Opera Comică pentru Copii (OCC) anunţă începerea noii stagiuni, care promite să fie una dintre cele mai captivante şi diverse de până acum. Ca de obicei, toate spectacolele stagiunii, până în luna iunie 2025, sunt programate deja şi biletele şi abonamentele sunt disponibile în reţeaua bilete.ro. Astfel, părinţii îşi pot organiza programul din timp pentru a se bucura împreună cu familia de spectacol.
Noua stagiune debutează cu mult aşteptatul musical "Matilda", care revine pe scena Operei Comice pentru Copii în luna septembrie, cu 15 reprezentaţii ce vor încânta publicul de toate vârstele. În regia lui Emil Pantelimon, musicalul produs sub licenţă internaţională a cucerit inimile spectatorilor cu o poveste emoţionantă şi muzică vibrantă, iar această revenire este un prilej de bucurie pentru toţi iubitorii de spectacole de calitate.
La celelalte săli ale OCC - Salonul Mozart şi Sala UnderGrant - se joacă în luna septembrie spectacolul "Poveste magică", conceput şi prezentat de Bogdan Muntean, iar pentru cei mai mici spectatori, în premieră la sediu, "Bubu la mare". Spectacol senzorial ce continuă seria Bubu, în regia Andreei Soare şi a Irinei Furdui, "Bubu la mare" a avut premiera naţională în luna august, la Constanţa, în cadrul SEAS - Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, unde Opera Comică pentru Copii a participat cu cinci titluri, jucate pe trei scene, spre bucuria celor 4000 de spectatori prezenţi în perioada 14-23 august la mare. De asemenea, de la Constanţa revine pe Scena Mare a instituţiei şi baletul "Don Quijote", programat la începutul lunii octombrie.
Proiecte educative pentru copiii de toate vârstele
Opera Comică pentru Copii continuă dezvoltarea proiectelor de educaţie pentru copiii de toate vârstele, iar din septembrie revin unele dintre cele mai aşteptate programe organizate de instituţie.
Atelierele "Micul Artist": într-o lume în care educaţia formală nu reuşeşte întotdeauna să se adapteze rapid la nevoile în continuă schimbare ale copiilor, Atelierele "Micul Artist" oferă o soluţie remarcabilă. De 8 ani, aceste ateliere contribuie la stimularea creativităţii, gândirii critice şi abilităţilor de comunicare ale copiilor, oferindu-le totodată un mediu sigur unde îşi pot descoperi şi dezvolta pasiunile. Programul propune o ofertă generoasă de cursuri, de la muzică şi balet, la actorie, pictură, până la şah şi astronomie. Cu 45 de ateliere diferite, fiecare copil poate găsi ceva care să-i trezească interesul şi să-l motiveze să înveţe altfel. Înscrierile sunt disponibile pe site-ul proiectului, ateliereocc.ro, grupele se formează în luna septembrie, iar cursurile încep în luna octombrie.
Atelierele BUBU - Muzică; Joacă şi Emoţii: OCC le oferă copiilor până în 3 ani prilejul de a explora, într-un mod relaxat, cald, jucăuş şi perfect adaptat nivelului lor cognitiv şi emoţional, o largă paletă de experienţe: emoţiile, instrumentele şi sunetele muzicale, propria creativitate, motricitatea, dar şi competenţele fizice. Toate ghidate de specialişti certificaţi şi cu experienţă în domeniu. Atelierele sunt programate în dimineţile de luni şi marţi, iar biletele sunt disponibile pe bilete.ro. În plus, la final de septembrie începe festivalul "Bebe Fest", dedicat celor mai mici spectatori, cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani. Evenimentul include activităţi special gândite pentru a stimula creativitatea şi dezvoltarea celor mici într-un mediu plin de veselie şi siguranţă.
Opera Comică pentru Copii rămâne devotată misiunii sale de a aduce bucurie, educaţie şi artă de cea mai înaltă calitate în viaţa copiilor şi familiilor din Bucureşti şi nu numai. OCC este o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate - operă, balet, musical, concerte-lecţie, operetă, teatru muzical - cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară şi de iarnă, Atelierele "Micul Artist", ,,Magazinul OCC", Tururile "În Spatele Cortinei", ,,Petreceri de ziua de naştere", "Aventura Parc", "Abonamente" sau "Voluntariat".