Petro-dolarii intră şi în zona jocurilor video

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 25 octombrie 2023

Petro-dolarii intră şi în zona jocurilor video

English Version

Ţările din zona Golfului sunt decise să facă lege în sport, chiar şi în cel care se desfăşoară în faţa unui ecran. Asaltul este total, iar sumele puse în joc sunt imposibil de egalat/refuzat. Arabia Saudită a anunţat că va organiza anual, începând din 2024, o Cupă Mondială de esports, care va reuni "cele mai populare jocuri din lume (...) şi va oferi cel mai mare fond de premiere din istorie" în acest domeniu, relatează AFP. "Cupa Mondială de esports este un pas firesc în proiectul Arabiei Saudite de a deveni cel mai important centru mondial pentru jocuri video şi esports", a declarat prinţul moştenitor Mohammed bin Salman. Conform organizatorilor, turneul "va include cele mai populare jocuri din lume, toate genurile combinate, şi va oferi cel mai mare fond de premii din istoria esports". Detaliile despre viitoarea Cupă Mondială vor fi făcute publice la începutul anului viitor. Prima ediţie a acestei competiţii mondiale de esports ar urma să aibă loc în vara anului viitor la Riad, înlocuind festivalul Gamers8 care a oferit anul acesta un fond de premii total de 45 de milioane de dolari. Anul trecut, prinţul Mohammed bin Salman a anunţat o strategie de investiţii de 38 de miliarde de dolari în grupul Savvy Games, specializat în jocuri şi sporturi electronice şi deţinut de fondul suveran saudit. Obiectivul este crearea a 39.000 de locuri de muncă legate de sporturile electronice până în anul 2030. Este evident că Arabia Saudită are o întreagă strategie legată de investiţiile în zona sportului, cu ajutorul căruia obţine notorietate şi rezolvă şi unele probleme de imagine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb