Pensiile din Germania, posibil să fie majorate cu până la 4,2% din iulie 2023

F.D.
Internaţional / 6 noiembrie 2022

Pensiile din Germania, posibil să fie majorate cu până la 4,2% din iulie 2023

Pensiile a peste 20 de milioane de pensionari din Germania ar putea fi majorate cu până la 4,2% din iulie 2023, sub rata aşteptată a inflaţiei, de 7%, arată o propunere a guvernului de la Berlin, văzută de Reuters, potrivit News.ro.

Pensiile de stat din vestul Germaniei ar creşte cu 3,5%, iar cele din estul Germaniei cu 4,2%, potrivit proiectului, în condiţiile în care guvernul continuă să reducă decalajul pensiilor dintre cele două regiuni.

Decizia finală referitoare la creşterile pensiilor va depinde de datele referitoare la creşterea salariilor, care vor fi publicate la începutul anului 2023.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. La ce inflatia ati provocat,e cam putin majorarea,

    dar ptr.inarmare aveti mii de miliarde,

    si la nemti "patriotii"conduc tara  

    1. le dau si nu le iau, au inca case, gazul e subventionat, trece si iarna asta

    or fi cum or fi nemtii dar sint corecti , am incredere in ce spun , adica atat este inflatia , aia de 7 % este vrajeala de presa . la noi se minte ca porcii ,

    1. "nemtii sint corecti",

      de aia muta industria mare consumatoare de energie 

      in China unde o sa foloseasca energie ieftina rusa,

      iar ceilalti din europa sa intre in faliment 

      n-ai inteles , sint corecti guvernul cu cetatenii ei , nu ii mint cum se face la noi .

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb