Petre Daea: "Este legitimă supărarea fermierilor şi ieşirea lor în stradă"

D.T.
Miscellanea / 10 aprilie 2023

Petre Daea: "Este legitimă supărarea fermierilor şi ieşirea lor în stradă"

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat ieri, că "este legitimă supărarea fermierilor şi ieşirea lor în stradă, pentru faptul că le-a ajuns cuţitul la os" şi a arătat că aceştia au trecut printr-o criză COVID, prin criza energetică, prin secetă şi acum sunt confruntaţi cu situaţii deosebit de grele ca urmare a conflictului armat din Ucraina, informează News.ro. Ministrul a mai arătat că vor mai veni nişte sume de bani, în săptămânile următoare.

"Aceşti fermieri nu ies în stradă decât când le ajunge cuţitul la os. Au trecut printr-o criză COVID, prin criza energetică, prin secetă şi iată acum sunt confruntaţi cu situaţii deosebit de grele ca urmare a conflictului armat", a spus ministrul Agriculturii.

El a precizat că cerealele, în loc să îşi continue drumul spre destinaţia unde au fost proiectate, au rămas "dintr-o alegere directă a celor care au vrut să cumpere, care au spus de ce să mai luăm grânele de la fermierii noştri, să luăm mai iefine, pentru că avem un avantaj economic".

"Acest avantaj economic i-a afectat pe fermierii români", a afirmat Daea, precizând că decizia a fost luată în consens la Comisia Europeană. "Trebuia să se găsească o soluţie pentru a se degaja cerealele din Ucraina, cunoscându-se zonele mari din lume unde nevoia de hrană este la ea acasă", a mai spus ministrul Agriculturii.

Petre Daea a explicat că sunt trei ţări fanion ale lumii, Ucraina, Rusia şi România, ţara noastră fiind "cea mai importantă ţară exportatoare din bazinul Mării Negre, din Uniunea Europeană".

Ministrul Agriculturii a arătat că autorităţile urmăresc intrarea produselor în România. "Niciun produs nu a intrat de capul lui, aşa, pur şi simplu, el a intrat ca urmare a cumpărării lui de către un cumpărător din zona de interes", a mai spus ministrul, arătând că ridicându-se barierele vamale s-a creat oportunitatea cumpărării produselor din Ucraina şi această activitate i-a izolat pe fermierii români.

Petre Daea a arătat că "este legitimă supărarea fermierilor şi ieşirea lor în stradă, de faptul că le-a ajuns cuţitul la os".

"Forma de sprijin pe care noi am solicitat-o şi care a fost la îndemâna noastră atunci (..) spuneam activaţi rezerva de criză. Rezerva de criză la nivelul Uniunii Europene este de 400 de milioane de euro, în momentul în care am solicitat în Consiliul de Ministri punerea în mişcare a rezervelor de criză, şapte state s-au opus spunând că trebuie să fim rezervaţi vizavi de scoaterea din rezerve a unor sume pentru că sunt şi alte situaţii care vor impacta", a mai spus Daea, arătând că din această sumă s-au luat 56 de milioane, care trebuiau împărţie la 6 ţări.

El a mai arătat că României i-a revenit suma de 10 milioane de euro deşi din formula aplicată nu trebuia să primească nimic, arată sursa citată.

"Asta era suma care ne-a pus în faţa faptului împlinit, nu am avut niciun dialog, nicio negociere, nu mi-a prezentat nimeni înainte această sumă. În momentul în care am văzut această formulă m-am îndreptat împotriva ei, susţinând că e nevoie să schimbăm formula şi alte interpretări", a completat el, afirmând că i-a cerut comisarului să discute cu experţii români.

Ministrul Agriculturii a precizat că vor mai veni bani. "Petre Daea nu vorbeşte decât pe bază de documente, trebuie să vină săptămânile următoare (alte sume, nr). Surpriza o să o aveţi când o să aduc eu documentul care atestă suma", a mai afirmat el.

Întrebat dacă până la finalul acestei luni ar urma să vină şi alte sume, ministrul a spus: "Eu aştept, nu de Petre Daea depinde. Calendarul pe care îl fac este al lor", a spus el.

"Nu zăbovesc niciun minut pentru a rezolva problemele fermierilor. Anul trecut până la sfârşitul anului am acordat banii pentru calamităţile înregistrate la lucrări", a afirmat el.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dar pe cine intereseaza ?!

    slava Ucraina 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb