    Sa mai treaca si barbatii la cratita! 

    1. O gospodina deraiata de la cartitza ?

      Cine este o gospodina deriata de la cratitza ? 

      Este o persona care nu a condus nu a organizat in viatza ei nimic, mai mare de 5 - 10 oameni.  

      Asa ceva nu este doar Udrea asa ceva este si Boc. Acesti oameni nu gandesc dincolo de secunda prezenta si de ceea ce le incape in buzunarul propriu pe moment. 

      Fizic vorbind nu e nici-o difrentza intre ce fac o gospodiba in bucatarie si un dezvoltator de linii industriale de productzie in industria alimantara. 

      In lumea asta insa prea putzine gospodine au ajuns pe baza experientzei lor de gospodina la cratzizta CEO la chestii de genu Kraft Jacobs Suchard. Ori asta se vede carncen cand vorbim de Romania. Majoritate jurnlistilor au mentaitatzi si experentze de gospodine deraiate d ela cartitza  

      PS din nefericire nici Basescu nu e departe de calificativul de "Gospodina deraiata de la cratizta ", in afara experienztei sale de capitan de vas care nu s-a terminat cu bine tot restul au fost niste catastrofe. Una dintre el o traim si noi cu totzii azi, aici, acu.  

    RADETI-I BARBA LUI MAKE DOMNILOR; CHIAR TUNDETI-L PUTIN ; POATE ASA I SE VA VEDA ADEVARATA FATA.

    daca-i dam si ochelarii jis, stiti ce vom vedea ?. 

    1. Ce?

      CHUPACABRA ! ( adaug si vuvuzeta); vezi editorialul de astazi. Are cineva un topor sau apelam la taranii ucraineni? 

    Un escroc şi o golăncuţă.Intr-o ţară civilizată se înţelegeau şi ieşeau împreună la produs pe stradă.Evident,atunci când nu erau deraiaţi spre maşina poliţiei.Nu ştiu cum se face , specimenele astea sunt febleţile poetului mirciulikă dinescu-portofel,mâncăul nu scapă nicio emisiune fără să-i pupe în troaşkă.Cum dracul să nu urască preş.besinuş!!!

    Nemernicia nu mai are limite! In special la marele speculant arogant SOV. Chiar daca si "fetele de strada mai pot deveni cu timpul sfinte", S.O.V. - niciodata! A fost, este si va ramane cel mai infect caracter post-decembrist. Ce "conjunctura nefericita" sa ajunga gunoiul Deltei sa "faca politica"! Politica neamului prost! SI ACUM imi e scarba sa-mi amintesc ce-ar fi fost Romania daca ar fi iesit presedinte mai mult de-o noapte popo-Geoana ! Iata omul care vorbeste de "lucrul minunat" care ni s-ar putea intampla cu "izolarea lui Basescu"! Dar inecarea speculantului moralist intr-un ghiol nu ar fi mai minunat? Multumesc. Semnat: Manist - ultimul taranist - (manmihcoparondyahoopunctcom)

    1. Vantule.....Basescu este mic copil pe langa tine, un mai mare escroc si manipulator decat tine nu exista in tara asta dar.....sti ceva? orice nas isi are nasul asa ca....nu fi chiar atat de sigur ca scapi, mai ai de trait si nu se stie!

      da Basescu va scapa crezi ? omul care pe langa faptul ca strica tot , dar are mare grija de averile apropiatillor , frati copii , prieteni dragi .

    Atentie ! ilustrul Make nu mai scrie !?? doar consemneaza; oare cine-i dicteaza subiectele si ineptiile ?. 

    1. Vrei sa spui ca interviul cu Vintu nu e cu Vintu?

    sov nu e cel mai indreptatit sa arunce cu pietre, dar are dreptate, nimic constructiv nu s-a facut in tara. in 2004 ca necalificat(sofer) castigam 700 ron, acum cu studii superioare castig 1000 ron. tara e fara speranta.avem nevoie de o schimbare, de oameni pregatiti pe posturi nu de papagali politici

    1. nu stiu SOV daca va ridica piatra dar BASESCU DACA O ATINGE SE FRIGGE LA MAINI TARE RAU ce parere ai ?

    Demult n-am mai citit ceva fara sa ma incrunt,acum am facut-o.Ce mi-a placut cel mai mult a fost ca pe tot parcursul lecturarii aveam in minte imaginea lui Basescu rozandu-si unghiile. Hi,hi,hi

    1. Adevarul este ca esenta interviului si a gestului sa-l publici este umoristica. Fiind un ziar serios, umorul Bursei atinge extremismul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb