Opt companii de brokeraj au aderat la UNSICAR

V.D.
Piaţa de Capital / 19 iulie 2018

Opt companii de brokeraj au aderat la UNSICAR

Opt companii de brokeraj de asigurare s-au alăturat Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări - UNSICAR, potrivit unui comunicat al organizaţiei.

Acestea sunt următoarele: Arpemix - Consult Broker de Asigurare (Braşov), Pro As Milenium Broker de Asigurare (Bucureşti), CND International Broker de Asigurare (Bucureşti), Asifort Broker de Asigurare (Ploieşti), Adecar Broker de Asigurare (Câmpina), Forum Insurance Broker (Bucureşti), Idea Broker de Asigurare (Bucureşti) şi Leader Team Broker de Asigurare (Bucureşti).

Aderarea acestor companii a fost aprobată în unanimitate de Adunarea Generală UNSICAR, care a avut loc astăzi, 19 iulie 2018, la Hotel Hilton, Bucureşti. Prin urmare, începând cu această dată, asociaţia profesională a brokerilor de asigurare reuneşte 72 de companii.

Anterior acestei şedinţe, UNSICAR a încheiat un acord de colaborare cu MARSH Broker de Asigurare-Reasigurare, accord care vizează susţinerea reciprocă şi o informare bidirecţională.

În cadrul Adunării Generale, membrii UNSICAR au discutat despre efectele noului Regulament General privind protecţia datelor personale (GDPR) asupra activităţii lor operaţionale, dar şi despre aşteptările legate de viitoarea legislaţie a distribuţiei în asigurări (legea de transpunere a Directivei IDD). Un alt subiect de dezbatere l-a constituit pachetul de propuneri de modificare a statutului UNSICAR.

Potrivit presedintelui UNSICAR, Dorel Duţă, cea mai mare provocare a anului 2018 pentru brokerii de asigurare o reprezintă noua legislaţie privind distribuţia asigurărilor, care va redesena arhitectura întregii pieţe de asigurări.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Oltchim are rezultate foarte bune de ce actiunile nu au cautare la tranzactionare care este explicatia

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb