Peste 500 de migranţi, salvaţi în largul Insulelor Canare

S.B.
Internaţional / 4 noiembrie 2023

Peste 500 de migranţi, salvaţi în largul Insulelor Canare

Peste 500 de migranţi au fost salvaţi în Oceanul Atlantic, în largul Insulelor Canare, a anunţat sâmbătă paza de coastă spaniolă, în contextul în care numărul persoanelor care au sosit în arhipelag până în prezent în acest an s-a apropiat de recordul istoric înregistrat în 2006, informează news.ro.

Paza de coastă a precizat că a găsit, de asemenea, două cadavre printre cei recuperaţi din patru ambarcaţiuni în apele din largul insulei El Hierro, cea mai mică şi cea mai vestică dintre Insulele Canare.

Alte două persoane au decedat ulterior la spital, a precizat Garda Civilă spaniolă, care a participat, de asemenea, la operaţiunile în cadrul cărora femei şi copii s-au numărat printre oamenii salvaţi.

Numărul persoanelor sosite a crescut recent, deoarece vremea mai blândă şi marea mai calmă din septembrie au făcut mai posibilă încercarea de traversare a oceanului dinspre Africa, încă periculoasă.

Ministerul spaniol de Interne a anunţat joi că un total de 30.705 migranţi fără acte au ajuns în Insulele Canare în primele 10 luni ale acestui an, ceea ce reprezintă o creştere de 111% faţă de aceeaşi perioadă din 2022.

Acest număr este comparabil cu recordul de 31.678 de migranţi ajunşi în Insulele Canare în 2006, când alte rute spre Europa au fost blocate, în întregul an.

Insulele Canare au primit cea mai mare parte din cei 43 290 de migranţi fără documente care au ajuns în Spania pe calea mării anul trecut.

Arhipelagul se află la aproximativ 100 km în largul coastei de vest a Africii. Cele şapte insule ale sale au devenit principala destinaţie pentru migranţii din Senegal şi din alte ţări africane care încearcă să ajungă în Spania, fugind de conflicte sau căutând o viaţă mai bună.

Guvernul spaniol a declarat că va crea locuri de cazare de urgenţă suplimentare pentru aproximativ 3.000 de migranţi în barăci militare, hoteluri şi pensiuni.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ahmed Aboul Gheit,Presedintele Ligii Arabe a dat un interviu lui Tian Wei

    TW: De ce nu merg migrantii in tarile arabe ? 

    AAG: Foarte simplu,cand trec granita spre noi si cer azil,sunt obligati sa dea un angajament scris,in care se obliga sa respecte legislatia si regulile tarii primitoare 

    si daca comit orice fel de incalcacare a legilor,primesc aceeasi pedeapsa ca si localnicii,iar dupa ispasirea pedepsei sunt expulzati inapoi in tara de origine. 

    Trebuie sa semneze si ca ajutorul primit de la stat,trebuie returnat in 2 ani de zile, 

    daca nu, se confisca toata averea si se expulzeaza inapoi in tara de origine.

    1. Asa ca s-au hotarat sa vina la prostii de europeni si sa impuna regulile lor de ev mediu dupa ce ca stau de pomana.In Europa regula migratiei este ca nu exista decat o regula,aceea de a-i primi neconditionat.Ne mai miram ca nu munceasc,comit atentate,fac scandal,proteste.Sunt primiti asa,fara documente,bine ca noua ni se cer actele de identitate si vor sa ne controleze in tot si in toate .Asta in situatia in care noi nu suntem atat de tampiti incat sa ne aruncam in aer.Pai,printre astia pot sa se infiltreze teroristi cu duiumul.Sunt mai inteligente autoritatile egiptene,astia de la Bruxelles sunt batuti in cap!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb