Orhan Pamuk, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest Timişoara

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 6 aprilie 2023

Sursa foto: Facebook / Orhan Pamuk

Sursa foto: Facebook / Orhan Pamuk

Scriitorul Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2006, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea comunităţii academice a Universităţii de Vest Timişoara (UVT), în cadrul unei festivităţi speciale pentru spaţiul cultural şi intelectual românesc. Rectorul UVT, Marilen Pirtea a declarat cu această ocazie: "Suntem onoraţi de intrarea distinsului laureat Nobel în rândurile comunităţii noastre academice. Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Literarum Humaniorum, Universitatea de Vest îi mulţumeşte scriitorului turc Orhan Pamuk cu gratitudine pentru încurajarea de a ne face să credem într-o lume cu mai multe centre decât margini". Orhan Pamuk a fost unul dintre invitaţii speciali ai Universităţii de Vest din Timişoara în anul Capitalei Europene a Culturii şi a avut două întâlniri speciale cu publicul, premiere pentru mediul cultural local. În cadrul întâlnirii care a avut loc în Aula Magna a UVT, scriitorul a oferit o viziune asupra culturii şi literaturii spaţiului de frontieră situat între Orient şi Occident, participând la o dezbatere publică moderată de Radu Paraschivescu. Orhan Pamuk este unul dintre cei mai renumiţi scriitori turci contemporani, operele sale fiind traduse în peste 40 de limbi şi publicate în peste 100 de ţări. În cele mai importante teme care deţin un rol central în operele sale, scriitorul turc evocă relaţia dintre cultura orientală şi cea occidentală, dar şi puternicul specific al mentalităţii turce, în care pluteşte multipla melancolie care se simte şi în aerul Istanbulului, explicată de Orhan Pamuk prin termenul de huzun, un sinonim specific turcesc al melancoliei, aşa cum o înţeleg europenii occidentali. Pe 12 octombrie 2006, a primit Premiul Nobel pentru Literatură, fiind primul turc laureat al acestui prestigios premiu. Printre cele mai cunoscute volume ale sale se numără "Mă numesc Roşu", "Istanbul" sau "Muzeul inocenţei".

Alţi doi laureaţi ai Premiului Nobel sunt pe lista de invitaţi ai UVT în 2023, Jean-Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1987, şi Jean-Pierre Sauvage, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2016. Evenimentele fac parte din programul cultural "La UVT, Cultura este Capitală!", inclus în Programul Cultural "Timişoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii", teritoriul Oameni, staţia Reflecţii, finanţat de Municipiul Timişoara prin Centrul de Proiecte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb