PIAŢA CĂRŢII Klaus Iohannis, Andreea Esca şi Mihaela Rădulescu, scriitori de maxim succes

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 24 noiembrie 2014

Târgurile de carte de la noi au devenit un bun prilej de ...umilire a scriitorilor. Cifrele de la finalul unor astfel de acţiuni ne arată mai mereu că volumele cele mai vândute aparţin unor vedete din lumea mondenă, TV sau politică, scriitori profesionişti, de la noi şi din exterior, clasându-se cu regularitate în afara podiumului. Andreea Marin, Andreea Esca, Mihaela Rădulescu, Klaus Iohannis pot fi consideraţi, din punctul de vedere al titlurilor de carte vândute la târgurile de profil, drept cei mai de succes autori autohtoni ai ultimilor ani. Ultima ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus nu face excepţie. Aflăm astfel că tirajul volumului autobiografic "Pas cu pas", semnat de preşedintele ales al ţării, Klaus Iohannis, a fost epuizat, nu mai puţin de 4.000 de exemplare fiind vândute în doar câteva ore, în prima zi a târgului, atunci când a fost lansată, la Bucureşti, cartea şi politicianul a acordat autografe cititorilor. Reprezentanţii editurii care a publicat respectivul volum au anunţat vineri că nu mai existau spre vânzare exemplare ale cărţii "Pas cu pas", dar situaţia a fost remediată din mers, s-a tipărit un nou tiraj, iar sâmbătă acesta a ajuns la standuri.

Fără să fie furat de succesul editorial, preşedintele-care a dat, răbdător, autografe tuturor celor care au dorit, epuizând în acest demers două pixuri, a ţinut să precizeze, încă din start, că volumul nu conţine nimic senzaţional: "Nu am niciun moment senzaţional de relatat, după cum senzaţionalul nu cred că este foarte important în politică sau în abordarea politică, atunci când vrei să te implici pentru comunitate. Departe de mine să dau cuiva lecţii prin intermediul acestei cărţi, cum nu mi-am propus nici să fie un mijloc de a transmite o reţetă a succesului. Nu există o reţetă a succesului, alta decât cea spusă de Einstein: 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie. De atunci nu s-a schimbat nimic". Trebuie precizat că volumul "Pas cu pas" stă foarte bine şi în ceea ce priveşte vânzările de carte digital, dominând topurile şi la această categorie.

Trebuie să mai amintim că în 2009, cartea "Nişte răspunsuri", semnată de Mihaela Rădulescu, a rupt topurile cu 40.000 de volume vândute într-o lună, devansând-o lejer la vremea respectivă pe laureata premiului Nobel pentru literatură, Herta Muller. De asemenea, "Ce-am făcut când am tăcut", de Andreea Esca, "Cum iubesc bărbaţii", de Mihaela Rădulescu, s-au vândut foarte bine la Salonul de Carte Bookfest, care s-a desfăşurat la sfârşitul primăverii acestui an. Singura şansă a oamenilor de litere ar fi ca vedetele să-şi mai ia câte o vacanţă, dar, mai nou, a apărut un alt mare pericol: politicienii şi persoanele publice care ajung în puşcării, în urma unor condamnări definitive, scriu cărţi pe bandă rulantă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Bravos neamule, halal asa scriitori de mari "successuri": esc-besca, juditha si ... ionescu ...

    Excelent articol. Va dati seama ce succes ar avea cartea scrisa in inchisoare de Basescu? Dar nu o vom vedea niciodata.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031