OPINII Relaţia Franţei cu Islamul: de la discriminare la teroare

Recentele atacuri teroriste din Franţa subliniază o ruptură culturală majoră între majoritatea cetăţenilor şi minorităţile musulmane, dar şi internaţionalizarea agendei teroriste. Trăim într-o eră în care implicarea marilor puteri europene în conflicte la mii de kilometri depărtare poate oferi replici extrem de dure acasă. În contextul unui trecut colonial nu tocmai curat, atât în nordul Africii, dar şi în fostele colonii din Orientul Mijlociu, Franţa se zbate să integreze comunităţile de imigranţi musulmani fără prea mult succes. Din rândul acestora, dar şi într-un cerc vicios care include globalizarea şi chiar beneficiile aduse de Uniunea Europeană, ţara devine un loc de joacă pentru atentatori.

Franţa este special vizată de atacurile teroriste din mai multe motive: istorice, dar şi relativ curente, sociale. Purtatorul de cuvânt al organizaţiei teroriste ISIL identifica, în mai 2014, Franţa drept o ţintă specială. "Omorâţi necredincioşii americani sau europeni, dar în special nenorociţii şi murdarii de francezi", declara el. Doi ani mai târziu, a fost răpus de o bombă americană, nu înainte să coordoneze o bună parte din activităţile şi recrutarea pentru organizaţia teroristă din care făcea parte, ca şef al operaţiunilor externe.

Există un ciclu al violenţei care îşi are rădăcinile în colonialismul francez, dar şi în modul în care se integrează (sau mai degrabă nu se integrează) comunităţile musulmane în Franţa. Realitatea este că Franţa are cea mai mare minoritate musulmană din Europa de Vest, concentrată în oraşe mari, precum Marsilia sau Paris. În 2010, minoritatea musulmană însemna 15% din populaţia acestor oraşe, de multe ori cu membrii săi locuind în suburbii sărace, cu mari probleme de integrare socială. Musulmanii reprezintă 10% din populaţia Franţei. Majoritatea acestora sunt din ţările din nordul Africii (zona Magreb).

Este de menţionat, însă, că atentatele teroriste din Franţa aparţineau, până în anul 2014, unei plaje largi de grupări. Numai puţin de 5 atacuri sunt atribuite lui Carlos Şacalul, între 1974 şi 1983. În anii '80, Hezbollahul era principala sursă de atentate, în anii '90 teroriştii algerieni. În anul 2000, un restaurant McDonalds era atacat cu bombă de naţionalişti bretoni. Grupări militante locale, corsicani sau comunişti libertarieni precum Action Directe şi-au asumat, de asemenea, atentate teroriste.

Hexagonul devine spaţiu facil pentru transmiterea unor mesaje de teroare. Între 2004 şi 2014, doar şapte atentate fuseseră comise pe teritoriul francez. Până în anul 2015, cel mai sângeros atac terorist era considerat cel din Vitry-Le-Franşois, cu 28 de morţi şi peste 100 de răniţi, din anul 1961. Organizaţia Armatei Secrete (OAS) a pus la cale atentatul cu bombă pe o cursă de tren între Paris şi Strasbourg. Membrii OAS erau francezi şi luptau pentru păstrarea coloniilor (în special Algeria, în cazul atacului menţionat). Capii organizaţiei au fost unii dintre cei mai decoraţi soldaţi francezi din istorie, care luptaseră în Algeria, Indochina şi doreau să oprească decăderea marelui imperiu francez, inclusiv plănuind atentate la viaţa preşedintelui Charles de Gaulle.

Vitry-Le-Franşois a fost cel mai sângeros atac din istoria modernă a Franţei, până în data de 13 noiembrie 2015, când au murit 130 de nevinovaţi şi 368 au fost răniţi, în urma mai multor atentate în Paris, organizate de trei grupări separate. ISIS şi-a asumat atacul, rămas ca referinţă pentru brutalitatea cu care atentatorii omorau oameni în plină stradă. De altfel, 2015 a fost un an sângeros în Franţa, început cu atacurile asupra redacţiei Charlie Hebdo, o revistă de satiră şi continuat, apoi, de cinci altele. Optsprezece atacuri au fost raportate, din 2015 şi până în prezent.

În contextul unei întoarceri dure la naţionalism în mai multe ţări din Europa, precum şi la valori de dreapta, mai ales în contextul acestor atacuri, putem aduce în lumină şi politica locală, mai exact incredibila evoluţie a politicianului de extremă dreaptă, Marine Le Pen. Aceasta a candidat la Preşedinţia Franţei cu mesaje foarte dure împotriva imigranţilor de religie musulmană. Declara aceasta, la începutul campaniei sale, că "globalizarea financiară şi islamizarea globală se ajută între ele. Aceste două ideologii vor îngenunchea Franţa". În mod tradiţional votând stânga (peste 90% în 2012 pentru Franşois Hollande), dar fără un candidat în alegerile din acest an, comunităţile musulmane s-au mobilizat pentru centristul Emmanuel Macron, care a şi câştigat.

Tensiunea în Franţa este la cote maxime. Patrick Calvar, şeful serviciului secret intern, DGSI, declara în 2016 că există riscul unui război civil, dacă se ajunge la o confruntare între extrema dreaptă şi lumea islamică. "Nimic nu este exclus într-o ţară gata să erupă, aşa cum este Franţa acum", arăta acesta unui comisii parlamentare. Exista riscul ca grupările de extremă dreaptă ar putea invada suburbiile populate de musulmani, în acte de răzbunare violentă. Protestele în Franţa, dar în special în Paris devin adesea violente, iar ţara nu duce lipsă de grupări extremiste non-musulmane.

De cealaltă parte, gruparea ISIS/ISIL a recrutat din Belgia mai mulţi naţionali decât în orice altă ţară vestică, iar legăturile culturale dintre Franţa şi regiunea Valonia, ca şi lipsa de graniţe din interiorul UE, fac treaba serviciilor secrete extrem de dificilă. Franţa a trimis, la rândul său, mai mulţi luptători în Siria şi Irak pentru cauzele ISIS/ISIL, decât oricare altă ţară din UE.

Conform institutului american Brookings, sunt trei căi principale de emigrare în Franţa: prin reunificarea familiei sau căsătorie, prin imigraţia specialiştilor şi prin cererea de azil politic. Primele două categorii au rămas relativ constante, aproximativ 100.000 de musulmani pe an, în special din Algeria şi Maroc. Citându-l pe fostul preşedinte Sarkozy, în perioada în care era ministru de Interne, în Franţa sunt, însă, până la 300.000 de imigranţi ilegali, cu o rată de aproximativ 80.000 de nou-veniţi pe an. O parte sunt în drum spre Marea Britanie. Studiul mai arată şi că a doua generaţie de cetăţeni francezi, dar cultural magrebieni, mai exact copiii imigranţilor, refuză integrarea socială ca principiu, încercând să se identifice cât mai mult cu identitatea culturală originară.

Este interesant de notat faptul că, în 2014, francezii îşi declarau public părerea extrem de bună cu privire la minoritatea musulmană: 72%, conform unui sondaj Pew Research. În ciuda acestui fapt, musulmanii aveau de 2,5 ori mai puţine şanse să fie angajaţi, pe baza discriminării rasiale din societatea franceză. Purtarea hijab-ului, vălul islamic, a fost un subiect de dezbatere încă din 2004, cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului hotărând, zece ani mai târziu, în favoarea autorităţilor de la Paris cu privire la interzicerea purtării acestuia. Aceleaşi mecanisme care permit libera circulaţie sau imigraţia în zone dezvoltate din Europa, inclusiv Franţa, sunt şi cele care pun presiuni sociale semnificative pe minorităţile şi obiceiurile sau tradiţiile musulmanilor.

Comunităţile de musulmani se luptă cu discriminarea, iar, în multe cazuri, membrii lor refuză să se identifice, odată cetăţeni ai Franţei, cu valorile statului. Într-o societate precum cea franceză, în care dreptul la liberă exprimare este sfânt şi violenţele de stradă nu sunt străine nimănui, un conflict poate apărea oricând, ori pe baze etnice, ori religioase. Există un "ciclu al naturii" care începe cu rădăcinile istorice şi se termină cu prezentul. OAS, acea organizaţie condusă de lideri militari francezi care se opuneau independenţei algeriene au pus peste 100 de bombe în Algeria, ucigând numeroşi civili. Moştenirea colonială a Franţei nu este chiar cea mai curată. De acolo, odată cu venirea globalizării şi a ratelor mari de imigranţi din zonele de conflict ale lumii musulmane, riscul unor atacuri este notabil, în continuare.

La summit G20 din Hamburg, din data de 7 iulie, Macron a declarat, într-un context mai larg, apropo de nevoia unui plan Marshall pentru Africa, că problemele de pe continent ţin de civilizaţie şi că femeile africane încă nasc 7-8 copii fiecare. Declaraţia mai largă era mult mai nuanţată, dar mediile sociale au explodat, reţinând doar partea în care preşedintele Franţei spunea că Africa are o problemă de civilizaţie. Tot Macron a declarat, în campanie, că istoria colonială în Algeria a reprezentat "o crimă împotriva umanităţii," ca apoi, pus în faţa criticilor, să pedaleze înapoi spunând că Franţa are un "trecut complex".

Plus şa change, plus c'est la même chose.