Orban: Reacţia oficialilor europeni faţă de înţelegerea Trump-Putin de a lansa negocieri de pace în Ucraina reflectă leadershipul slab al UE

R.S.
Internaţional / 13 februarie

Orban: Reacţia oficialilor europeni faţă de înţelegerea Trump-Putin de a lansa negocieri de pace în Ucraina reflectă leadershipul slab al UE

Premierul naţionalist ungar Viktor Orban a descris joi drept o 'mărturie tristă' a leadershipului slab al UE declaraţia susţinută de şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas, în care şase mari state europene pledau miercuri pentru sporirea sprijinului pentru Ucraina în războiul cu Rusia, în timp ce preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Donald Trump, anunţau că au convenit iniţierea negocierilor pentru oprirea acestui război, relatează agenţia EFE.

În 'Declaraţia de la Weimar', semnată miercuri de miniştrii de externe din cinci state membre ale UE, respectiv Germania, Franţa, Spania, Italia şi Polonia, plus Regatul Unit, aceste ţări afirmă că sunt 'pregătite să sporească sprijinul pentru Ucraina' şi au menţionat drept 'obiectiv comun' susţinerea acestei ţări 'până la obţinerea unei păci juste, integrale şi durabile' prin care să i se respecte 'independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială'.

Aprobând această poziţie, după ce între timp Putin şi Trump au anunţat că au convenit iniţierea negocierilor pentru încheierea războiului în Ucraina, şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a postat pe platforma de socializare X un mesaj în care afirma că obiectivul principal al UE acum este de 'a consolida Ucraina şi de a-i oferi garanţii de securitate solide'.

'Independenţa şi integritatea teritorială ale Ucrainei trebuie să fie necondiţionate. Europa trebuie să aibă un rol central în toate negocierile' ce privesc Ucraina, a adăugat Kaja Kallas, în timp ce şi alţi oficiali europeni îşi manifestă nemulţumirea că Putin şi Trump ar putea exclude ţările europene de la masa acestor negocieri.

'Această declaraţie este o mărturie tristă a leadershipului prost al Bruxelles-ului. În timp ce preşedintele Donald Trump şi preşedintele Vladimir Putin negociază asupra păcii, oficialii UE emit declaraţii fără valoare', a remarcat Viktor Orban pe reţeaua de socializare X.

Abordarea Bruxelles-ului de 'a sprijini masacrul (din Ucraina) atât timp cât va fi necesar este inacceptabilă din punct de vedere moral şi politic', a adăugat premierul ungar. 'Locul la masa negocierilor nu este ceva care se cere, ci mai degrabă ceva care trebuie câştigat, prin forţă, printr-un bun leadership şi diplomaţie inteligentă', a indicat Orban, al cărui guvern este singurul din UE care a refuzat să susţină Ucraina în războiul cu Rusia şi în plus are o relaţie tensionată cu Kievul.

Tot joi, Ministerul de Externe ucrainean a respins declaraţiile liderului grupului parlamentar al partidului Fidesz al lui Orban, Mate Kocsis, care a acuzat Kievul că finanţează campanii de defăimare împotriva premierului ungar. 'Ucraina nu a desfăşurat şi nu va desfăşura niciodată vreo campanie de acest fel împotriva partenerilor săi, inclusiv a Ungariei vecine', a declarat ministerul ucrainean într-un comunicat, potrivit EFE.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Nici Zele, nici pacalicii europeni n-au înțeles nimic...nu e vb de încheiere cu forța a razboiului, ci de dispariția Ucrainei la est de Nipru, la schimb cu Groenlanda în mâinile lui Trump !

    It's all about resources, Ucraina nu are ce oferi si dispare... 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7785
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2687
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9705
Gram de aur (XAU)Gram de aur448.3005

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb