OPINII Costul creditelor a încremenit, în ciuda scăderii inflaţiei

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 septembrie 2019

Costul creditelor a încremenit, în ciuda scăderii inflaţiei

Costul creditelor a încremenit, în ciuda scăderii inflaţiei. Observaţia sare în ochi urmărind costul împrumuturilor populaţiei la creditele noi acordate de bănci în oglindă cu evoluţia inflaţiei în ultimul an. În iunie 2018, inflaţia anualizată era de 5,4%, în vreme ce la mijlocul acestui an aveam o creştere a preţurilor de 3,8%. Cum s-a reflectat scăderea de mai bine de un procent şi jumătate a inflaţiei în costul creditelor populaţiei? Dobânda medie la creditele noi acordate de bănci pentru locuinţe a crescut de la 4,98% în iunie 2018 la 5,16% în iunie 2019 (pe parcursul ultimelor 12 luni am avut însă şi vârfuri de 5,8-5,9%). Abia la creditele de consum apare o ieftinire, de la 10,12% pentru împrumuturile cu scadenţa cuprinsă între 1 şi 5 ani la 9,81%. Cu alte cuvinte, creditele care ar trebui să urmărească cel mai bine evoluţia preţurilor abia s-au ieftinit cu 0,3%, în vreme ce inflaţia anualizată s-a redus cu 1,6%, deci de 5 ori mai mult. În condiţiile în care BNR a fost la fel de darnică în a furniza lichidităţi sistemului lipsa de reacţie a băncilor şi menţinerea acestor marje piperate denotă o încăpăţânare vecină cu cartelul. Câtă vreme nu există alternative reale de obţinere a unor dobânzi mai mici, iar apetitul de consum se menţine ridicat mulţumită majorării veniturilor din ultima perioadă, băncile se încăpăţâ-nează să meargă cu marje de peste 7-8% la creditele de nevoi personale ale populaţiei. Sunt tare curios cum vor proceda la primele semne de recesiune, pe fondul aşteptărilor de reducere a veniturilor debitorilor. Vor da credite cu marje mai mici de profit pentru a încuraja cererea sau îşi vor creşte şi mai mult marjele pentru a acoperi riscurile crescute de neplată la vreme a ratelor, precum la ultima criză? Mă tem însă că e o întrebare retorică, cumportamentul băncilor noastre a susţinut mereu povestea cu datul şi luatul umbrelei atunci când n-ar fi cazul. Cel puţin până acum.

Să vedem cum s-a reflectat reducerea inflaţiei în costul depozitelor. Dobânda medie la depozitele noi cu scadenţa până la un an inclusiv a urcat de la 1,15% la 1,62%, în vreme ce dobânda medie la depozitele cuprinse între 1 şi 2 ani a urcat, la rândul său, de la 2,4% la 3,27%. Două observaţii sunt de făcut aici. În primul rând, se remarcă menţinerea dobânzilor real negative pentru populaţie, remunerarea economiilor populaţiei fiind sub rata inflaţiei chiar şi la depozitele cu scadenţa peste un an. Creşterea uşoară a dobânzilor la depozite poate fi pusă pe seama concurenţei cu titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor. În vara anului trecut a fost reluat programul de emitere a certificatelor de trezorerie pentru persoanele fizice, acestea putând să le cumpere direct de la Trezorerie şi nu prin intermediul băncilor, din piaţa secundară, ca până atunci. Câtă vreme Trezoreria plătea 3,5-4% pentru împrumuturile la 1 şi 2 ani, şi asta neimpozabil spre deosebire de bănci, economiile populaţiei nu puteau rămâne la dobânzile ridicole din iunie 2018. Acest fapt se reflectă şi în dinamica diferită în funcţie de scadenţă-depozitele pe termen de până la un an au cunoscut o majorare mai lentă a dobânzilor, în vreme ce depozitele la scadenţe mai lungi au fost remunerate mai bine în medie. Per total însă, creşterea dobânzilor a fost modestă, băncile alegând să nu concureze prea serios statul, bazându-se şi pe avantajul lichidării mai uşoare a depozitelor înainte de termen spre deosebire de titlurile de stat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb