Ordonanţa pentru abrogarea OUG privind modificarea Codului penal, adoptată şi publicată

.
Ziarul BURSA #Politică / 6 februarie 2017

Ordonanţa pentru abrogarea OUG privind modificarea Codului penal, adoptată şi publicată

Guvernul a adoptat, ieri, o ordonanţă de urgenţă pentru abrogarea OUG privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, documentul fiind publicat totodată în Monitorul Oficial, potrivit unui comunicat al Executivului.

"Astăzi (n.r. - ieri), în cadrul şedinţei de Guvern s-a aprobat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi al Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală", precizează comunicatul, conform Agerpres.

Premierul Sorin Grindeanu a cerut ca, în perioada imediat următoare, Ministerul Justiţiei să lanseze de urgenţă dezbateri publice cu toate partidele politice şi cu societatea civilă pe tema subiectelor din ordonanţa care a fost abrogată.

"Totodată, premierul a solicitat ministerului de resort parcurgerea tuturor etapelor pentru a avea un proiect de lege care să pună în acord deciziile Curţii Constituţionale, Directivele europene, Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, în vederea dezbaterii acestuia în Parlament", confrom comunicatului.

Potrivit sursei citate, în cadrul aceleiaşi şedinţe a fost aprobat Memorandumul cu tema "Aprobarea declasificării stenogramelor cuprinzând dezbaterile din şedinţele Guvernului desfăşurate la data de 18.05.2016 (extras) şi la data de 31.01.2017 (integral)". Informaţiile urmau să fie făcute publice ieri pe site-ul Guvernului.

În şedinţa Executivului din 18 mai 2016, Guvernul Cioloş a adoptat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Pe de altă parte, în şedinţa Executivului din 31 ianuarie, Guvernul Grindeanu a adoptat, la rândul său, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Pe 3 februarie, Biroul de Presă al Executivului a informat că prim-ministrul Grindeanu a dispus iniţierea demersurilor procedurale pentru desecretizarea stenogramei şedinţei de Guvern din 31 ianuarie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vai ce de secrete am aflat din stenograma desecretizata a acelei sedinte. E totul OK don Ciordi? Da don Grindi. Atunci dati-i bataie!

    Si da, sigur, si guvernul Ciolos a facut la fel, doar ca nu spre a ii sprijini pe politicieni sa incalce ceva mai usor legea. Asta este diferenta. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb