Acţionarii Băncii Transilvania au aprobat fuziunea BT cu OTP Bank România, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, care a avut loc astăzi.
Integrarea OTP Bank România în Banca Transilvania a început în august 2024 şi se încheie în 28 februarie 2025, prin fuziunea celor două bănci.
• Banca Transilvania şi OTP Bank România vor avea activitate independentă până la fuziune şi
vor asigura în continuare o tranziţie cât mai uşoară pentru clienţii OTP Bank România.
• 28 februarie 2025 este data la care clienţii OTP Bank România devin clienţi BT, fiind şi ultima zi în care mai pot folosi produsele şi serviciile OTP Bank România.
"Mulţumesc acţionarilor pentru acest vot de încredere privind planul de fuziune a Băncii Transilvania cu OTP Bank România. Este cea mai rapidă integrare BT, de doar şapte luni. Perioada de până acum s-a
desfăşurat conform planului nostru ambiţios datorită colaborării a 750 de persoane din echipele celor două bănci, care au alocat peste 150.000 de ore proiectelor specifice. Am încredere că integrarea va merge bine până la final, alături de creşterea organică BT", declară Horia Ciorcilă, Preşedinte al Consiliului de Administraţie, Banca Transilvania.
Banca Transilvania a achiziţionat OTP Bank România şi celelalte subsidiare din România ale OTP Group în acest an, pentru suma de 347,5 milioane de euro. Prima fuziune a avut loc la începutul lunii
decembrie 2024, între BT Leasing şi OTP Leasing.
Opinia Cititorului