PATRU DECENII DE ÎNCERCĂRI, UN SINGUR SCOP COMUN Brexitul - ultima săptămână

După doi ani de discuţii aprinse, controverse şi demisii la nivel înalt, epopeea Brexit pare să se apropie de final. Soarta Regatului Unit se joacă săptămâna aceasta, fiind programate discuţii laborioase între oficialii britanici şi cei de la vârful Uniunii Europene (UE), în încercarea de a ajunge la un acord cu privire la divorţ. Cu 17 zile înaintea ieşirii prevăzute din blocul european, premierul britanic Boris Johnson urmează să-i convingă pe oficialii europeni cu privire la ieşirea Marii Britanii din blocul UE, la 31 octombrie. Astfel, Johnson şi-a prezentat, ieri, programul politic naţional în cursul tradiţionalului discurs al reginei Elizabeth a II-a - care marchează începutul unei noi sesiuni parlamentare.

Londra şi UE s-au arătat prudente, duminică, în privinţa şanselor de a divorţa amiabil, iar negocieri intense duse în weekendul trecut la Bruxelles nu au permis să se facă progrese majore în problema-cheie a frontierei irlandeze după Brexit.

"Rămân multe de făcut" în vederea ieşirii din impas, a apreciat, duminică, Michel Barnier, negociatorul-şef UE al Brexitului.

Aceeaşi constatare a fost făcută şi de Boris Johnson, acesta apreciind că un acord al Brexitului este în continuare posibil - un scenariu pe care îl preferă, în pofida faptului că se declară pregătit să-şi scoată ţara din UE fără acord ("no deal") - dar că rămâne "o muncă considerabilă de făcut pentru a ajunge acolo".

Un diplomat european a confirmat, conform AFP, că "nu a avut loc un progres major" pe această temă, sugerând că Londra ar urma să facă unele concesii. "Dacă Guvernul britanic vrea o soluţie, trebuie să acţioneze repede. Timpul trece", a spus el.

Liderii europeni urmează să se reunească joi şi vineri într-un summit la Bruxelles, prezentat ca o ultimă şansă în vederea evitării unei ieşiri din UE fără acord cu consecinţe dureroase. În acelaşi timp, întânirea care va avea loc peste câteva zile se poate transforma într-o a treia amânare a Brexitului, ceea ce ar prelungi incertitudinea cu privire la calea pe care o va apuca Regatul Unit după 46 de ani sub tutela europeană.

Londra şi Bruxelles nu reuşesc să se înţeleagă asupra modului în care să evite, după Brexit, o reimpunere a unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, un stat membru UE, şi să păstreze astfel pacea pe insulă, care s-a confruntat cu câteva decenii de violenţe.

După ce planul Brexitului pe care l-a prezentat la începutul lui octombrie i-a fost respins de europeni, Boris Johnson i-a făcut noi propuneri omologului său irlandez Leo Varadkar, joia trecută. Însă, puţine detaii au fost divulgate cu privire la modul concret în care Londra şi Bruxelles ar intenţiona să depăşească puncte de dezacord persistente cu privire la implementarea unor controale vamale şi un drept de veto dat autorităţilor nord-irlandeze în acest mecanism.

Potrivit informaţiilor din presă, Londra a propus ca Irlanda de Nord să formeze o uniune vamală cu Marea Britanie şi să facă parte dintr-o zonă vamală cu UE. Acest lucru este inacceptabil atât pentru UE, cât şi pentru aliatul nord-irandez al Guvernului minoritar britanic, partidul unionist DUP.

În cazul în care ajunge la un acord, Boris Johnson va avea de asemenea dificila sarcină să convingă Parlamentul, împărţit între susţinătorii păstrării unor legături strânse cu UE şi cei ai unei rupturi clare.

Deputaţii, care au respins în trei rânduri acordul încheiat de fostul premier Theresa May cu UE, se întrunesc într-o sesiune extraordinară la 19 octombrie, potenţial decisivă cu privire la Brexit, pentru prima oară într-o zi de sâmbătă de la Războiul din Flakland în 1982.

"În comparaţie cu Parlamentul britanic, un sfinx egiptean este o carte deschisă", a comentat preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker.

În lipsa unui acord până sâmbătă, o lege adoptată în septembrie îi impune lui Boris Johnson o amânare cu trei luni. Liderul conservator exclude, însă, în mod categoric această amânare, după două amânări ale Brexitului adoptat prin referendumul din iunie 2016. El nu a spus cum ar putea să se sustragă acestei legi.

Această cerere de amânare este necesar să fie aprobată în unanimitate de celelalte state membre UE, o cerere care ar fi judicios să fie aprobată în cazul în care este formulată, a apreciat Juncker.

Profunzimea crizei politice este atât de mare în Regatul Unit, încât alegeri generale anticipate sunt de neevitat în următoarele luni.

• Ideea de "Brexit" are un istoric mult mai îndelungat decât pare

În 1975, un referendum pentru ieşirea Marii Britanii din Comunitatea Economică Europeană a avut loc sub conducerea guvernului Laburist al lui Harold Wilson. Rezultatul referendumului a fost covârşitor în favoarea apartenenţei Marii Britanii la spaţiul european (67,2%). Cu acest consens confortabil în spate, guvernele (atât cele conservatoare cât şi laburiste) care s-au succedat au dus mai departe mandatul de a întări parteneriatul dintre Marea Britanie şi comunitatea europeană. Rezerve însă au continuat să existe.

Anul 1979 este marcat de refuzul Regatului Unit de a adopta Sistemul Monetar European, dar şi de discursul celebru ţinut de Margaret Thatcher, cel mai longeviv Prim-Ministru britanic al secolului XX, la Bruges, unde şi-a exprimat scepticismul faţă de proiectul european.

Odată cu anul 1992 şi după pierderi financiare imense, Marea Britanie părăseşte Mecanismul European al Ratelor de Schimb, zi cunoscută sub numele de "Miercurea Neagră".

Un an mai târziu, guvernul britanic ratifică tratatul de la Maastricht, fapt ce simbolizează nu doar o uniune economică, dar şi aderarea la un mai amplu proiect politic. Tot în 1993 a luat naştere şi partidul eurosceptic UKIP (UK Independence Party sau Partidul pentru independenţa Regatului Unit).

Apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană este din nou pusă la încercare între 1994 şi 1997. Partidul Referendumului finaţat de Sir James Goldsmith, a avut mai multe tentative de a contura posibilitatea unui nou referendum, însă partidul nu a reuşit să obţină niciun loc în Parlament în urma alegerilor generale din 1997. Acesta s-a dizolvat, iar mulţi dintre membrii săi s-au alăturat apoi UKIP - partidul cu o agendă similară. În anul 2014, UKIP obţine 27,5% din voturi în cadrul alegerilor europarlamentare, delegând 24 de membri în Parlament. În schimb, pe plan domestic, în urma alegerilor generale din 2015, UKIP au reuşit să aibă un singur reprezentant în Parlamentul britanic. Ideologiile cu care UKIP a ieşit la atac se bazează pe factori socio-economici de o complexitate majoră, inclusiv sentimente de marginalizare şi alienare percepute de către o parte a electoratului britanic, precum şi disproporţionat mai multă atenţie acordată de către mass-media mainstream liderului partidului, Nigel Farage.

În urma unor presiuni din partea UKIP, dar şi din interiorul propriului partid, Primului Ministru conservator David Cameron decide să demareze procedurile de organizare a unui referendum pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, stabilind data de 23 iunie 2016 - moment oportun pentru începerea campaniilor pro şi anti Brexit. Atât Nigel Farage, cât şi Boris Johnson lansează campanii care se bazează pe imigraţie, creştere economică, bunăstare etc.

Rezultatele referendumului din 24 iunie 2016 arată că 51,9% dintre cetăţenii care au votat au decis ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană. David Cameron demisionează în aceeaşi zi, iar Theresa May, membru al Partidului Conservator şi susţinătoarea rămânerii în Uniunea Europeană, preia puterea executivă.

Punctul culminant este atins în data de 29 martie 2017, când Theresa May a declanşat Articolul 50, iar Regatul Unit a notificat în mod oficial Consiliului European intenţia sa de a părăsi UE. Consiliul European a adoptat o declaraţie privind notificarea din partea Regatului Unit.

"Regretăm că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană, dar suntem pregătiţi pentru procesul pe care va trebui să îl urmăm. (...) În aceste negocieri, Uniunea va acţiona în mod unitar şi îşi va apăra interesele. Prima noastră prioritate va fi de a reduce la minimum incertitudinea provocată de decizia Regatului Unit pentru cetăţenii noştri, întreprinderile noastre şi statele noastre membre", se arată în textul respectiv.

La doi ani distanţă de la semnarea şi transmiterea scrisorii de guvernul Marii Britanii către preşedintele Consiliului European, perioada de tratative a fost marcată de un prim interval (martie 2017 - martie 2018) de purtare a negocierilor şi de un al doilea (martie 2018 - prezent) în care incertitudinea privind Brexit a trecut de la impas la deblocare şi viceversa, fără ca acordul negociat şi aprobat în acest al doilea interval să fie încă aprobat de la Parlamentul de la Londra.

În data de 24 iulie 2019, Boris Johnson preia conducerea Guvernului de la Londra de la Theresa May, după ce la 7 iunie aceasta şi-a prezentat demisia ca urmare a eşecului încercării de a-i convinge pe parlamentarii britanici să susţină acordul privind Brexitul.