BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) de 2,80%, în depreciere comparativ cu valoarea de 3,58%, înregistrată în şedinţa precedentă.
Dobânda la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) a scăzut la 2,47% de la 3,28% în şedinţa anterioară.
Indicele ROBOR la 3 luni (care reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile de la noi se împrumută între ele) a scăzut la 3,40% de la 3,47%.
ROBOR la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care sunt calculate dobânzile variabile la creditele în lei.
Totodată, ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor pentru credite ipotecare, a scăzut la 3,49% de la 3,53%, valoare înregistrată în şedinţa anterioară.