OPINII "Iresponsabilii" pandemiei au devenit poveşti de succes

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 iulie 2020

"Iresponsabilii" pandemiei au devenit poveşti de succes

Despre Suedia şi Belarus aflam prin aprilie-mai numai de rău. O strategie relaxată de combatere a pandemiei (Suedia) şi un preşedinte-jucător-dictator (Belarus) care recomanda terapia cu votcă pentru combaterea virusului Corona şi, în consecinţă, o explozie a cazurilor zilnice.

Lunile au trecut, lumea a intrat într-o fază mai liniştită la începutul verii, despre Suedia mai aflam doar că epidemiologul-şef e acum contestat din cauza eşecului înregistrat când vine vorba de azile (număr mare de victime), iar despre Belarus că n-au renunţat la fotbalul cu spectatori spre încântarea caselor de pariuri cu afacerea pusă pe butuci. Acum, când pare că ne îndreptăm spre un val doi al pandemiei în lume, când iar se pomeneşte de restricţii şi îngheţarea economiei (de parcă avusese timp pentru dezgheţ) am aruncat o privire spre Suedia şi Belarus. Dacă peste tot cazurile noi explodează cu mai multă forţă, oare ce or mai face iresponsabilii pandemiei? Ei, bine, iresponsabilii sunt acum poveşti de succes, cel puţin când vine vorba de dinamica îmbolnăvirilor.

Suedia a avut în 26 iulie 42 de cazuri zilnice. Media mobilă de 7 zile arată 180, în scădere puternică de o o vreme. În urmă cu o lună de pildă indicatorul respectiv era plasat la peste 1.000, cam ca în România în aceste zile. Pe 11 iulie au raportat 11 decese, dar asta după 3 zile fără nici unul (pe 23 iulie avuseseră 2). În Belarus au fost luni, 27 iulie, 119 cazuri de noi infectări cu media mobilă la 7 zile situată la 149. În urmă cu o lună, media mobilă era plasată în jur de 850. În ultima săptămână numărul deceselor zilnice a fost cuprins între 4 şi 6.

Cum de au ajuns sperietorile pandemiei poveşti de succes? Ni se spunea doar să nu copiem modelele respective pentru că imunizarea colectivă e greu de atins şi oricum asta durează. Or, ce se întâmplă acum în cele două ţări arată ceva asemănător imunizarii colective. După o explozie a cazurilor iniţial am avut o scădere constantă, iar puseurile nu au mai apărut. Ar mai fi de discutat de ce tocmai Suedia şi Belarus au dat cu tifla recomandărilor OMS. În cazul Suediei pentru că acolo strategia de combatere a pandemiei a fost gândită de un epidemiolog-şef care şi-a permis să rişte să se înşele pe cont propriu în loc să aibă dreptate cu turma (greu de repetat asta din partea unor politicieni), iar în Belarus pentru că acolo este o dictatură şi se decide ce spune Lukaşenko nu OMS (în acest caz a funcţionat).

Să ne gândim la ce ar fi de învăţat din experienţa celor două state. În primul rând, ar fi de învăţat că o doză mai mică de isterie e benefică. Media s-a raliat la nivel global cu arme şi bagaje efortului de combatere a virusului, dar a făcut-o cu armele sale, accentuând spectaculosul, exagerând proporţiile. Iar publicul, identificând concertul media ca exponent al opiniilor majorităţii, s-a isterizat la rândul său. Or isteria nu combate pandemia decât în primă fază, apoi nimeni nu mai crede în nimic. În Suedia suportul populaţiei pentru strategia adoptată a fost puternic, iar acum, când s-a demonstrat că aceasta funcţionează, e cu atât mai mare.

De la Suedia ar mai fi de învăţat cum să nu izolăm focarele. Ei au avut la începutul pandemiei o rată foarte mare de decese în azile, lăsând libere vizitele din exterior. Or, un focar potenţial se caracterizează printr-un număr relativ mare de oameni care petrec mult timp împreună, dar care mai au interacţiuni şi cu exteriorul astfel încât dacă de acolo pătrunde virusul răspândirea în interiorul grupului e garantată. Iar astfel de focare avem noi acum în spitale, azile, cămine. Era să spun şi echipe de fotbal dacă nu am fi avut halucinantul caz de la CFR Cluj. Acolo peste 20 de jucători şi membri ai staff-ului au fost declaraţi inţial pozitivi, după o testare în mediul privat, iar zilele trecute am aflat că de fapt toţi au redevenit negativi după o testare la stat. Dacă din 26 de cazuri declarate la echipă unul-două-trei erau teste eronate mai înţelegeam dar...toate? Poate că rata mare de eroare a testării să fie o explicaţie a creşterii mai accentuate din ultima vreme? Povestea din campionatul nostru de fotbal reaminteşte de cazul testelor pozitive înregistrate prin Africa la o capră şi mai mutle fruncte.

Una peste alta, morală poveştii s-ar rezuma aşa-să izolăm mai bine focarele şi să lăsăm de această dată economia în pace, o nouă blocare ar face costurile greu de suportat, iar pandemia, fără a copia modelul suedez sau belarus (forţarea imunizarii colective adică) va reveni de fiecare dată când se vor ridică restricţiile.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Felicitari pentru articol. Situatia din Suedia si Belarus necesita o mediatizare mai larga.

    Foarte multi dintre noi am uitat ca aplatizarea curbei (flatten the curve) nu permite stingerea pandemiei, ci doar intarzie propagarea acesteia. Da, ai mai putine cazuri noi/zi si nu suprasoliciti sistemul medical, dar cu pretul unei pandemii extinse in timp. Asta se intampla la noi si in alte parti acum. 

    Din pacate, abordarea autoritatilor arata ca am ramas prizonierii acestei abordari defectuoase.  

    Multi dintre sustinatorii masurilor agresive de combatere a pandemiei au afirmat ca nu putem proceda ca in Suedia, intrucat nu avem nivelul de viata si de educatie de acolo. Dar atunci, cum explica dumnealor situatia similara din Belarus? 

    Reiterez faptul ca situatia epidemiologica din aceste doua tari ar trebui mult mai intens mediatizata, pentru a demonstra populatiei strategia deficitara, stil turma, la care tara noastra sub obladuirea epidemiologilor si autoritatilor subscrie inca. 

    Va multumesc

    Felicitari pentru articol. Situatia din Suedia si Belarus necesita o mediatizare mai larga.

    Foarte multi dintre noi am uitat ca aplatizarea curbei (flatten the curve) nu permite stingerea pandemiei, ci doar intarzie propagarea acesteia. Da, ai mai putine cazuri noi/zi si nu suprasoliciti sistemul medical, dar cu pretul unei pandemii extinse in timp. Asta se intampla la noi si in alte parti acum. 

    Din pacate, abordarea autoritatilor arata ca am ramas prizonierii acestei abordari defectuoase.  

    Multi dintre sustinatorii masurilor agresive de combatere a pandemiei au afirmat ca nu putem proceda ca in Suedia, intrucat nu avem nivelul de viata si de educatie de acolo. Dar atunci, cum explica dumnealor situatia similara din Belarus? 

    Reiterez faptul ca situatia epidemiologica din aceste doua tari ar trebui mult mai intens mediatizata, pentru a demonstra populatiei strategia deficitara, stil turma, la care tara noastra sub obladuirea epidemiologilor si autoritatilor subscrie inca. 

    Va multumesc

    1. Dar cum explicati ca aceiasi atitudine , suedeza , in BRAZILIA face ravagiI , in SUA D.T nu a stiut cum sa bage coada intre picioare mai repede dupa o astfel de atitudine. NU , explicatia cu abordarea relaxata pentru succes in lupta cu pandemia este insuficienta si hazardata. Mai degraba as crede ca autorul articolului si comentatorul alex se considera dincolo de gardul ce-i separa pe vulnerabili de cei invulnerabili , adica ceva ...crestinesc : daca mai crapa ceva dintre cei vulnerabili nu-i mare paguba , chiar riscind si oarece pierderi din tabara cealalta

      'Totul pentru front, totul pentru victorie' este un slogan care a functionat acum vreo 75 de ani, dar in ziua de azi aceasta abordare este hazardata.

      Cata vreme de cateva luni toate celelalte boli cronice sunt trecute in plan secundar / neglijate si nimeni nu tine vreo evidenta cati am salvat de COVID in acest interval versus cati au murit in plus de diabet, ciroza, cancer, depresie (suicid), etc din cauza neglijarii acestor boli, inseamna sa purtam ochelari de cal si sa ignoram realitatea. 

      Dvs vorbiti de 'gardul ce-i separa pe vulnerabili', dar nu exista doar un 'gard' pe lumea asta, ci sunt N probleme medicale care se intampla simultan. Pe care ii salvezi, pe care ii ingropi neglijandu-i?

      In plus, cand peste 20 de teste din aproape tot atatea administrate ies fals pozitive, este absolut legitim sa te intrebi care este dimensiunea reala a acestei probleme si cat este panica indusa prin intentie sau neglijenta. 

    Mediatizati Suedia ca n-a pus restrictii dar induce lumea in eroare. Toti viseaza la cum au facut suedezii dar uita ca acolo sunt restrictii si masuri, acceptate voluntar de mai toti locuitorii, care seamana cu restrictiile de la noi. Da, nu e lockdown complet dar au restaurante cu pastrarea distantei si numar redus de clienti, cine poate sa lucreze de acasa este lasat, se incurajeaza limitarea deplasarilor si tot asa. Pe cand la noi nici cu legi nu se respecta asa ceva! La noi erau multi patroni care se impotriveau muncii de acasa si n-au facut asta decat atunci cand au fost obligati. Abia apoi au vazut ca e bine, ca scutesc bani si merge treaba. Mai sunt si alte lucruri de luat in calcul, cat de tanara e populatia, ca sistemul medical chiar functioneaza si nu e infect si nesimtit ca la noi(astepti ca prostul mult timp ca trierea nu functioneaza, pilele si mituitorii au intaietate, daca vii la urgenta ca esti precaut te iau la intrebari ca de ce irosesti resursele si vii degeaba, daca vii prea tarziu iar te iau la intrebari ca de ce stai pana in ultima clipa, cand ii trezesti din somn noaptea te intreba de ce nu te duci la medicul de familie, etc., multi n-au bun simt si se cred stapani pe plantatie si uita ca sunt in slujba cetateanului nu a lor si au ales munca asta ca sa ajute nu doar ca sa se imbogateasca).

    1. Exact. Faptul ca in Suedia nu au fost restrictii e un mit. Au fost, dar au fost mai blande si nu de tipul starii de urgenta pentru ca ei nu au asa ceva in constitutie, iar lumea e mai civilizata si le accepta voluntar. Asa ar fi trebuit sa arate articolul si asta sa spuna. Plus ca Suedia trebuie comparata cu restul tariilor nordice, iar daca se face aceasta comparatie situatia arata dezastruos in comparatie cu Finlanda sau Norvegia. Cat despre Belarus, sa fie sanatosi, de la o tara dictatoriala si netransparenta, nu am incredere in nici o raportare a lor cu privire la numar de cazuri, morti etc (tendina e mereu sa cosmetizeze si sa prezinte situatia intr-o lumina mai buna decat e in realitate; parca si la noi prin anii 70 am avut o epidemie de gripa cu zeci de mii de morti, dar situatia a fost musamalizata ca sa mearga fabricile si economia). Nu in ultimul rand, sunt multe exemple de tari care nu au luat masur la timp (USA, Brazilia) sau care au relaxat masuriile in totalitate (Serbia) si a iesit dezastru.

    La fel au procedat si brazilienii. De ei de ce nu se scrie nimic?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb