BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) în apreciere la 3,32%, de la 3,30%, valoare înregistrată în şedinţa precedentă.
Totodată, dobânda la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) a urcat la 3,01%, de la 2,98%.
Indicele ROBOR la 3 luni (care reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile de la noi se împrumută între ele) a crescut la 3,33%, de la 3,32%, valoare înregistrată în şedinţa anterioară.
ROBOR la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care sunt calculate dobânzile variabile la creditele în lei.
ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor pentru credite ipotecare, s-a apreciat la 3,39%, de la 3,38%, valoarea înregistrată în şedinţa de luni.