Partea goală a paharului

Poveştile din lumea satului au ceva special. În satul meu, de Paşte...şi de aici poate începe o poveste idilică.

M-am născut în­tr-un sat pe malul Argeşului. Ştiu, am mai spus. De asemenea, ştiu, nu e motiv nici de laudă şi nici de ruşine, nu eu am decis nici timpul şi nici zona. Iubesc locul, am avut noroc. Tocmai de aceea tendinţa de a idiliza mi-a tot dat târcoale. Merg însă foarte des în zonă, aşa că realitatea mă readuce, invariabil, cu picioarele pe pământ. Satul din poveşti continuă să existe, în sufletul meu, altfel, neputinţele, urâciunile şi dependenţele au pătruns şi în mediul rural cu acelaşi succes ca la oraş. De ani buni stau şi observ cu atenţie şi îngrijorare, ca tot omul care nu vrea sau nu poate să intervină direct, cum Paştele a devenit, pentru o parte dintre oameni, un soi de festival al mâncatului în exces şi mai ales al consumatului de alcool. Nici urmă de pioşenie sau reflecţie, doar patimă. Tocmai de aceea, să nu ne ferim nici de realitate şi nici de cuvinte şi să abordăm spinoasa problemă a consumatorilor. Da, la ceas de sărbătoare e bine să privim doar partea plină a paharului, dar din când în când nu strică să mai facem şi câte o excepţie.

Pahar, aici e marea problemă.

În perioada copilăriei mele exista "beţivul satului" ştiut, marginalizat, ocolit, acum au apărut şi alte "subspecii", mult mai agresive, profitoare şi vocale. Ajutat de amabilitatea autorităţilor locale pentru că întotdeauna el e un caz social, tolerat de poliţie pentru că ceea ce faci la beţie e - vezi Doamne - mai puţin blamabil decât ce faci treaz, încurajat de lipsa de reacţie a vecinilor şi a cunoscuţilor, alcoolicul de la sat nu are nici măcar scuza semi-anonimatului în care se bălăceşte confratele său de la oraş. Să luăm, pe scurt, sub lupă, câteva "subspecii".

- Beţiv din tată în fiu. Moştenitorul direct al clasicului "beţiv al satului", el bea pentru că asta e tradiţia familiei şi nu îşi poate imagina o altfel de viaţă. Nu are onoare şi nici pretenţia de a primi un minim de respect, are un singur gând: să bea. Cele mai umilitoare ipostaze în care îi aduce alcolul pe el, pe fraţii sau părinţi lui, nu trezesc niciun sentiment de ruşine, aşa că nu şovăie atunci când o ia de la capăt cu consumatul, în cazul în care este un astfel de cap, de cele mai multe ori acţiunile se desfăşoară în flux continuu. De unde are bani? E un mic mister, profită la maxim de pe urma pomenilor făcute pentru cei dispăruţi, e veşnic jerpelit, mort de foame, dar...beat.

- Alcoolicul cu mulţi copii. Face copii la beţie şi bea pentru că are prea mulţi copii. Plângăcios neruşinat, nu ratează nicio ocazie să-şi scoată în faţă urmaşii. Are o soţie prăbuşită moral, abuzată în toate felurile, redusă la stadiul de animal reproducător, care de cele mai multe ori sfârşeşte prin a cădea în aceeaşi patimă ca soţul. Profită din plin de pe urma autorităţilor, care la rândul lor profită de el.

Nu are aproape niciun sentiment patern, deşi le clamează pe toate uliţele, vede în proprii copii doar o sursă de venit.

- Cerşetorul. O specie mai nou apărută în mediul rural. Nu ratează nicio ocazie să-ţi ceară un leu, o bere, o ţuică, o ţigară. E insistent, lipsit de ruşine, nu e interesat de muncă nici măcar cât cei prezentaţi mai sus, are un singur scop: să profite de pe urma celorlalţi fără să fie nevoit să mimeze că ar oferi ceva în schimb.

- Agresivul. Cel mai periculos beţiv rural. Foarte guraliv, obraznic, nu respectă nimic şi pe nimeni. Şi-a creat o aură de bestie fără milă şi profită de ea. Pasivitatea poliţiei şi lipsa de reacţie a comunităţii locale nu fac decât să-l încurajeze. Mult mai slab decât crede că este şi decât îşi închipuie ceilalţi, uneori întinde coarda prea mult obligând pe câte cineva să reacţioneze şi de cele mai multe ori e învins. Se află la baza foarte multor drame.

- Ratatul. A fost o scurtă perioadă student, sportiv sau a avut o mică funcţie. Consideră că a căzut de foarte sus din vina sistemului, a părinţilor, a unei iubite, niciodată din cauza propriilor slăbiciuni. Este creditat de cei din jur cu mult mai multă inteligenţă decât posedă, iar acest lucru îi face şi mai mult rău. Un mediocru vicios e transformat de cei din jur într-un geniu neînţeles. Profită de pe urma părinţilor, a unei rude şi e în general cel mai puţin rezistent din toate punctele de vedere.

- Omul cu o patimă. Munceşte, are familie, o gospodărie bună. Bea mult, dar numai după ce îşi termină treaba, e tăcut, nu deranjează, adeseori se ruşinează de ceea ce face şi uneori reuşeşte să se lase de băutură. De multe ori trăieşte drama de a nu fi nici cu "bunii" şi nici cu "răii".

Cum doar pandemia m-a făcut să ratez un Paşte la mine în sat, abia aştept să revin pe malul Argeşului. Să nu fugim de realitate, pentru că ori cât de tare am fugi, realitatea ne ajunge din urmă. Nici întorsul capului nu funcţionează, am practicat, răul tot se întâmplă, chiar dacă pe moment te faci că nu-l vezi. Ce putem face? Ei, abia de aici povestea ne poate deranja, aşa că răspunsul rămâne pe altă dată. Dacă anul acesta, de Paşte, observaţi un pahar gol pe masă, trataţi-l cu lipsă de respect, nu-l umpleţi cu licori, puneţi o lumânare aprinsă în el.

Să fie lumină, în Cer şi pe Pământ, în minţi şi în suflete!