Parteneriat între Medicover şi Cord Blood Center

F. A.
Comunicate de presă / 12 martie 2012

Medicover, unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii medicale private şi Cord Blood Center, prima bancă de celule stem din ţara noastră, au anunţat semnarea unui parteneriat strategic, intrat în vigoare începând cu anul 2012, conform unui comunicat remis redacţiei.

Scopul acestei colaborări este acela de a oferi clienţilor o gamă cât mai diversificată de servicii la standarde europene de calitate. Astfel, vor putea fi accesate mai multe servicii medicale la tarife speciale oferite clienţilor celor două companii.

Tudor Panu, Director General Cord Blood Center, a declarat: "Semnarea acestui parteneriat reprezintă încă un pas pe care Cord Blood Center îl face în direcţia îndeplinirii misiunii pe care şi-a asumat-o în urmă cu 6 ani, aceea de a oferi cât mai multor viitori părinţi din România şansa de a asigura sănătatea copiilor lor. Sunt convins că în acest mod, clienţii noştri, pentru care ne dorim ce este mai bun, vor beneficia de un sprijin în plus în direcţia accesării unor servicii medicale de calitate iar Medicover este clinica cea mai în măsura sa le ofere, în acest moment".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb