Peste 1000 de oameni au murit din cauza inundaţiilor în Pakistan

G.D.
Internaţional / 27 august 2022

Sursa foto: www.pixabay.com

Sursa foto: www.pixabay.com

Mii de oameni care locuiesc în apropierea unor râuri în nordul Pakistanuluui au primit ordin să îşi evacueze casele, astăzi, după ce ploi devastatoare au provocat inundaţii soldate cu peste 1000 de morţi, relatează AFP, conform Agerpres.

Numeroase râuri din provincia Khyber Pahktunkhwa s-au revărsat şi au distrus zeci de clădiri, între care şi un hotel cu 150 de camere.

"Casa pe care o construisem după ani de muncă grea s-a dus sub privirile noastre. Am stat pe marginea drumului şi am primit cum ni se ducea casa viselor noastre", a declarat Junaid Khan, în vârstă de 23 de ani, care are două ferme piscicole la Charsadda.

Musonul, care durează de obicei din iunie până în septembrie, este esenţial pentru irigarea culturilor şi pentru resursele de pe subcontinentul indian. Însă el aduce în fiecare an şi distrugeri.

Potrivit guvernului, peste 33 de milioane de persoane au fost afectate în Pakistan de inundaţii şi aproape un milion de case au avut de suferit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb