Organizatorii de evenimente au fost incluşi în schema ajutoarelor de stat pentru HoReCa

G.B
Miscellanea / 19 mai 2021

Organizatorii de evenimente au fost incluşi în schema ajutoarelor de stat pentru HoReCa

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, un proiect de lege prin care organizatorii de evenimente sunt incluşi în categoriile prevăzute pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit news.ro.

Propunerea legislativă a fost adoptată cu majoritate de voturi şi anume 303 voturi "pentru".

OUG respectivă stabileşte "cadrul legal cu privire la instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de finanţare din fonduri publice naţionale şi/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19", conform proiectului de lege.

Sunt acordate ajutoare de stat unui număr de aproximativ 74.000 de beneficiari.

"Aceste ajutoare pot fi cumulate cu alte măsuri de sprijin acordate în baza secţiunii 3.1 din Comunicarea Comisiei Europene - Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91 I/01), cu modificările şi completările ulterioare, în limita plafonului echivalent în lei al sumei de 1.800.000 euro, precum şi cu ajutoare acordate în temeiul altor secţiuni ale comunicării, în conformitate cu dispoziţiile din secţiunile specifice ale acesteia cu privire la cumul", mai indică propunerea legislativă.

Potrivit sursei citate, "beneficiari de ajutor de stat sunt structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare clasificate, structuri de alimentaţie înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României, agenţii de turism licenţiate, ghizii de turism atestaţi şi organizatorii de evenimente, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României şi care primesc ajutor de stat, conform acestei scheme, deţinute de sau organizaţi ca întreprinderi înfiinţate în baza Legii societăţilor nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare, a OUG nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr.301/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016".

Din grantul acordat, beneficiarii pot achita obligaţii fiscale şi alte creanţe bugetare care se înregistrează la plată după data acordării ajutorului de stat şi până la expirarea perioadei de 6 luni, respectiv 12 luni de la data primei plăţi, stipulează proiectul.

"Beneficiarii schemei de ajutor de stat au obligaţia menţinerii activităţii pentru care au obţinut finanţare pentru cel puţin 6 luni sau 12 de luni de la data primei plăţi, în cazul în care valoarea grantului este mai mare de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, dacă prin acte normative nu se instituie restricţii de natură a impune suspendarea ori întreruperea activităţii comerciale. Perioada de suspendare ori întrerupere a activităţii comerciale nu se ia în calcul la determinarea termenului de 6 luni, respectiv 12 de luni de la data primei plăţi", potrivit unui alt amendament.

Senatul a adoptat propunerea legisaltivă pe 22 martie, iar Camera Deputaţilor a votat decizional proiectului de lege, prin urmare legea merge la promulgare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb