Papa Francisc a făcut apel astăzi la încetarea actualului "război mondial" şi le-a cerut "tuturor să fie constructori ai păcii", menţionând totodată că se roagă pentru "Ucraina martiră", transmite Reuters, potrivit Agerpres.
"Nu uit Ucraina martiră", a spus papa Francisc la sfârşitul audienţei sale săptămânale din Piaţa Sf. Petru.
''Confruntaţi cu toate scenariile de război ale vremurilor noastre, le cer tuturor să fie constructori ai păcii şi să se roage ca gândurile şi proiectele de armonie şi reconciliere să se poată răspândi în întreaga lume. Astăzi trecem printr-un război mondial, haideţi să încetăm, vă rog", a continua suveranul pontif.
De când Rusia a invadat Ucraina, la 24 februarie, papa a condamnat în câteva rânduri conflictul, evitând în acelaşi timp să-l critice direct pe preşedintele rus Vladimir Putin, notează Reuters.
În iunie, papa Francisc a acuzat implicit Rusia de "cucerire armată, expansionism şi imperialism". O lună mai târziu, suveranul pontif a declarat într-un interviu acordat în exclusivitate Reuters că ar dori să viziteze Kievul, dar de preferat mai întâi Moscova, pentru a promova pacea.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2022, 13:41)
Degeaba ca cei de la BUTOANE vor oricum RAZBOI
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2022, 15:17)
Cui te rogi, Papica? Arhitectului vostru Suprem? Vezi ca ritualul presupune sa porti sortzulet pt asta!