Petrom a realizat un profit record pe primul trimestru

ANA ZIDARU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 mai 2012

Petrom a realizat un profit record pe primul trimestru

Petrom a realizat un profit record pe primul trimestru, după ce anul 2011 a adus companiei un rezultat excelent. EBIT-ul (profitul înainte de impozite şi taxe) din primele trei luni ale acestui an a fost de 1,794 miliarde lei, în creştere cu 51% faţă de cel raportat în perioada similară a anului trecut (1,192 miliarde lei). Creşterea profitului a fost generată de preţul mai mare al ţiţeiului şi aprecierea USD faţă de RON.

Potrivit unui comunicat al Petrom, performanţa operaţională a fost potenţată de managementul strict al costurilor şi de nivelul sus-ţinut al investiţiilor, ce au însumat 1,148 miliarde lei, cu 515 milioane lei peste nivelul din trimestrul I 2011. Condiţiile meteo nefavorabile au afectat volumul producţiei. Astfel, producţia zilnică de ţiţei şi gaze a Grupului a scăzut uşor, la 184 mii bep, faţă de 186 mii bep în primele trei luni ale anului trecut.

Volumul vânzărilor consolidate de gaze naturale a crescut cu 5% comparativ cu trimestrul I 2011, iar volumul total al vânzărilor din marketing a scăzut cu 7% în perioa-da analizată, atât din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, cât şi a preţului ţiţeiului.

Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom SA, a declarat: "În trimestrul I, preţul majorat al ţiţeiului şi aprecierea USD faţă de RON au favorizat rezultatele segmentului E&P (n.r explorare şi producţie), dar, în acelaşi timp, au influenţat negativ marjele şi volumele din activitatea de R&M (rafinare şi marketing). Pe parcursul trimestrului am înregistrat un progres considerabil în cadrul proiectelor cheie de investiţii şi am continuat să ne consolidăm performanţa operaţională, datorită măsurilor de management strict al costurilor. Forarea primei sonde de explorare în zonă de mare adâncime din sectorul românesc al Mării Negre, în parteneriat cu ExxonMobil, a confirmat o descoperire potenţial semnificativă de gaze. Condiţiile meteo extreme din primele două luni ale anului au cauzat unele întreruperi de ordin tehnic, ce au afectat, într-o oarecare măsură, nivelul producţiei din E&P şi au influenţat negativ vânzările noastre din marketing".

Domnia sa a adăugat că iarna severă a determinat creşterea volumului vânzărilor de gaze şi că societatea a înregistrat marje îmbunătăţite, în special la gazele extrase din depozite.

Pe 27 aprilie 2012, acţionarii Petrom au aprobat distribuirea de dividende în cuantum de 1,76 miliarde lei din profitul aferent anului 2011.

Preţul mediu anual al ţiţeiului Brent se va menţine peste valoarea de 100 USD/bbl

Conducerea Petrom estimează că preţul mediu anual al ţiţeiului Brent în 2012 se va menţine peste valoarea de 100 USD/bbl şi că diferenţialul Brent-Urals va continua să fie mic. În ceea ce priveşte piaţa gazelor şi a electricităţii, România trebuie să implementeze în legislaţia sa cel de-al treilea pachet energetic al UE (separarea activităţilor), care prevede liberalizarea graduală a pieţelor de energie.

"Marjele din activitatea de rafinare, deşi preconizăm că se vor îmbunătăţi, comparativ cu valorile scăzute din trimestrul I 2012, vor rămâne sub presiune. Ne aşteptăm ca marjele şi volumele în activitatea de marketing să rămână sub presiune, ca urmare a preţurilor ridicate la ţiţei şi a mediului economic instabil în regiunea în care ne desfăşurăm activitatea", au subliniat oficialii companiei.

Pentru 2012, Petrom a angajat instrumente swap de acoperire a ris-cului privind preţul la ţiţei, ce asigură, pentru 30.000 bbl/zi, un nivel al preţului Brent de 101,0 USD/bbl.

Bugetul de investiţii al OMV Petrom S.A. pentru 2012 însumează 5,2 miliarde de lei. Compania va continua câteva proiecte de redezvoltare a zăcămintelor, axându-se pe injecţia de apă şi abur, cu scopul stabilizării nivelului producţiei din România.

În Marea Neagră, societatea va continua evaluarea descoperirii de gaze offshore, de mare adâncime, Domino, şi o nouă achiziţie extinsă de seismică 3D în blocul offshore Neptun. În planurile Petrom intră şi continuarea evaluării zăcământului Totea, care ar putea confirma cea mai importantă descoperire de gaze onshore din România, din ultimii şase ani.

Exploatarea comercială a centralei electrice Brazi este preconizată pentru a doua jumătate a anului 2012. Compania nu se aşteaptă ca centrala să aibă o contribuţie semnificativă la rezultatul acestui an, fiind doar în faza de început. "Ne vom concentra pe maximizarea disponibilităţii atât a parcului Dorobanţu, cât şi a centralei de la Brazi", mai arată sursa citată.

La rafinăria Petrobrazi, este programată o oprire de şase săptămâni începând din mai, pentru modernizarea unităţii de distilare atmosferică şi în vid a ţiţeiului. Astfel, se va reduce capacitatea rafinăriei la 4,2 milioane tone/an, va deveni posibilă procesarea exclusivă a ţiţeiului domestic din producţie proprie, iar rata de utilizare a rafinăriei şi mixul de produse se vor îmbunătăţi.

Profitul record se datorează segmentului E&P

Segmentul E&P a adus Petrom rezultate record din primul trimes-tru. Pe E&P, Petrom a raportat un EBIT de 1,704 miliarde lei (circa 94% din EBIT-ul raportat la nivel de grup). În trimes-trul I, rezultatele au fost determinate, în special, de preţul favorabil al ţiţeiului, preţul mediu al ţiţeiului Ural ajungând la 117,49 USD/bbl, cu 14% peste nivelul din trimestrul I 2011. Preţul mediu realizat la ţiţei la nivel de Grup a crescut cu numai 9%, la 98,33 USD/baril (bbl), reflectând valoarea mai mare a pierderilor din instrumentele de acoperire a riscului privind preţul ţiţeiului, mai arată raportul Petrom.

EBIT excluzând elementele speciale a crescut cu 35% în perioada analizată, la 1,704 miliarde lei, datorită creşterii semnificative a preţului la ţiţei, a efectului favorabil al ratei de schimb (aprecierea USD faţă de RON), a scăderii cheltuielilor cu explorarea şi a reducerii cos-turilor de producţie, efecte parţial contrabalansate de valoarea mai mare a pierderilor din instrumentele de acoperire a riscului privind preţul ţiţeiului. Acestea din urmă au avut un impact negativ de -159 milioane lei asupra EBIT-ului, comparativ cu rezultatul negativ de -56 milioane lei înregistrat în trimestrul I al anului trecut.

Programul de foraj din România a inclus, în primele trei luni, 31 de sonde noi.

Costurile de producţie la nivel de Grup, exprimate în USD/bep (baril echivalent petrol), au scăzut cu 8%, în special din cauza efectului pozitiv al aprecierii cu 8% a USD faţă de RON. Costurile de producţie din România au scăzut, de asemenea, cu 8%, ajungând la 14,92 USD/bep, datorită aprecierii USD faţă de RON şi a măsurilor stricte de management al costurilor, care au compensat integral efectul volumelor mai mici de producţie.

Investiţiile de explorare s-au dublat comparativ cu trimestrul I 2011, ajungând la 267 milioane lei, reflectând, în principal, lucrările aferente primei sonde (Domino-1) forate în zona de explorare de mare adâncime din sectorul românesc al Mării Negre în parteneriat cu ExxonMobil. Sonda Domino-1 este situată în Blocul Neptun, la 170 kilometri offshore, în ape adânci de aproximativ 930 metri, şi are o adâncime totală de peste 3.000 metri sub nivelul mării. O descoperire de gaze potenţial semnificativă a fost confirmată, urmând ca evaluarea rezultatelor sondei Domino-1 şi o nouă seismică să determine paşii următori în cadrul acestui proiect.

Cheltuielile de explorare au scăzut cu 86% comparativ cu perioada similară a anului 2011, la 18 milioane lei, deoarece în primul trimes-tru nu au fost înregistrate deprecieri ale activelor sonde de explorare.

Producţie uşor scăzută

Producţia de ţiţei, gaze şi condensat la nivel de Grup a ajuns la 16,71 milioane bep în trimestrul I 2012, aproximativ stabilă comparativ cu trimestrul I 2011. Producţia totală de ţiţei, gaze şi condensat din România s-a situat la nivelul de 15,60 milioane bep, uşor mai scăzută comparativ cu perioada similară a anului trecut (15,75 milioane bep).

Producţia domestică de ţiţei a fost de 7,22 milioane bbl, cu 1,6% mai mică decât în primele trei luni din 2011, din cauza condiţiilor de iarnă severe din ianuarie şi februarie. Producţia domestică de gaze, de 8,38 milioane bep, a fost aproape neschimbată comparativ cu trimestrul I 2011 (8,41 mil bep), datorită producţiei din sondele noi, a programului de reparaţii capitale şi a producţiei suplimentare a sondei de explorare 4539 Totea, care au compensat impactul negativ al condiţiilor meteo nefavorabile.

În primele trei luni, producţia de ţiţei şi gaze din Kazahstan a crescut cu 7,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011, la 1,11 milioane bep, în special datorită producţiei de gaze mai ridicate din zăcămintele Tasbulat şi Turkmenoi precum şi a îmbunătăţirii producţiei de ţiţei din zăcământul Komsomolskoe.

Gerul a sporit vânzările de gaze

Iarna grea a sporit vânzările de gaze ale Petrom din primul trimes-tru. Compania a raportat vânzări consolidate de gaze cu 5% mai mari decât în trimestru I 2011. În perioada analizată, consumul de gaze naturale al României a scăzut cu 2%. Faţă de primul trimestru al anului trecut, vremea deosebit de rece a condus la creşterea cantităţilor de gaze naturale extrase de Petrom din depozite.

EBIT-ul excluzând elementele speciale, generat de activitatea de G&E (gaze şi energie) în trimes-trul I 2012, a crescut substanţial faţă de trimestrul I 2011, datorită marjelor mai mari la gazele extrase din depozite, contractelor mai bune la vânzările de gaze domestice şi volumelor mai mari de gaze vândute. În plus, vânzările de energie electrică ale parcului eolian Dorobanţu au avut o contribuţie pozitivă.

Preţul pentru gazul domestic recunoscut de ANRE a rămas neschimbat, la nivelul de 495 lei/1.000 mc (sau echivalentul a 45,71 lei/MWh). Preţul mediu efectiv pentru gazul de import, publicat retroactiv de ANRE pentru ianuarie şi februarie 2012, a fost de 505 USD/1.000 mc (sau echivalentul a 157,51 lei/MWh).

În primele trei luni, cota medie de import fixată de ANRE pentru sectorul non-casnic a fost de 53% (cu un maxim de 67% în februarie), pe când în trimestrul I 2011, cota de import pentru întreaga piaţă de gaze din România a fost în medie de 38% (cu un maxim de 41% în februarie).

În concordanţă cu decizia de a exclude activitatea de produse chimice din portofoliul companiei, Petrom a continuat procesul de închidere a Dol-jchim; activităţile de demontare şi decontaminare au progresat, cu respectarea standardelor europene de mediu şi de sigu-ranţă.

În primele trei luni, la centrala electrică de la Brazi (860 MWh) au fost efectuate îmbunătăţiri de ordin tehnic şi lucrări de curăţare. Începerea exploa-tării comerciale a centralei este preconizată pentru a doua jumătate a anului 2012.

Exploatarea comercială la parcul eolian Dorobanţu (45 MW) a continuat, înregistrându-se o producţie totală de energie electrică de 0,03 TWh în T1/12, pentru care Petrom a primit 61.763 certificate verzi.

Marje mai mici la rafinare

Primul trimestru al anului a adus Petrom marje de rafinare deteriorate ca urmare a marjelor mai mici la produse în contextul preţului ridicat la ţiţei. Activitatea de marketing a fost afectată de condiţiile meteo dificile din primele luni ale anului şi de mediul nefavorabil al preţurilor.

Segmentul R&M (rafinare şi marketing) a generat Petrom un EBIT pozitiv datorită câştigurilor din deţinerea stocurilor, rezultate din creşterea cotaţiilor atât la produse, cât şi la ţiţei.

Cotaţiile în creştere ale ţiţeiului şi produselor petroliere au generat efecte pozitive din deţinerea stocurilor în cuantum de 147 milioane lei, determinând înregistrarea unei valori pozitive, de 86 milioane lei, a EBIT-ului raportat.

Indicatorul marjei de rafinare a fost de -3,58 USD/bbl în trimestrul I 2012, comparativ cu -0,88 USD/bbl în trimestrul I 2011. Marjele de rafinare s-au deteriorat, pe ansamblu, din cauza costului mai mare al ţiţeiului, ca efect al creşterii preţului la ţiţei, şi a marjelor mai scăzute la distilatele medii, aspecte compensate parţial de marjele îmbunătăţite la benzină.

Rata de utilizare a rafinăriei Petrobrazi a fost 79%, uşor sub nivelul de 81% înregistrat în primele trei luni ale anului trecut.

Cantitatea totală de materii prime procesate a fost uşor sub nivelul din trimestrul I 2011.

Livrările totale din rafinare au scăzut cu 10% în perioada analizată, în timp ce vânzările totale de produse rafinate au scăzut cu 2%, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Volumul vânzărilor totale din marketing ale Grupului a însumat 801 mii tone, cu 7% sub volumul din trimestrul I 2011, în principal din cauza condiţiilor meteo extreme din primele două luni ale anului, cu drumuri blocate în multe regiuni din România, Bulgaria şi Serbia.

Volumul vânzărilor cu amănuntul la nivel de Grup a reprezentat 64% din vânzările totale din marketing şi a scăzut cu 6% faţă de trimestrul I 2011. Volumul vânzărilor comerciale la nivel de Grup a cres-cut cu 10% comparativ cu trimes-trul similar al anului precedent, preponderent la vânzările de GPL (gaz lichefiat), kerosen şi păcură uşoară.

La data de 31 martie 2012, numărul total de staţii de distribuţie la nivelul Grupului s-a redus cu două staţii faţă de T1/11, ca urmare a optimizării reţelei de benzinării.

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom, a anunţat ieri că profitul EBIT net CCA excluzând elementele speciale din primul trimestru a fost de 800 milioane de euro, în creştere cu 9% faţă de trimestrul I 2011. Contribuţia Petrom la profitul EBIT net CCA excluzând elementele speciale a crescut cu 34%, la 379 milioane de euro.

Rezultatele din Explorare şi Producţie (E&P) ale OMV au fost susţinute de preţul mai mare al petrolului şi de creşterea volumelor de vânzări în Libia, iar segmentul Gaze Naturale şi Energie (G&P) a beneficiat de marjele îmbunătăţite ale Petrom.

Gerhard Roiss, Directorul General Executiv al OMV, a declarat: "Începutul anului 2012 a fost unul deosebit de favorabil pentru OMV. Pe 22 februarie am anunţat o des-coperire de gaze la mare adâncime în România, în largul Mării Negre, care prezintă un potenţial important. Acesta este un bun exemplu al modului în care ne aplicăm strategia, axându-ne pe obiective de explorare mai mari şi cu un impact ridicat.

În Libia, producţia a revenit rapid la aproximativ 85% din nivelurile pre-criză, iar aceste volume au contribuit în mod pozitiv la rezultatele noastre operaţionale din primul trimestru. Preţurile mai mari ale petrolului şi iarna central-europeană foarte rece au susţinut rezultatele diviziilor noastre E&P, respectiv G&P. În divizia R&M, atât marjele de rafinare, cât şi cele de marketing au fost sub presiune, o situaţie care ne aşteptăm că va persista pe întreaga durată a anului".

OMV Petrom închide rafinăria Petrobrazi pentru şase săptămâni

Compania OMV Petrom a anunţat, în raportul financiar pe primul trimestru, că va întrerupe activitatea rafinăriei Petrobrazi Ploieşti pentru o perioadă de şase săptămâni începând cu această lună. Întreruperea este necesară în vederea modernizării unei instalaţii care va permite procesarea exclusivă a petrolului extras în România.

Astfel, potrivit raportului, "se va reduce capacitatea rafinăriei la 4,2 milioane tone pe an, va deveni posibilă procesare exclusivă a ţiţeiului domestic din producţie proprie, iar rata de utilizare a rafinăriei şi mixul de produse se vor îmbunătăţi".

Rafinăria Petrobrazi este singura unitate funcţională de rafinare a petrolului din portofoliul OMV Petrom. Compania mai are o rafinărie, Arpechim Piteţti, pe care însă a închis-o anul trecut. În 2009, OMV Petrom a anunţat că renunţă la planul de majorare a capacităţii de rafinare a unităţii Petrobrazi la 6 milioane de tone anual, pe care o va reduce la 4,2 milioane tone.

OMV Petrom este controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV. (OVIDIU VRÂNCEANU)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb