Peste 40 de morţi în urma exploziei dintr-o mină de cărbune din Turcia

V.G.
Internaţional / 15 octombrie 2022

Peste 40 de morţi în urma exploziei dintr-o mină de cărbune din Turcia

Echipele de intervenţie au pus capăt astăzi căutărilor din mina de cărbune de la Amasra, în nord-vestul Turciei, după descoperirea corpului neînsufleţit al ultimului miner care era dat dispărut, iar bilanţul exploziei, care s-a produs ieri seară, a ajuns la 41 de morţi şi 28 de răniţi, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Prioritatea noastră a fost să îi găsim pe mineri în galerie. Am ajuns în sfârşit şi la ultimul. El este de asemenea decedat, ceea ce ridică numărul morţilor la 41", a declarat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a deplasat astăzi la locul tragediei.

Aproape o sută de mineri se aflau în galerie în momentul în care explozia, cauzată aparent de gazul metan inflamabil, s-a produs ieri în jurul orei locale 18.15, chiar înainte de căderea nopţii, ceea ce a încetinit căutările.

Potrivit ministrului de Interne, Suleyman Soylu, "58 de mineri au fost salvaţi, fie singuri, fie cu ajutorul echipelor de intervenţie".

Primii mineri care au ieşit la suprafaţă şi care nu erau răniţi au ţinut să continue să participe la operaţiunile de salvare.

Şeful statului a luat cuvântul în faţa minerilor ieşiţi în siguranţă şi a anunţat o anchetă detaliată.

"Am început o anchetă administrativă şi judiciară pentru a stabili cum s-a produs explozia şi cine sunt vinovaţii", a spus Erdogan.

El promisese deja într-o postare pe Twitter că "instanţele judiciare vor ancheta în toate dimensiunile lor acest accident teribil care ne-a devastat. Nicio neglijenţă nu va rămâne nesancţionată".

Însă Erdogan a dat vina şi pe destin. "Mina din Amasra este una dintre cele mai avansate (...) Însă suntem oameni care cred în destin, iar astfel de lucruri apar mereu, trebuie să ştiţi", a declarat el în faţa mulţimii îndoliate, înainte de a merge lângă câţiva răniţi trataţi la faţa locului.

Erdogan, la putere din 2003 şi candidat pentru un nou mandat la alegerile din iunie anul viitor, a promis că statul se va ocupa şi le va proteja pe familiile victimelor, ale căror funeralii au avut deja loc astăzi în sate din vecinătate, conform tradiţiei musulmane.

Erdogan a asistat la unele dintre ele, în special în satul Makaraci, de unde proveneau patru dintre victime.

Liderul de opoziţie Kemal Kiliçdaroglu a asistat la rândul său la unele dintre ele, potrivit AFP.

Accidentele de muncă sunt frecvente în Turcia, unde dezvoltarea economică puternică din ultimul deceniu s-a făcut deseori în detrimentul regulilor de securitate, în special în construcţii şi în exploatarea minieră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb