Fondul Monetar Internaţional (FMI) a estimat, ieri, într-un raport, că economia ţării noastre va scădea cu 4,1% în 2009 şi va stagna anul viitor. Datele sunt uşor mai pesimiste decât cele luate în calcul de Guvern la rectificarea de buget, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Fondului.
România ar urma, de altfel, să înregistreze una din cele mai severe recesiuni din regiune în acest an, anticipează FMI, informează Newsin.
O contracţie economică mai severă decât cea din România este estimată de FMI doar pentru patru state din zonă: Letonia (-12%), Lituania, Estonia (ambele -10%) şi Turcia (-5,1%).
Economia celor 14 state din regiune se va contracta cu 3,7% în 2009 şi va creşte cu 0,8% în 2010, astfel că economia românească ar urma să evolueze, potrivit FMI, sub media regiunii în cei doi ani.
În 2010, şase state din regiune vor înregistra o creştere economică, două economii - România şi Serbia - vor stagna, iar alte şase vor înregistra al doilea an la rând de scădere a PIB, mai estimează FMI.
În privinţa creşterii medii a preţurilor de consum (indicator care contează în criteriile nominale de convergenţă la zona euro), FMI mizează pe o coborâre a ratei la 5,9% în acest an şi la 3,9% în 2010, de la 7,8% în 2008. Guvernul se aşteaptă la o temperare a inflaţiei medii la 5,8% în acest an, estimarea fiind publicată tot după discuţiile din martie cu reprezentanţii FMI.
În intervalul aprilie 2008 - martie 2009, creşterea medie a preţurilor de consum faţă de precedentele 12 luni a fost de 7,5%.
Comisia Europeană şi-a însuşit şi ea estimările Fondului legate de economia românească, precizau reprezentanţi ai Guvernului, însă prognoza de primăvară a Comisiei va fi publicată abia la începutul lui mai.
Deficitul de cont curent al României este aşteptat să se restrângă la 7,5% din PIB în acest an, de la 12,6% din PIB în 2008, prognoza fiind identică cu cea prezentată anterior de guvern.
Pentru 2010, FMI estimează că deficitul extern al României va coborî al treilea an consecutiv, ajungând la 6,5% din PIB, nivel sub jumătate din cel record înregistrat în 2007, de 13,9% din PIB.