Organizatorii Raliului Dakar au anunţat, joi seară, că etapa a şasea a competiţiei a fost scurtată cu aproximativ 100 de kilometri şi că startul va fi dat mai târziu decât ora programată iniţial, informează news.ro.
Startul etapei de vineri va fi întârziat cu o oră şi jumătate, din cauza dificultăţilor pe care numeroşi concurenţi le-au avut până la finalizarea etapei a cincea. În plus, parcursul specialei etapei a şasea a fost scurtat pentru ca programul să fie mai puţin dificil.
"Totuşi, concurenţii vor înfrunta nisipul şi dunele", menţionează organizatorii, precizând că traseul îi solicită pe piloţi atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic.
Etapa a şasea a Raliului Dakar, care iniţial era programată să aibă 448 de kilometri, se va desfăşura pe traseul Al Qaisumah - Ha'il. Înaintea acestei etape, la moto Emanuel Gyenes ocupă locul 33 în clasamentul general, iar la SSV echipajul Claudiu Barbu/Marius Lupu ocupă locul 34 la general, potrivit news.ro.