Concursul internaţional de 3D video mapping "iMapp Bucharest - Winners League" se va desfăşura pe 23 septembrie, în Piaţa Constituţiei, tema celei de-a opta ediţii fiind "Contrasts", explorată creativ de cele cinci echipe artistice internaţionale, câştigătoare ale festivalurilor partenere din Franţa, Germania, Grecia, Japonia şi Ungaria. Potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti la concurs vor participa: PostSignal - Jeremy Oury şi Dorian Rigal (echipa câştigătoare a premiului publicului la video mapping festival contest din Lille, Franţa), John Tettenborn şi Kourtney Lara Ross (câştigători ai Genius Loci Weimar Festival din Germania), Panagiotis Tomaras (câştigătorul ediţiei de anul trecut al CosmoLights Projection Mapping din Grecia), MultiScalar, creat şi condus de Reinaldo Verde (câştigătorul marelui premiu al ediţiei din 2023 al Zsolnay Light Festival din Ungaria) şi Julia Shamsheieva (câştigătoare a marelui premiu la 1minut projection mapping din Japonia). Aceştia îşi vor prezenta lucrările pe faţada de 23.000 de metri pătraţi a Palatului Parlamentului, iar juriul format din importanţi specialişti internaţionali în artele audiovizuale va decide marele câştigător al premiului ediţiei de anul acesta. În premieră la "iMapp Bucharest" publicul îl va cunoaşte pe Pixel, generat de inteligenţa artificială cu ajutorul unei tehnologii de ultimă generaţie, care foloseşte algoritmi avansaţi şi tehnici de învăţare automată, pentru a analiza modelele de vorbire, mişcările faciale şi gesturile umane, fiind ulterior redate într-un mediu fictiv. Acesta se va adresa spectatorilor de pe suprafaţa de proiecţie, asigurând o experienţă interactivă. Potrivit organizatorilor: "Începând cu ora 11,00, întreaga familie se poate de bucura de activităţile din cadrul evenimentului: street food, zone de relaxare, DJ sets şi artişti stradali. Seara va culmina cu spectacolul artelor vizuale şi al tehnologiei 3D. De la deschiderea programului, scena va vibra pe ritmuri electronice alături de DJ CS84, iar de la ora 17,00 playlist-ul lui KOV va cuceri publicul. În deschiderea concursului internaţional va răsuna muzica artistului internaţional DJ Ravin, unul dintre cei mai cunoscuţi creatori ai seriei de compilaţii Buddha Bar. Atmosfera va fi animată şi de artişti stradali, statui vivante, roboţi cu led-uri". Intrarea la eveniment este liberă.
Palatul Parlamentului, "fundal" pentru un concurs de proiecţii 3D
O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 13 septembrie 2023