Oscar pentru un film mut cu un buget de 15 milioane de dolari

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 28 februarie 2012

Oscar pentru un film mut cu un buget de 15 milioane de dolari

Premiile Oscar s-au întors în timp, revenindu-se la epoca filmului mut. În plină epocă a peliculelor 3D, pline de efecte speciale, un film alb- negru pare cel mult o glumă proastă. Anul acesta gluma s-a îngroşat, membrii Academiei Americane de film decizând să premieze "The Artist" la cea de-a 84-a gală de decernare a acestor distincţii, ce a avut loc la Los Angeles. Pelicula, turnată în alb negru, regizată de Michel Hazanavicius (premiul pentru cel mai bun regizor) spune povestea unui actor din epoca filmului mut, George Valentin (Jean Dujardin - premiul pentru cel mai bun actor în rol principal), îngrijorat că va fi dat uitării odată cu apariţia filmelor cu sonor şi care se îndrăgosteşte de tânăra dansatoare pe cale de afirmare Peppy Miller (Bérénice Bejo). O coproducţie Franţa/ Belgia, "The Artist" aduce un omagiu filmelor mute hollywoodiene, fiind primul film non-anglo-saxon recompensat cu Oscar, iar protagonistul peliculei, Jean Dujardin, primul actor francez care câştigă un premiu al Academiei pentru interpretare masculină. Concurenţa a fost acerbă, alături de "The Artist", au mai fost nominalizate la Oscarul pentru cel mai bun film peliculele "The Tree of Life", "Hugo", "Moneyball", "The Descendants", "Midnight in Paris", "The Help", "War Horse" şi "Extremely Loud and Incredibly Close".

Bugetul filmului câştigător nu a fost unul foarte mare, în comparaţie cu peliculele produse în SUA, aproximativ 15.000.000 de dolari. Primul film care a câştigat un Oscar este "Wings", mut şi alb-negru, produs în 1927, cu un buget record pentru acea vreme, de 2 milioane de dolari. Revenind în zilele noastre, "The Artist" a fost primit cu neîncredere în primă fază de către publicul larg, multe săli de cinema afişând la intrare că filmul este mut şi alb-negru, după ce în câteva săli din Europa spectatorii au reacţionat gălăgios după ce au vizionat primele minute ale peliculei. Şi în Bucureşti există acest avertisment la intrarea în câteva săli: "Stimaţi clienţi, vă aducem la cunoştinţă că filmul < Artistul > este un film MUT şi ALB-NEGRU. Vă mulţumim!". Publicitatea de care s-a bucurat ulterior, inclusiv nominalizarea la Oscar, a făcut ca până la gală filmul să genereze încasări de peste 70.000.000 de dolari în întreaga lume şi sunt şanse mari ca veniturile să crească după aces-te premii. În comparaţie cu alte pelicule suma nu este foarte mare, dar depăşeşte cu mult aşteptările producătorilor. Un premiu Oscar reprezintă o extraordinară carte de vizită pentru regizori, actori sau case de producţie, pe termen lung această apreciere se trans-formă de cele mai multe ori în bani, foarte mulţi bani. The Artist a mai primit, printre altele, trei Globuri de Aur, şapte BAFTA, un Goya, şase premii César şi patru Independent Spirit Awards.

Iată mai jos lista completă a premiilor Oscar: Cel mai bun film: "The Artist". Cea mai bună actriţă în rol principal: Meryl Streep ("The Iron Lady"). Cel mai bun actor în rol principal: Jean Dujardin ("The Artist"). Cel mai bun regizor: Michel Hazanavicius ("The Artist"). Cel mai bun scurtmetraj animat: "The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore", de William Joyce şi Brandon Oldenburg. Cel mai bun scurtmetraj documentar: "Saving Face", de Daniel Junge şi Sharmeen Obaid-Chinoy. Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: "The Shore", de Terry George şi Oorlagh George. Cel mai bun scenariu original: "Midnight in Paris" (Woody Allen). Cel mai bun scenariu adaptat: "The Descendants" (Alexander Payne, Nat Faxon, Jim Rash). Cel mai bun cântec: "Man or Muppet" din "The Muppets" - Bret McKenzie. Cea mai bună coloană sonoră: "The Artist" - Ludovic Bource. Cel mai bun actor în rol secundar: Christopher Plummer ("Beginners"). Cele mai bune efecte vizuale: "Hugo". Cel mai bun lungmetraj de animaţie: "Rango", de Gore Verbinski. Cel mai bun documentar: "Undefeated", de TJ Martin, Dan Lindsay şi Richard Middlemas. Cel mai bun montaj de sunet: "Hugo". Cea mai bună coloană sonoră: "Hugo" - Howard Shore. Cel mai bun montaj: "The Girl with the Dragon Tattoo" (Kirk Baxter şi Angus Wall). Cea mai bună actriţă în rol secundar: Octavia Spencer ("The Help"). Cel mai bun film străin: "Nader and Simin, A Separation" (Iran). Cel mai bun machiaj: "The Iron Lady". Cele mai bune costume: "The Artist" (Mark Bridges). Cea mai bună regie artistică: "Hugo" (Dante Ferretti, Francesca Lo Schiavo). Cea mai bună imagine: "Hugo"(Robert Richardson).

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb