"Scuze, am scumpit din nou benzina!"

Imaginaţi-vă oceanele şi mările lumii pe o hartă în beznă. Deodată, pe conturul apelor se aprind instantaneu sute de mii de luminiţe! Acelea sunt petrolierele, capilarele OPEC-ului care conduc lumea din cea mai luxoasă limuzină. Acum, gândiţi-vă că în propria limuzină aţi pus ultima dată benzină de 300 de lei, cu 12% mai scumpă decât anul trecut pe vremea asta. Vă puteţi întreba ce s-a întâmplat între timp. S-au scufundat nişte petroliere, astfel încât marfa transportată a devenit mai rară şi i-a crescut preţul? Sau poate a crescut atât de tare economia României încât cererea a determinat o scumpire a ofertei? Niciuna din cele doua!

• Petrolierele, metafora unei lumi paralele

Ne întoarcem la hartă. Vase de 200.000 de tone, cu burta plină de lichid vâscos, traversează lumea în căutarea unor USB-uri în ţărm, în care să verse aurul negru, să-şi ia banii şi să plece după următorul transport. Am stat lângă un astfel de vas în 2016, când realizam un reportaj despre un terminal petrolier plutitor, din largul Mării Negre. Terminalul este şi acum conectat la cea mai mare rafinărie din ţară (Petromidia), iar prin această pâlnie plutitoare intră peste 40% din petrolul rafinat în România.

5 milioane de tone de petrol pe an, importate şi rafinate în Petromidia, făceau la acel moment din Rompetrol al doilea cel mai mare exportator al ţării (după Dacia), datorită benzinei şi motorinei vândute în afara ţării. România devenea exportatoare de produse petroliere obţinute la Năvodari, din ţiţei kazah (importat şi rafinat de KazMunayGas, proprietarul rafinăriei). Tot din Kazahstan a adus şi Lukoil România petrolul pe care l-au rafinat la Petrotel Ploieşti după impunerea sancţiunilor europene asupra petrolului rusesc, în decembrie 2022.

Nu am început întâmplător cu imaginea petrolierelor care plutesc pe mări şi oceane. Ele sunt metafora unei lumi paralele, în care petrolul navighează printre toate restricţiile, conflictele şi teoriile economice, iar producători de petrol sunt în toate colţurile lumii. Un petrolier sub pavilion argentinian (să spunem) poate fi încărcat cu ţiţei din Kazahstan, poate pluti pe Marea Neagră cu un echipaj norvegiano-nigerian. Petrolul este transformat în benzină într-o rafinărie a Rusiei de pe teritoriul României, iar carburantul este vândut unui neamţ care călătoreşte prin Spania. Din păcate, petrolul nu ocoleşte doar restricţiile şi războaiele, ci şi mecanismele pieţei libere, prin care ar trebui să se formeze preţul. Acesta este motivul pentru care punctul de întîlnire al cererii cu oferta, pe piaţa de carburanţi din România, dă cu virgulă.

• Cartelul, preţul şi bulgarii

Consumatorul este liber să aleagă doar brandul şi alternativa la combustibilul fosil. Preţul este aproape imposibil de mişcat din poziţia consumatorului. Teoretic, consumatorul poate alege să călătorească cu metroul sau cu trenul, cu bicicleta sau să meargă pe jos. Practic, el este captiv şi nu poate influenţa preţul prin scăderea cererii. Singurii care pot influenţa cererea şi oferta (prin reducerea producţiei) sunt cei din OPEC. Această organizaţie numără 12 ţări mari producătoare de petrol din lume. Angola s-a retras anul trecut pentru că a fost constrânsă să-şi reducă producţia. Mai simplu zis, OPEC, împreună cu Rusia şi SUA, decid să limiteze oferta pe piaţă pentru a nu scădea preţul. Păi asta cum se numeşte? Nu e definiţia unui cartel?

Dar cum se formează preţul de plătim aproape opt lei pentru un litru de petrol rafinat şi nu patru lei?

În România, tendinţa preţului carburanţilor este dată de cel mai mare jucător. Petrom are cele mai multe benzinării din ţară, dar mai are un avantaj: produce, rafinează, distribuie şi vinde local. Totul se întâmplă acasă, deci o serie de costuri dispar. Cu toate acestea, preţul la pompă nu mai este local, ci urmăreşte cotaţiile internaţionale. Adică ale cartelului? Îmi imaginez traderii Petrom cum stau cu ochii pe burse şi se întrec cine majorează mai repede preţul la pompă, în funcţie de cotaţii, desigur! De la începutul anului, s-a repetat de vreo şase ori concursul acesta imaginar! Cu câte 4-5 bani, o dată la trei zile.

Care ar fi explicaţia logică pentru care preţul este mai mic în Bulgaria decât în România, în condiţiile în care Bulgaria nu are explorare şi producţie, aşa cum avem noi, ci doar rafinare şi marketing? În ce fel se vede bogăţia subsolului românesc la consumatorul final, în comparaţie cu bulgarul care nu a fost aşa norocos ca noi? De exemplu, bulgarii rafinează doar petrol rusesc (în unica rafinărie pe care o au la Burgas, deţinută de Lukoil). Deşi România are trei rafinării (deţinute de austrieci - Petrobrazi, de kazahi - Petromidia şi de ruşi - Petrotel), noi plătim cu un leu şi 50 de bani mai mult decât bulgarii pentru un litru de carburant.

• Petrolul rimează mereu cu Rusia

În 2022, după începerea războiului declanşat de Rusia în Ucraina, au urmat sancţiunile UE asupra Rusiei şi embargoul pus petrolului rusesc. Dar, ca orice embargou, vine cu multe excepţii. Bulgaria a profitat de una dintre ele. Exceptată de la sancţiuni, ţara vecină de la Sud a importat cantităţi uriaşe de petrol rusesc în 2023. Interdicţia UE era ca statele europene să nu mai importe petrol rusesc pe rutele maritime, cu excepţia Croaţiei şi Bulgariei. Importurile prin conducte nu au fost oprite, ceea ce a permis Ungariei, Cehiei şi Slovaciei să primească în continuare petrol rusesc. Timp de un an, ţările exceptate puteau importa şi exporta la liber petrol rusesc rafinat. Apoi, atât Bulgaria, cât şi Ungaria şi-au plafonat sau îngheţat preţurile la pompă, iar românii dădeau fuga cu maşina peste graniţa de vest şi de sud, după capra vecinului.

În acest timp, guvernele din România care s-au succedat din pandemie până astăzi nici nu au plafonat, nici nu au îngheţat, nici nu au reacţionat în vreun fel la evoluţia preţurilor la pompă. Ba, mai mult, au mărit acciza de la începutul anului! Cu alte cuvinte, consumatorii au fost părăsiţi în piaţa liberă! Bine, am stabilit că nu este liberă, mai ales când vorbim de intervenţionismul statelor vecine.

• Cotaţiile internaţionale nu cred în lacrimi şi în pandemie

Mă întorc cu imaginaţia la traderii companiilor petroliere. Şi mă gândesc că atunci când scad celebrele cotaţii internaţionale ei sunt mereu în pauza de masă şi pierd momentul în care să ieftinească benzina la pompă. Aşa ghinion...! Mai ţineţi minte când în pandemie petrolul avea preţuri negative (-37 de dolari/baril la bursa americană), iar oamenii glumeau pe Facebook că benzinăriile se pregătesc să ne dea bani ca să le golim stocurile? Era ca şi cum petrolierele de care vă povesteam mai aveau puţin şi începeau să arunce ţiţeiul în mare ca să nu-i mai scadă preţul, cum făceau fermierii cu laptele.

Din fericire pentru rechini, caracatiţe şi alte vietăţi metaforice, petrolul nu a fost debarcat, iar cotaţiile şi-au revenit pe plus, chiar dacă lockdown-ul continua şi consumul nu crescuse. Ne putem întreba de ce cotaţiile petrolului s-au înverzit peste noapte şi nu am văzut o scădere a preţului la pompă cu 50%, măcar? Spun 50% pentru că restul ar fi taxe şi impozite, din spusele petroliştilor. Deci, cotaţiile erau pe minus, preţul a rămas pe plus, cotaţiile au revenit pe plus, preţul a continuat să crească.

Vă mai amintiţi de luna martie 2022? Când şoferii făceau cozi de kilometri în benzinării, după ce unele staţii au afişat preţuri de peste 9 lei pe litrul de carburant? Dar, care era contextul? Pe 7 martie 2022 luau sfârşit pandemia şi restricţiile (aplauze, şampanie, artificii etc). Două zile mai târziu, specula asupra preţului era vizibilă cu ochiul liber şi cu manualul de economie alături. Emoţia generată de re-începerea unei creşteri economice bazate pe consum băga în conturile petroliştilor sute de milioane de euro. Încă un detaliu interesant: în 2022 OMV-Petrom a înregistrat cel mai mare profit net din istorie: 2,1 miliarde de euro. Miliarde. Profit, da? Euro...

Ştiţi cât costa benzina când am ieşit din pandemie? 7,5 lei pentru un litru, exact cât este şi acum. Doar că acum nu mai sunt cozi, iar şoferii s-au obişnuit cu pragurile psihologice pe care le-a tot depăşit litrul de carburant. Prag după prag, s-a făcut ditamai scara!

În concluzie, dacă preţul nu se formează liber, dacă cererea şi oferta sunt decise de OPEC, dacă statele plafonează şi îngheaţă preţurile la pompă, de ce mai invocăm cotaţiile internaţionale când ne referim la preţul final? Fac un apel la companiile petroliere, ca atunci când scumpesc următoarea dată carburanţii şi sunt întrebaţi despre motivele lor, să nu mai invoce creşterea cotaţiilor internaţionale! Ar putea, de exemplu, să îşi ceară scuze. "Iertaţi-ne, am scumpit iarăşi benzina şi motorina! Vrem să câştigăm mai mult, aşa e! Iertaţi-ne..."