PARCHETUL GENERAL:  Principalele facultăţi de drept din ţară au concluzionat, fără echivoc, că Frontul Salvării Naţionale a acţionat ca un veritabil Guvern

V.D.
Miscellanea / 15 aprilie 2018

Principalele facultăţi de drept din ţară au concluzionat, fără echivoc, că Frontul Salvării Naţionale a acţionat ca un veritabil Guvern

Parchetul General afirmă, că pentru soluţionarea "Dosarului Revoluţiei" s-a cerut opinia principalelor facultăţi de Drept din ţară, iar experţii acestora au concluzionat "fără echivoc" că "Frontul Salvării Naţionale a acţionat ca un veritabil Guvern". În acest context, s-a solicitat încuviinţarea şefului statului pentru începerea urmării penale, acesta fiind singurul care are dreptul să autorizeze efectuarea urmăririi penale a foştilor membri ai Guvernului României.

Parchetul General a transmis, vineri seară, un comunicat de presă în care face precizări referitoare la "Dosarul Revoluţiei", având în vedere afirmaţiile potrivit cărora nu era necesară obţinerea autorizării din partea preşedintelui României.

"În vederea edificării cu privire la natura juridică a Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) şi a caracterului juridic al actelor emise de acest organism, s-au solicitat opiniile principalelor facultăţi de drept din ţară (Cluj - Napoca, Bucureşti şi Iaşi). Aceste instituţii de învăţământ superior au concluzionat, fără echivoc, faptul că «deşi cadrul legal de funcţionare al CFSN a fost definitiv conturat abia în data de 27.12.1989, prin Decretul-Lege nr. 2, din punct de vedere faptic CFSN a acţionat în perioada 22-27.12.1989 ca un veritabil Guvern, învestit prin susţinerea populară existentă la momentul respectiv»", se arată în comunicat.

Parchetul General precizează că, potrivit Constituţiei, doar Preşedintele României are dreptul să autorizeze efectuarea urmăririi penale a foştilor membrii al Guvernului României.

"Cu toate că faptele ce formează obiectul dosarului au fost săvârşite anterior adoptării Constituţiei României din 1991 (revizuită în anul 2003) şi intrării în vigoare a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, ce reglementează procedura de urmat în cazul atragerii răspunderii penale a membrilor Guvernului şi având în vedere că normele de procedură sunt de strictă interpretare şi imediată aplicare, procedura judiciară de sesizare a Preşedintelui României pentru a cere urmărirea penală a unui fost membru al Guvernului este aplicabilă şi în prezenta cauză", se mai arată în comunicat.

Potrivit documentului, prin Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999, Curtea Constituţională a statuat că în privinţa mandatului de membru al Guvernului, Constituţia nu a instituit imunitatea, ci o altă măsură de protecţie, şi anume condiţionarea dreptului de a cere urmărirea lui penală pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei.

"Această măsură de ocrotire a interesului public subzistă şi după încetarea mandatului membrilor Guvernului, aşa încât este evident că, în privinţa infracţiunilor comise în exerciţiul funcţiei, punerea sub urmărire penală a foştilor membrii ai Guvernului trebuie să se realizeze cu respectarea aceloraşi norme procedurale", mai spun reprezentanţii Parchetului General.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb