Opere de artă restituite după o aventură uluitoare

Ziarul BURSA #Cultură / 23 ianuarie 2019

Opere de artă restituite după o aventură uluitoare

Arthur Brand, supranumit "Indiana Jones al lumii artei" pentru investigaţiile sale, a anunţat că a înapoiat Ambasadei Spaniei de la Londra două pietre gravate, vechi de cel puţin un mileniu, după ce le-a regăsit într-o grădină a unui aristocrat englez. De o valoare "inestimabilă", obiectele de artă au fost furate acum 15 ani dintr-o veche biserică spaniolă.

Cele două opere de artă, între care una îl reprezintă pe Ioan Evanghelistul, au fost furate în 2004 de un hoţ de obiecte de artă profesionist din biserica Santa Maria de Lara, în apropiere de Burgos, în nordul Spaniei.

Au apărut la sfârşitul anului trecut, regăsite în grădina unei familii aristocrate din nordul Londrei, care le-a ignorat originea, informează news.ro. "Vă puteţi imagina până la ce punct au fost şocaţi să afle că ornamentele lor din grădină sunt de fapt opere de artă religioasă spaniole, de o valoare inestimabilă", a declarat pentru AFP Arthur Brand. Pietrele cântăresc fiecare 50 de kilograme. Gravurile "ar fi putut fi pierdute pentru totdeauna", subliniază Brand.

Când au aflat adevărul, proprietarii au fost şocaţi şi au vrut să arunce operele de artă într-un râu. "Din fericire, am reuşit să-i conving să nu o facă", a spus expertul olandez, care s-a aflat pe urmele celor două pietre încă din 2010.

În acel an, un informator britanic, care a dorit să rămână anonim, i-a indicat faptul că a apărut "ceva straniu" la Londra. Omul a murit curând după aceea. După mai mulţi ani de căutări, Brand a descoperit că pietrele gravate au fost transportate la Londra de un negustor de artă francez şi puse în vânzare drept ornamente de grădină, pentru a evita orice bănuială, cu mai mult de 55.000 de euro fiecare.

Arthur Brand a căpătat un renume mondial în 2015 după ce a descoperit în Germania doi cai de bronz realizaţi de Josef Thorak, unul dintre sculptorii oficiali ai celui de-al III-lea Reich, care decorau intrarea Cancelariei lui Hitler de la Berlin, şi care au dispărut odată cu căderea Zidului. Brand a fost din nou în atenţia publicului un an mai târziu când a ajutat la recuperarea a cinci picturi flamande din secolul XVII şi XVIII, furate de o grupare organizată din Ucraina. În noiembrie, după o vânătoare de comori de mai mulţi ani, el a ajutat autorităţile cipriote să recupereze un mozaic bizantin excepţional, fragment din una dintre frescele furate din bisericile din Cipru după invazia turcă de la 1974.

În Spania, operele restituite ar putea constitui o dovadă "esenţială" cu privire la datarea exactă a bisericii din care ornamentele au fost furate, a declarat David Addison, cercetător la Universitatea din Oxford.

Teoria cea mai vehiculată este că edificiul ar data din epoca vizigoţilor. Însă anumiţi experţi cred că ea este mai veche, din secolul al VII-lea, în timp ce alţii o văd mai recentă, din secolul X sau XI.

Sursa foto: /www.rte.ie

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb