Parteneriat strategic între Guvernul României şi Reprezentanţa UNICEF

F.A.
Politică / 23 august 2013

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, şi reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, au semnat, astăzi, Planul de Acţiune pentru implementarea Parteneriatului dintre Guvernul României şi UNICEF pentru perioada 2013 - 2017.

Documentul semnat astăzi stabileşte principalele direcţii de acţiune pe care Guvernul României le va dezvolta în parteneriat cu UNICEF în următorii cinci ani în beneficiul copiilor din România şi, în special, a celor mai vulnerabili dintre aceştia care locuiesc în zone urbane şi rurale foarte sărace, în comunităţi izolate.

"Se pune accentul pe continuarea reformei pentru realizarea deplină a drepturilor copilului în special în domenii ca educaţia şi protecţia socială, cu focus pentru copiii cu vârstă 0 - 3 ani şi pentru adolescenţi2, se arată într-un comunicat de presă.

Titus Corlăţean a declarat: "România abordează cu deplină responsabilitate misiunea asigurării protecţiei drepturilor copilului, iar programele implementate de UNICEF în cooperare cu partenerii locali şi cu susţinerea autorităţilor publice s-au dovedit de succes, încurajând continuarea şi diversificarea acestora. Conştientizam, totodată, provocările actuale cărora trebuie să le răspundem cu soluţii concrete: combaterea excluziunii sociale care afectează grupurile vulnerabile, printre care, din păcate, se regăsesc şi unii copii aparţinând minorităţii rome, minimizarea efectelor crizei economice, identificarea unor forme de protecţie adecvată a copiilor ai căror părinţi lucrează în afara frontierelor".

"Parteneriatul dintre UNICEF şi autorităţile române a fost unul dintre reperele cele mai solide ale unei colaborări interinstituţionale derulate încă din primii ani în care România a ales să înceapă procesul profund al reformei în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului", a afirmat ministrul muncii, Mariana Câmpeanu.

Reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, a declarat că şi în următorii cinci ani, parteneriatul România - UNICEF va mobiliza şi implica toţi stakeholderii pentru a dezvolta şi implementa în România cele mai bune modele şi programe care să asigure accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie şi la şcoală.

"Şi în următorii cinci ani, parteneriatul România - UNICEF va mobiliza şi implica toţi stakeholderii - Guvernul, Parlamentul României, autorităţi locale, parteneri din domeniul privat şi non guvernamental, mass media şi UNICEF - pentru a dezvolta şi implementa în România cele mai bune modele şi programe care să asigure accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie şi la şcoală, la servicii medicale şi de protecţie adecvate", a precizat Sandie Blanchet.

În premieră, programul de parteneriat va include şi sprijinirea directă de către UNICEF a procesului de planificare şi implementare a fondurilor europene de către România, în vederea eficientizării eforturilor privind asigurarea ducerii la îndeplinire a recomandărilor privind respectarea drepturilor copiilor şi reducerea disparităţilor şi inechităţilor interne dintre România şi restul Uniunii Europene, se mai arată în comunicat.

Astfel, UNICEF va folosi experienţa sa de la nivel internaţional, regional şi local pentru a oferi asistenţă tehnică României pentru mobilizarea resurselor în beneficiul copiilor vulnerabili, indiferent de unde vin resursele respective: din bugetul naţional sau bugetele locale, din fonduri structurale sau din alte surse.

Valoarea totală a contribuţiei UNICEF în cadrul noului program de ţară pentru pentru perioada 2013 - 2017 depăşeşte 16 milioane de dolari.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb