Percheziţii domiciliare la cadre didactice şi studenţi sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie

A.C.
Anticorupţie / 26 iulie 2017

Percheziţii domiciliare la cadre didactice şi studenţi sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie

Actualizare 12:17 Conducerea Universităţii "Aurel Vlaicu" Arad: "Regretăm suspiciunea care planează asupra unor cadre didactice, vinovaţii vor răspunde"

Conducerea Universităţii "Aurel Vlaicu" Arad, una dintre cele două la care au avut loc percheziţii miercuri dimneaţă, îşi exprimă regretul privind suspiciunile care planează asupra unor profesori şi arată că va colabora cu anchetatorii pentru ca cei vinovaţi să fie traşi la răspundere. Şi reprezentanţii Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" Arad arată că au pus la dispoziţia procurorilor documentele solicitate pentru anchetă. Ancheta vizează mai multe specializări, între care Facultăţile de Medicină, Farmacie şi Stomatologie, potrivit unor surse din presă.

Într-un comunicat de presă, citat de News.ro, conducerea Universităţii "Aurel Vlaicu" (UAV) Arad arată că procurori din cadrul PICCJ, în baza unui mandat, au făcut percheziţii la două corpuri de clădiri ale universităţii.

În comunicatul semnat de conducerea instituţiei de învăţământ superior se arată: "Conducerea UAV a pus la dispoziţia procurorilor toate documentele solicitate pentru derularea anchetei. Suntem convinşi că organele judiciare îşi vor face datoria cu profesionalism şi ne manifestăm întreaga disponibilitate pentru elucidarea faptelor. Regretăm suspiciunea care planează asupra unor cadre didactice din universitatea noastră, dar suntem convinşi că cei găsiţi vinovaţi vor răspunde pentru faptele lor. Vrem să asigurăm opinia publică de faptul că Universitatea Aurel Vlaicu din Arad condamnă orice fel de acte de corupţie şi va fi întotdeauna un partener al organelor judiciare pentru eliminarea oricăror suspiciuni legate de universitatea noastră".

Potrivit sursei citate, la rândul său, Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" Arad - a doua la care au avut loc percheziţi, a declarat că au fost puse la dispoziţia procurorilor toate documentele solicitate în vederea derulării anchetei.

(A.C.)

------

Actualizare 09:22 Anchetatorii ridică documente şi sisteme informatice de la universităţile din Arad

Anchetatorii ridică mai multe documente şi computere de la toate sediile celor două universităţi din Arad, respectiv "Aurel Vlaicu" - de stat şi "Vasile Goldiş" - privată, unde miercuri dimineaţă au loc peste o sută de percheziţii într-un dosar denumit generic "Diplome de licenţă fără studii" privind promovarea frauduloasă a examenelor de către studenţi în schimbul unor comisioane, potrivit unor surse din presă.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, sistemele informatice ar fi fost accesate ilegal de către informaticieni ai celor două universităţi pentru a opera modificări de note, informaticienii fiind complici ai profesorilor care ar fi primit mită de la studenţi în schimbul promovării examenelor, menţionează News.ro.

Percheziţii au loc şi în campusuri, dar şi la profesori şi studenţi din judeţele Timiş, Hunedoara şi Caraş-Severin.

Potrivit surselor citate, ar urma să fie audiaţi inclusiv studenţi străini, cei mai mulţi de la facultătăţile de Medicină şi Stomatologie.

(A.C.)

------

Autorităţile din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), împreună cu alţi ofiţeri efectuează în cursul zilei de astăzi 106 percheziţii domiciliare la mai multe persoane (cadre didactice şi studenţi din cadrul a două universităţi) cercetate sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie într-o cauză denumită generic "Diplome de licenţă fără studii", potrivit unui comunicat oficial.

În comunicat se precizeză: "Procuror al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), împreună cu ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate, Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul structurilor teritoriale corespondente din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene din Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, efectuează în cursul zilei de astăzi 106 percheziţii domiciliare la mai multe persoane (cadre didactice şi studenţi din cadrul a două universităţi) cercetate sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie într-o cauză denumită generic «Diplome de licenţă fără studii»".

Din probele administrate până în prezent a reieşit următoarea situaţie de fapt:

Potrivit sursei, mai multe cadre didactice din cadrul unor instituţii de învăţământ superior desfăşoară activităţi ilegale constând în pretinderea şi primirea unor foloase necuvenite (bani şi bunuri materiale) cu ocazia organizării şi susţinerii de către studenţi a examenelor la diferite discipline (susţinute chiar în afara perioadei de examinare) şi/sau cu ocazia susţinerii examenelor de licenţă.

În sursă se precizează că probatoriul a relevat că unii studenţi străini, înscrişi la grupe ce urmează cursurile în limba română, nu cunosc/nu înţeleg limba română şi totuşi sunt promovaţi, în schimbul unor sume de bani, la toate examenele anuale.

În comunicat se transmite: "Din cercetările efectuate au rezultat următoarele modalităţi de comitere a infracţiunilor:

1.Primirea de către studenţi în timpul examenelor susţinute on-line, în schimbul unor sume de bani, a răspunsurilor corecte la testele grile, acestea fiindu-le trimise pe telefoanele mobile de către informaticienii instituţiei de învăţământ, prin mesaje text (SMS);

2.Modificarea notei de examen în sensul măririi acesteia, prin accesarea ilegală de către informaticienii din respectivele instituţii, a softului creat pentru evidenţa situaţiilor şcolare, având drept consecinţă promovarea;

3.Intervenţia informaticienilor în contul electronic al studentului şi modificarea răspunsurilor de la examen în testul on-line astfel încât studentul să fie declarat promovat de catedră;

4.Achiziţionarea de către studenţi, direct de la profesori, a unor lucrări de licenţă gata elaborate, în format electronic, inclusiv a prezentărilor în format power point necesare pentru susţinerea lucrării în faţa comisiei de examinare".

Din probatoriul administrat a reieşit că în respectivele instituţii de învăţământ superior s-au constituit reţele infracţionale din care făceau parte cadre didactice, secretare şi alte categorii de personal nedidactic, precum şi foşti absolvenţi, cu rolul de a intermedia traseul banilor de la student la profesor/informaticieni contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a studenţilor. Totodată, în acest mecanism, studenţi care au dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei care cunosc limba română, devin la rândul lor intermediari pentru alţi colegi, se mai arată în sursă.

Conform sursei citate, o modalitate de a intra în posesia banilor ce sunt oferiţi în schimbul promovării examenelor este aceea de a-i lăsa la unele puncte de schimb valutar ai căror administratori sunt în relaţii de prietenie cu cadrele didactice.

În cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru un număr de 36 de persoane ce au calitatea de suspect.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb