English
Acum câţiva ani, se vorbea despre necesitatea debirocratizării României. Azi, acest subiect nu mai este în dezbaterea publică, cu toate că a rămas mai actual ca oricând.
Fără a insinua pesimism, ţin totuşi să consemnez câteva experienţe personale ale "Lucrului prost facut."
La Casa de asigurări de sănătate
Cu aproximativ un an în urmă, s-a introdus noua taxă pe sănătate aplicată veniturilor din chirii. Mă rog, ca proprietar al unui apartament închiriat şi taxele nefiind voluntare, a trebuit să mă conformez. Exista o singură problemă: plăteam pentru un presupus beneficiu, pe care nu îl primeam, neavând domiciliul în România.
Deci, unul din primele obiective după sosirea la Bucureşti era să merg la casa de sănătate, pentru a revendica şi drepturile (un carnet de asigurat medical, ceva), dacă tot mă trezisem cu obligaţii.
Pe scurt, după o discuţie cu un şef al respectivei instituţii, mi s-a comunicat că s-a făcut o eroare în interpretarea legii. Aceasta nu se aplică persoanelor care NU au reşedinţa în România. Bun, atunci ce se întâmplă cu taxa plătită de mine, de peste de un an?
"Puteţi face o cerere să vi se restituie banii", mi s-a spus.
Răspunsul m-a lăsat puţin uimit şi am insistat: De ce să fac cerere, nu trebuie să mă înştiinţaţi de eroare şi asupra modului de restituire? Răspunsul a fost: "Nu, fără cererea dumneavoastră nu se poate! Şi mai există o problemă, dacă cereţi banii înapoi - este posibil să dureze ani (înţelegeţi, lipsa de fonduri)" !?!"
Interlocutorul, a venit, totuşi, cu o soluţie: "Nu cereţi restituire, ci o creditare la fisc, în contul viitoarelor impozite pe chirie".
Ce era să fac? În lipsă de altă soluţie (una firească!), m-am declarat satisfăcut să creditez - gratuit - statul român !! Deşi, dacă ne referim la lucrul bine făcut, la care s-a angajat noul Preşedinte al României, în cazul în care autorităţile doreau să colecteze încă 5% impozit pe chirii, puteau să denumească această "suplimentare" altfel decât contribuţie pentru sănătate. De exemplu, să-i zică impozit pentru îmbunătăţirea condiţiilor de cazare pentru vip-uri în puşcării. În acest caz nu mai puteam avea vreun argument, mă încadram perfect în lege: sunt (şi) cetăţean român cu drep de vot, deci trebuie să-mi asum responsabilitatea dacă alesul meu ajunge în puşcărie în timp ce mă reprezintă!
• La bancă
Pe locul doi pe lista "de rezolvat în Bucureşti" figura un drum la o bancă anume, de unde să ridic pensia cumnatului meu. De menţionat că-i vorba despre o instituţie cu capital străin.
Procedura: te duci la un funcţionar, care îţi re-verifică procura (operaţiune pe care o mai facuse cu câteva luni în urmă) şi o fotocopiază, din nou, împreună cu paşaportul.
De ce este necesar acest lucru?, am întrebat.
Răspunsul: "Ce am făcut în trecut a fost pus în arhivă şi nu putem accesa arhiva"!
La casă, acelaşi procedeu - se fotocopiază iarăşi procura şi paşaportul, iar abia după ce se încasează taxele aferente de retragere (ei îmi folosesc banii pentru a-şi genera profit şi eu le plătesc o taxă de bunăvoinţă), intru în posesia banilor, însoţiţi de o recipisă emisă în 3 exemplare.
Totul se reia la fiecare vizită pentru retragere de fonduri. O întreb pe funcţionara de la caserie ce face cu toate aceste hârtii?
"Le trimit la arhivă", mi-a spus.
Mai aveţi loc unde să le tineţi?, I-am spus eu.
"Păi nu le ţinem aici, le expediem la arhiva centrala", mi-a răspuns.
Este greu să nu observ inutilitatea acestor proceduri, întrucât unul din primele mele job-uri au fost cel de expert în sisteme birocratice. Dacă s-ar calcula câtă hârtie se consumă inutil şi câtă poluare este cauzată de procedurile birocratice, care nu servesc la nimic, probabil că la nivel naţional s-ar depăşi deficitul la bugetul de stat.
De remarcat şi că firmele străine care activează în România, în loc să "importe" bunele practici din ţările lor de origine, se adaptează la lucrul prost făcut aici.
• La Casa de pensii
Punctul 3 pe listă a fost obţinerea unui certificat de la Casa de pensii, care să arate cuantumul pensiei încasate de cumnatul subsemnatului.
După prezentarea procurii în original şi îndeplinirea obligativităţii deplasării în afara clădirii, pentru a face fotocopii ale acesteia, plus a paşaportului (observaţi că la bancă acest serviciu este complementar) - deşi ambele existau deja şi la autoritatea respectivă -, funcţionara afirmă că totul este OK si mă roagă să fac o cerere. Pentru ce este nevoie de aşa ceva? Simplu: actul nu se poate elibera pe loc, durează până la 30 de zile, iar cererea trebuie aprobată şi documentul emis semnat de doi şefi!
Este necesară, utilă această procedură pentru un act care poate fi eliberat, de fapt, în câteva secunde de funcţionarul de la ghişeu?
Desigur că nu, dar, dacă asemenea proceduri nu s-ar practica, probabil că birocraţia de stat ar putea fi redusă cu mii de salariaţi - implicaţie, probabil, foarte serioasă, fiind posibil să fie urmată de o nouă scădere a populaţiei, prin crearea unui alt val de emigranţi, ceea ce ar duce, implicit, la creşterea cererii de centre de votare în străinătate, unde să se poată vota contra guvernului.
Desigur, în România lucrului bine făcut - promisă de actualul titular al Cotrocenilor -, această cerinţă va fi greu de satisfăcut!
Întorcându-mă acasă, am observat că şi din pensia cumnatului (persoană care nu are reşedinţa în România) se scad taxe pentru sănătate. Poate fi vorba tot de o eroare? Nu am avut timpul necesar să investighz, dar poate îl voi contacta pentru lămuriri pe deputatul de diaspora, pentru a-i lărgi domeniile de activitate, care, după informaţiile mele, sunt mai mult sau mai puţin inexistente.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
