Ponta: "De şase ani, de când Băsescu se luptă cu corupţia, avem numai rapoarte negative pe Justiţie"

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 21 iulie 2010

Ponta: "De şase ani, de când Băsescu se luptă cu corupţia, avem numai rapoarte negative pe Justiţie"

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, pentru Mediafax, că de şase ani, de când preşedintele Traian Băsescu este în fruntea statului şi "luptă cu corupţia", ţara noastră înregistrează numai rapoarte negative în acest domeniu.

"Din păcate nu este nicio supriză raportul de ţară, în sensul că de şase ani, de când domnul Băsescu este preşedinte şi luptă cu corupţia, avem numai rapoarte negative", a afirmat Victor Ponta.

Liderul social-democrat a subliniat că aceste rapoarte negative sunt date în contextul în care aceiaşi oameni, respectiv Cătălin Predoiu şi Daniel Morar, sunt "ţinuţi", în toate Guvernele, la Ministerul Justiţiei şi, respectiv, la DNA. Victor Ponta a declarat: "Ţinem acelaşi ministru în toate Guvernele, şi avem rapoarte negative, ţinem acelaşi şef la DNA şi avem rapoarte negative. Acum majoritatea parlamentară, la două noaptea, a ştiut să voteze judecător la Curtea Constituţională, şi e aceeaşi".

Liderul PSD mai susţine că acest raport pe Justiţie nu va schima nimic în acest domeniu: "Ceea ce e mai rău este că nici acum nu se va întâmpla nimic. Vom avea exact aceeaşi oameni în funcţii şi la anul Justiţia română va fi în acelaşi stadiu catastrofal în care se află acum".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Rapoarte negative, datorita "aportului" PSD-ului. Aceasta nu o vede liderul PSD-ist ; oare datorita ochelarilor ? cate dioptrii o fi avand ??. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb