Pentru Ilie Bolojan, e prea târziu şi prea devreme

Sorin Rosca Stanescu
Politică / 13 februarie

Sorin Rosca Stanescu

Fix în această ordine. Este prea târziu pentru a descoperi găurile din covrig şi prea devreme pentru a-i aduce acuzaţii legate de prestaţiile viitoare. Nici nu a trecut bine Klaus Iohannis pe covorul ruşinii de la Cotroceni, nici nu i-a cântat bine prohodul Garda de Onoare, nici nu a găsit încă clanţa de la toaletă preşedintele interimar Ilie Bolojan şi iată că acesta este atacat din toate poziţiile. Pentru ce ar fi făptuit rău în trecut el şi familia sa şi la pachet cu ce va făptui rău în viitor. E prea târziu şi, în acelaşi timp, prea devreme.

Ilie Bolojan nu vine din spuma mării pentru a prelua cel mai lung interimat din istorie la preşedinţia României. A fost de mai multe ori primar la Oradea, unde este adevărat că a dărâmat statui ale unor eroi ai neamului românesc, dar la fel de adevărat este că a ştiut să facă economii, a atras importante fonduri europene şi a modernizat localitatea. A fost ales apoi preşedinte al Consiliului Judeţean. A fost, dacă nu mă înşel, chiar în două rânduri, strateg al unor campanii electorale ale PNL şi, în lipsa altor candidaţi mai vrednici, liberalii, aflaţi în mare derivă, l-au ales preşedinte. Apoi, printr-o conjunctură fericită pentru PNL, un partid care a fost surclasat la parlamentare şi de către PSD şi de către AUR, prin combinaţiile celor care au constituit majoritatea în parlament, omul a ajuns şi preşedinte al Senatului. După care, iată, a aterizat la Cotroceni. Nu au trecut nici cinci minute şi iadul s-a dezlănţuit.

Nu-l cunosc pe cel care a devenit primul om în stat şi care, provizoriu, va deţine o sută de zile această poziţie. Dacă l-am văzut de două, trei ori în viaţa mea e mult. Am avut o singură discuţie telefonică cu el, în urma că circa două săptămâni, când m-a sunat, spunându-mi că întreaga istorie legată de camionul pe care l-ar fi furat în Germania şi l-ar fi trecut peste graniţă, după care a fost capturat de Interpol şi a ajuns în România în Beciul Domnesc este un fake news care a tot fost pasat de pe un site pe altul, până când a fost şi preluat într-o pastilă de-a mea. Întrucât nu am avut la dispoziţie o redacţie de investigaţii pentru a verifica temeinic acuzaţiile şi dezminţirea, am preferat ca într-o pastilă următoare să dau curs demersului său. Să se înţeleagă deci că nu sunt nici amic şi nici inamic al lui Ilie Bolojan. Dacă faptele negative care îi sunt atribuite sunt reale, cele legate de familia sa, de studiile sale, de faptele sale, la Primărie sau la Consiliul Judeţean, sau în interiorul PNL, acestea trebuiau prezentate în forţă, dezbătute, lămurite şi sancţionate la timpul potrivit şi nicidecum după ce acesta a beneficiat de o conjunctură favorabilă şi de o ascensiune politică fulminantă.

La fel, este mult prea devreme, în definitiv nu au trecut decât câteva ore pentru a estima ce greşeli va comite acesta în viitor în materie de comunicare sau de îndeplinire a obligaţiilor care îi revin în calitate de preşedinte interimar, începând chiar cu inventarierea faptelor de vitejie ale lui Klaus Iohannis în materie de lux, de prăpădire a banului public şi de secretizare a unor informaţii care nu trebuiau secretizate.

Este mult prea devreme pentru a estima măsura în care Ilie Bolojan este prizonierul grupărilor Soros, al tandemului Coldea-Maior sau al altor clanuri politice ale progresiştilor neomarxişti. Este prea devreme pentru a şti dacă primele investigaţii şi dezvăluiri ale Administraţiei Trump privind modul în care administraţie Biden a intervenit în procesul electoral, încercând şi reuşind până la un punct să-l blocheze pe Călin Georgescu, sunt întemeiate şi au vreo legătură cu Ilie Bolojan.

Aşa că eu propun ca pentru o vreme, câteva zile, măcar două săptămâni, să-l lăsăm în pace, să-i acordăm oxigenul de care are nevoie, să-i permitem să-şi tragă respiraţia şi să-l vedem cum acţionează în noua calitate care aparent i-a picat din cer. Abia apoi vom vedea dacă i se umflă sau nu capul la Cotroceni şi dacă, aşa cum deja este acuzat, intenţionează să-l întoarcă cu roţile în sus pe Marcel Ciolacu la pachet cu Crin Antonescu şi să candideze el însuşi la preşedinţie. Fapt este, şi de la această premiză ar fi bine să plece orice analiză, că în următoarele 100 de zile, Ilie Bolojan, în condiţiile în care puterea legislativă a capotat ruşinos, nesuspendându-l pe Klaus Iohannis, devine de la distanţă cel mai puternic om într-un stat, care în continuare este lovit de o criză politică suprapusă peste o criză economică, socială şi identitară. Are absolut toate atribuţiile unui preşedinte în exerciţiu, minus patru, care în contextul dat nici măcar nu contează. Într-o ţară care, aşa cum este organizată, nu pot fi iniţiate alegeri anticipate, pur şi simplu pentru că parlamentarii abia aleşi nu vor renunţa nici în ruptul capului la statutul lor, un preşedinte de 100 de zile, călare pe toate serviciile de informaţii poate face şi desface multe şi în orice caz joacă un rol cheie în numirile unor demnitari şi chiar în modul în care se va guverna de aici încolo. Ca să nu mai vorbim despre tot ceea ce înseamnă sistemul de apărare, despre activitatea diplomatică şi desigur despre influenţa uriaşă pe care o va avea în ceea ce priveşte evoluţiile viitoare ale PNL. Un partid care se află într-o cădere liberă dar care la limită ar putea fi salvat de Bolojan.

Aşadar, să nu-i ridicăm statuie şi nici să-i retezăm elanul înainte de a vedea ce face şi ce nu face, începând chiar de azi.

Opinia Cititorului ( 6 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Am stabilit că mandatul lui Iohannis, inceput in 2019, nu a fost finalizat. Demisia a intrerupt al doilea mandat. Ca atare, Iohannis figurează cu un singur mandat, ceea ce ii permite să candideze pentru un al doilea mandat constitutional la alegerile prezidentiale din luna mai. Sunt bucuros că am putut să vă dau o veste bună!”, a explicat Năstase.De aici incolo orisice este posibil in Romania .O data cu vestea data de Trump ce se concretizeaza in America prietena lui Putin totul devine posibil .UE, asa cum va tot sun de trei ani , devine o putere militara si se separa total de Rusia si SUA lui Trump . Iohannis are inca multe de spus .

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Ar fi ca si cum ai demisiona de pe un post si ai putea sa beneficiezi de ajutor de somaj. Ar fi complet aiurea. Ia sa vedem si varianta americana. Dupa demisie, Nixon isi depune candidatura. Misto, nu? Pe Nastase l-a cam luat gura pe dinainte. Fiind la "pensie" de ceva vreme, nu mai are "reflexe politice" competitive. Nul. Zero.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Păi de ce să nu beneficiezi? Demisie înseamnă pur și simplu că cel mai înțelept cedează primul

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Exact! Sa-i lasam timp. Sa nu-i aplicam acelasi tratament pe care i l-am aplicat lui Calin Georgescu, tratament de care se bucura si acum.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    daca omul ca primar a dat jos statui cu romani si pus in loc cu dictatori unguri , pentru ce este devreme de a-l considera prizonier Soros si Coldea , ce mai trebuie sa faca ?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Unii cred ca i s-a propus sa candideze la prezidentiale si ca nu s-ar da la o parte.

    Altfel, Bolojan nu ar prezenta interes.

    Pare un personaj care vrea sa acceada in functii mari, mai repede sau mai usurel, dar sigur.  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7785
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2687
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9705
Gram de aur (XAU)Gram de aur448.3005

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb