PENTRU CĂ PARLAMENTUL DOARME Autorităţile naţionale de reglementare au devenit stat în stat

Activitatea autorităţilor de reglementare, fie că vorbim despre Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), despre Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), despre ANCOM, despre ANPC sau despre Banca Naţională a Româ­niei, deşi ar trebui să fie verificată atent de Parlament, în realitate se pare că senatorii şi deputaţii tratează politic instituţiile respective şi nu sunt atenţi la eficienţa acestora în domeniile în care emit diferite norme, hotărâri, ordine sau decizii.

Cel puţin aşa reiese din afirmaţia făcută ieri de Florin Cîţu, preşedintele Senatului, care a declarat pentru DC News că rapoartele de activitate ale reglementatorilor, inclusiv cele ale Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, nu prea sunt verificate de Parlament.

"ANRE va fi analizată în Parlamentul României pe baza unui raport de activitate. Până acum nu prea ne-am uitat la activitatea ANRE, şi nu numai a ANRE, şi asta e o problemă pe care o avem: nu ne uităm la activitatea reglementatorilor. Până acum nu ne-am uitat şi ar trebui să ne uităm la toţi reglementatorii. Şi la ANRE, şi la piaţa de capital, sistemul bancar; la toate ar trebui să ne uităm mai atent. Trecem foarte uşor peste rapoartele de activitate ale reglementatorilor şi ne uităm peste ele doar atunci când vrem să schimbăm pe cineva. Ar trebui să ne uităm mult mai atent peste rapoartele de activitate şi să vedem exact dacă obiectivele au fost îndeplinite aşa cum ne dorim. Aşa, dacă ne uităm doar în situaţii de criză, nu ştiu dacă rezolvăm ceva", a spus Florin Cîţu.

Faptul că al doilea om în stat, preşedintele Senatului, susţine că activitatea autorităţilor de reglementare nu este verificată de Parlament şi ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani - atât în domeniul energiei, cât şi în zona pieţei de capital- , ne arată că toate aceste instituţii publice sunt practic un fel de stat în stat, care aplică fiecare propriul mod de lucru, în care nu există o situaţie a îndeplinirii obiectivelor stabilite de legiuitor şi în care nimeni din conducere nu este tras la răspundere pentru neîndeplinirea ţintelor asumate. Tragerea la răspundere are loc numai atunci când - aşa cum afirmă Florin Cîţu - majoritatea parlamentară doreşte să schimbe pe cineva din conducerea autorităţilor respective.

În acest timp, consecinţele deciziilor luate de şefii autorităţilor naţionale de reglementare au efecte asupra a sute de mii sau milioane de cetăţeni - în funcţie de domeniul reglementat -, care sunt nevoiţi să îşi caute dreptatea prin instanţe, pentru că niciun parlamentar nu verifică atent rapoartele de activitate întocmite de instituţiile publice respective.

Aşa cum a fost descrisă situaţia respectivă, ea s-ar încadra perfect în dispoziţiile aliniatului 1 al articolului 297 din Noul Cod Penal, care prevede că este abuz în serviciu "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice", infracţiune care se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Practic, în exercitarea mandatului lor, prin neverificarea rapoartelor de activitate ale autorităţilor de reglementare, parlamentarii nu îndeplinesc sau îndeplinesc defectuos una din atribuţiile lor, dar până acum nimeni nu a răspuns pentru pagubele cauzate cetăţenilor sau agenţilor economici de reglementările instituţiilor publice respective.

Mai mult, nepăsarea parlamentarilor cu privire la rapoartele de activitate ale autorităţilor de reglementare încalcă şi dispoziţiile Statutului deputaţilor şi senatorilor, unde la articolul 1 aliniat 2 se stipulează: "În exercitarea mandatului deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului".

Or, prin neverificarea rapoartelor de activitate ale autorităţilor de reglementare, parlamentarii par a fi în slujba conducerii acestor autorităţi şi a protecţiei oferită acestora de partidele politice din oricare majoritate guvernamentală, şi nu în slujba cetăţenilor care i-au ales în Legislativul ţării.